x close
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

INEDIT. Gorjenii erau INDIGNAŢI că Brâncuşi se hotărâse să le construiască o poartă (a sărutului)

5
Autor: Cristinel C. Popa 25 Mar 2013 - 00:02
INEDIT. Gorjenii erau INDIGNAŢI că Brâncuşi se hotărâse să le construiască o poartă (a sărutului)
Vezi galeria foto


“România e plină de ciori, eu o să vă fac altceva la Tg. Jiu”

Sâmbătă, 16 martie 2013, s-au împlinit 56 de ani de la trecerea în nefiinţă la Paris a marelui sculptor român Constantin Brâncuşi. Aducem în atenţia dvs detalii inedite din viaţa Maestrului, amănunte importante ce apar în premieră în presa românească. Am pus cap la cap informaţii din mai multe surse: mărturii ale celor care l-au cunoscut, interviurile acordate de sculptorul Miliţa Petraşcu, o investigaţie făcută la Tg. Jiu de scriitorul Paul Anghel acum aproape patru decenii (când martorii evenimentelor trăiau), manuscrise şi scrieri ale artistului din arhiva sculptorului aflată la Paris, apărute sub forma unor lucrări de specialitate. Ultimul volum apărut pe această temă (în 2004) este prefaţat de cercetătorii Doina Lemny şi Cristian Robert Velescu. Deşi a trecut mai bine de o jumătate de secol de la dispariţia sa fizică, încă se cunosc prea puţine despre părintele sculpturii moderne, autorul unicului ansamblu monumental de la Tg. Jiu. Detalii interesante, unele chiar picante, despre viaţa sa ies la iveală din cele menţionate mai sus. Arhiva Brâncuşi, din care face parte şi corespondenţa sa şi la care vom face referire, a ajuns prin decesul Nataliei Dumitresco în 1997 la nepotul acesteia, Theodor Nicol, care devine succesor legal şi decide să o cedeze printr-un act de donaţie Muzeului naţional de artă din Paris. Din cercetarea tuturor acestor documente am aflat lucruri interesante pe care le vom detalia. Indignarea locuitorilor Gorjului la anunţul că Brâncuşi va construi la Tg. Jiu o… poartă. Faptul că edilii acelor vremuri doreau să instaleze o cruce în vârful Coloanei Infinitului. În schiţele sale, Brâncuşi prevăzuse chiar să monteze o cupă în acel loc, dar a găsit soluţia definitivă şi cea mai bună şi anume sfârşitul nedefinit, plenar, al monumentului. Brâncuşi a construit la dimensiuni reduse încă două… “mese ale tăcerii” pe când se afla la rudele sale de la ţară din zona Gorjului (la Poiana). Maestrului îi plăcea să se plimbe prin grâu şi prin câmpuri de flori. A ţinut să doarmă pe rogojină în una din nopţile petrecute la Hobiţa. Trimitea scrisori cu amprenta căţelei sale Polaire câinilor amicilor săi în semn de salut. Fuma enorm, îi plăcea gâsca pe varză, ţuica şi a oferit cadou de Crăciun o mămăliguţă excelentă prietenilor. Anunţate rezumativ, acestea sunt informaţiile inedite pe care le publicăm în premieră în Jurnalul Naţional.

“Porţi ne trebuie nouă?”, se întreba fratele sculptorului


Era prin 1937 şi Brâncuşi a venit în sat pe neaşteptate la Hobiţa. S-a întâlnit cu preotul Vasile Brâncuşi, nepotul sculptorului. A stat în gazdă la Maria, nepoata lui, căsătorită cu Ilie Nicolcioiu, ce ţinea şi cârciuma din sat. “Toată România e plină de ciori (monumente ce nu erau pe placul maestrului - n. red.). Mă gândesc să vă fac altceva”, i-a spus el nepotului său. Sătenii erau curioşi să afle ce plănuise să facă şi când au auzit că o simplă poartă, au fost dezamăgiţi. Ba, mai mult, fratele său Ion a râs: “Auzi părinte, fratele ăsta al meu s-a cam sucit, porţi ne trebuie nouă?”. Oamenii erau săraci şi gândeau că o poartă în plus pe lângă cele ale lor, olteneşti, nu le-ar aduce mare lucru. Copiii de la ţară chiar strigau după el atunci: “Brâncuşi nebunul!”.

A vrut să ridice un monument în faţa casei părinteşti din Hobiţa

Vroia să construiască un monument la Hobiţa, însă a renunţat la idee. Preotul Vasile Brâncuşi povestea: “Artistul ne ceruse să-i procurăm două vagoane de piatră de la Albeşti. Numai la atât se reducea pretenţia lui materială. Discutasem împreună chiar şi amplasarea monumentului care, într-o primă variantă, ar fi urmat să fie construit chiar în cătunul Hobiţa, în faţa casei, iar în alta - cea preferată de artist - la şosea…Dar între timp, artistul a început lucrul la ansamblul său de la Tg.Jiu”.

Edilii doreau să pună o cruce în vârful Coloanei Infinitului iar varianta iniţială, alcătuită şi fotografiată de maestru, prevedea o cupă în vârf

Sanda Tătărăscu povesteşe că edilii vremii priveau Coloana Infinitului ca pe o pacoste. Mulţi dintre aceştia, reuniţi într-o delegaţie de “edili critici de artă”, cum îi numeşte Tătărăscu, au sugerat la un moment dat ca în vârful Coloanei Infinitului să fie montată o cruce.
O altă variantă arată că Coloana trebuia să poarte o cupă în vârf. Miliţa Petraşcu, într-o scrisoare ce dateaza din 12 august 1938 adresată maestrului, aminteşte de acea cupă. “Scumpe maestre, Am venit la Târgu Jiu, unde am avut o nespusă bucurie de aţi vedea operele. …Coloana se ridică liberă acuma sacadat ca nişte bătăi de inimă generoasă, şi odată sfârşeşte în seninătate printr-o cupă gata de a primi daruri cereşti în infinit”. Cercetătorii sunt de părere că observaţia Miliţei Petraşcu provine şi de la faptul că anterior aceasta a purtat nenumărate discuţiile în atelierul maestrului în anii petrecuţi în preajma acestuia. Mai mult, referirea la cupa din înaltul Coloanei este în concordanţă cu primul “grup mobil” alcătuit şi fotografiat de Brâncuşi. Aici, într-adevăr, varianta iniţială a Coloanei fără sfârşit poartă în înaltul ei una dintre Cupele cioplite de Brâncuşi şi fac referiri în acest sens în scrierile sale autori ca Pontus Hulten, Natalia Dumitresco, Alexandre Istrati.

A construit o masă cioplită la Poiana


Sanda Tătărăscu povesteşte că marele artist se afla la Poiana în perioada construirii coloanei. Acolo medita la opera ce avea să o construiască. În acest timp a realizat o construcţie sculpturală, o masă cioplită obţinută prin rânduirea unor pietre modelate de natură şi scoase din râul Jiu. “Cei doi geniali artişti Brâncuşi şi Natura se conturau, iar la Poiana s-au întâlnit din nou. Artistului îi plăcea locul, era doar Gorjul lui, stătea ceasuri întregi cu faţa spre Parâng, meditând şi fumând, ori jucându-se cu pietrele”. “Era un om de mare căldură şi volubilitate , când avea senzaţia că înţelegi ce gândea sau ce vrea. Peste toate, un oltean mucalit, îi plăceau glumele de tot felul. Subit, devenea taciturn şi fuma. M-a impresionat barba lui, un vârtej galben…Chiar înainte de a deschide şantierul, artistul s-a mutat acolo şi a locuit o vreme în casa Bălănescu, apoi la Hotel Regal. La casa Bălănescu a căutat prietenia unui vulture regal. A construit şi acolo o masă în grădina vilei, cu pietre scoase din zăvoiul Jiului”. Din păcate amândouă operele s-au risipit. La unul din ucenicii săi, Brâncuşi i-a spus: “să faci ce-ţi spun eu şi să nu mă întrebi nimic”. Ion Alexandrescu, pe numele lui, povesteşte: “el locuia la Hotel Regal, eu la Mielul Alb…mă trimetea zi de zi să-i cumpăr ţigări, 100 de Naţionale, fuma foarte mult, ţigară de la ţigară”. Acesta mai povestea cum se ducea să-l ia de acasă dimineaţa. “În şifonier avea mere şi lua câteva în buzunar şi plecam la faţa locului, la Portal”. La lucru, dădea indicaţii, mânca mere, fuma şi stătea pe o bancă. Pe muncitorii care se contraziceau cu el îi concedia.

ÎI plăcea să se plimbe prin grâu

Ion Alexandrescu: “Alteori mă chema la hotel, îşi lua un aparat de foto şi mie îmi dădea unul de filmat, care era mai greu şi mergeam la târgul săptămânal unde se adunau ţăranii din jur cu diferite lucruri de vânzare ca: farfurii, linguri de lemn cu diferite crestături, bastoane frumos cioplite, scoarţe etc, lucruri la care maestrul se uita cu mare atenţie, le lua în mână studiindu-le amănunţit, pe altele le fotografia. Dar în special filma sau fotografia felul cum muncesc ţăranii, cum stau la umbra carului, cum prânzesc sau se odihnesc. Sau cum spală rufele câte o femeie, la Jiu, bătând cu un mai de lemn cămăşi de cânepă. Îi plăcea de asemenea să se plimbe prin grâu şi mai ales, pe acolo unde erau foarte multe flori, din care rupea câteva întrebându-i pe cei din preajmă ce i-a dăruit artistului acest Gorj pe care l-a omagiat prin suprema sa operă”, povesteşte scriitorul Paul Anghel care a făcut o excursie şi a scris un reportaj în anii ‘70 mergând pe acolo.

A vrut să doarmă pe rogojină. “Brâncuşi nebunul”

În perioada lucrului la Tg. Jiu mergea la Peştişani. Gh. Peştişanu era directorul şcolii de acolo. El îşi aminteşte cum îl percepeau copiii pe Brâncuşi. “Cum îl priveau copiii atunci când a apărut în sat?”, îl întreabă scriitorul Paul Anghel cu aproape patru decenii în urmă. “Se ţineau după el şi strigau Brâncuşi nebunul. De ce? Nu era o insultă, era mai degrabă o uluire sau un fel de a glumi, de a tachina. Era cu o pălărie din pai de orez, cu barba în vânt şi cu ţigara în gură. Mergea flegmatic fără să dea bună ziua. El îşi vedea de drum. Nu-i păsa de nimic, aşa cum nu-i păsa nici de critica de artă. Ilie Nicolcioiu îşi aminteşte de prima vizită în sat. “N-a vrut să rămână noaptea la noi, mi-a cerut trăsura să se ducă acasă la soră-sa”. Brâncuşi i-a spus: “Vreau să dorm pe rogojină”. Apoi, a vrut să se întâlnească cu prietenii de şcoală, prieteni care l-au întâmpinat cu varză murată de la putină, cu boia de ardei şi ţuică gorjenească.

A plimbat o artistă irlandeză neasemuit de frumoasă prin prafurile Peştişaniului

Elena Dăneţ îşi aminteşte: “era un om vesel, fără astâmpăr, nu stătea o clipă locului. Te iscodea cu vorba şi cu ochii. Îl iubeam, ne-am înţeles chiar şi cu artista aceea irlandeză care a venit cu el la Hobiţa ca să-i cunoască satul”. Acest lucru s-a întâmplat înainte de a începe lucrul la Tg. Jiu. “Irlandeza dormea într-o odaie la Lache Tăbăcaru, iar el era găzduit în altă parte. O plimba peste tot, să-i arate satul, colinele, oamenii, iar noi o îndrăgisem deşi nu ştia o boabă româneşte. Ei cautau atmosfera motivelor populare, irlandeza era de fapt într-o călătorie iniţiatică. La finalul ei, Brâncuşi a tocmit pe cineva din sat să-i facă un costum gorjenesc, cu bete, ilic, maramă, pe care l-a primit. De altfel pe irlandeză a cunoscut-o şi sculptoriţa Miliţa Petraşcu, la el în atelier. Iată cum o descrie sculptoriţa: “pe laviţă şedea o zână; prezentările m-au făcut să aflu că e Miss Eilleen, o irlandeză albă ca zăpada, cu trăsături de o regularitatea antică, cu ochii mari şi enigmatici, de un albastru închis, cu părul negru pieptănat cu cărare şi cu un nod în spate pe un gât lung de aceeaşi albeaţă cu figura. Brâncuşi o privea în extaz. Însă Eillen, care se purta ca un copil răsfăţat, a mărturisit că laviţa e prea tare. După plecarea ei, maestrul ciopleşte laviţa (care ca şi masa era făcută din ghips) obţinând o adâncime regulată şi o umple cu salteluţă de lână moale, aşa că a doua zi Eilleen, spre marea ei surpriză plăcută, s-a pomenit aşezată comod. Acest lucru a produs o nespusă plăcere lui Brâncuşi. Eilleen a fost adusă şi la noi în ţară în comuna natală a maestrului, la Peştişani; s-a împodobit cu o frumoasă maramă, a căpătat daruri multe, între care şi un costum al femeilor din Gorj. După întoarcerea lor la Paris nu s-a mai auzit de ea. Era prea fantastic de frumoasă ca să statornicească atmosfera obişnuinţei”, povestea Miliţa Petraşcu ce confirmă astfel cele povestite mai sus de săteni. Artista mai spune că Brâncuşi era un mare ambiţios. “L-am văzut în atelierul său de nenumărate ori distrugând lucrul început şi luând-o de la capăt. Numai un mare ambiţios ca el tindea să prindă desăvârşirea”. Petraşcu descrie şi atelierul Maestrului. “Sus se aflau şi cărţile lui preferate: Biblia, Dante, Boccaccio, precum şi uneltele şi materialele de fotografie….Brâncuşi evita mobilele prea comode, spunând că prea mult confort te dispune la lene şi îţi fură din energie. Când era răcit sau obosit se suia pe laviţă şi se rezema cu spatele de sobă. Se încălzea. La aceeaşi sobă, câteodată pe jarul încins, pregătea fripturi minunate…Însă felul cum prepara maestrul orez cu lapte sau o ciorbă de fasole, nu l-am mai întâlnit nicăieri”, spune Petraşcu.  “A doua oară când a venit Brâncuşi eram cu o femeie de serviciu. Știi Leliţo, prea mult confort te leneveşte, îţi ia din energie, asta înseamnă că tu nu poţi face nimic… La el în bucătărie erau mormane de farfurii nespălate. Le spăla o dată pe lună”. Aşa i-a sugerat Miliţei să-şi deretice singură prin casă.

Intenţiona să scrie o carte de ghicit în cafea

Din corespondenţa românească ţinută de Brâncuşi cu diferiţi compatrioţi aflăm despre un proiect al unei cărţi despre ghicitul în cafea în care sculptorul a fost antrenat de românca stabilită la New York, Maria Romany. O artistă restautatoare cu care s-a întâlnit în cafenelele newyorkeze. De asemenea, din scrisorile sale aflăm că artistul utiliza motivul sărutului ca pe o semnătură, pe care o adăuga uneori sub forma unui desen mic la câte un mesaj uneori codat. Tristan Tzara îi trimitea mesaje scurte însoţite întotdeauna de desene naive, ataşate semnăturii, ca într-un joc dadaist în care sculptorul se prindea cu uşurinţă.

Elev talentat: a absolvit două clase într-una

Într-o veche schiţă de autoportret întocmită de sculptor, autorul se prezintă ca fiu de moşnean, chiabur care “la şcola de arte şi meserie, din Craiova - termină cursurile de 5 ani în 4, trecând clasa I si II într-un an…şi pe la începutul lui iulie 1904 îl întâlnim în Bavaria în drum spre Paris mergând pe jos cun sac în spate se înscrie la Beaux Arts a Paris 1905 expunând pentru prima oră în 1906 cu un bust la salonul societăţii de Beaux arts primit cu mai multe lucrări patru ani la rândul”, scrie el într-un fel de autocaracterizare.

Solidar cu cei din familie cărora le trimitea bani

Dintr-un fragment al unei scrisori adresate de sculptor unei nepoate iese la iveală bunătatea sa. “25 februarie 1933,
Dragă nepoată, }i-am trimes pe ziua de 14 curent 4000 de lei cred că eai primit şi că nu duci grijă de nimic. Într-una din scrisorile din urmă mi-ai scris, că după terminarea studiilor vrei să vii să stai lângă mine la Paris - îţi sunt bune şi frumoase sentimentele ce ai pentru mine, şi-ţi mulţumesc din tot ce pot - însă această dorinţă (care ar fi şi a mea) este peste putinţă de realizat în primul rând că eu n-am nici un rost de locuinţă altul decât atelierele unde lucrez, unde este peste putinţă să locuieşti ca să poţi locui şi să stai la pensiune în afară nici nu e de gândit. În al doilea rând; este că eu mam ciumărât toată vieaţa singur şi că este peste putinţă acum să mă dezobişnuiesc. {i în al treilea rând şi cel mai important este că eu nu cred că mai stau mult la Paris şi în acelaşi timp nu văd de loc cum ai putea săţ aranjez viaţa aici. Deci, punete cu nădejde la lucru şi aranjazăţi viitorul acolo după cum ţi am scris la început - studiază cu temei şi pricepere aşa ca să te poţi servi de ce ai învăţat când ai terminat studiile. De altfel nai nimic de perdut, din contra; viaţa aici e cu mult mai grea ca aci - şi din zi în zi se schimbă spre mai greu. Sperând să aud de bine te serut cu mult drag . C. Brâncuşi”.

Brâncuşi trimitea scrisori semnate cu amprenta căţelei sale lui Dulciu, câinele Codrenilor, plănuind să se încuscreze

În corespondenţa cu Irina şi Lizica Codreanu, îşi trimit complimente unii altora pentru căţeii pe care îi aveau şi sperau la o întâlnire grabnică a acestora. “Aşteptăm cu nerăbdare fotografia maestrului cu căţeaua (Polaire). “Dulciu” (câinele familiei Codreanu - n. red. ) şi copiii lui sunt grăbiţi de a face cunoştinţă Polerii”. Mai mult, câinii “corespondenţilor” îşi trimiteau unul altuia prin intermediul stăpânilor mesaje semnate cu lăbuţele lor amprentate. “… Dulciu nostru a primit cu plăcere laba Drei Polaire şi nu aşteaptă decât ocazia favorabilă spre a se îmbrăţişa şi astfel să ne încuscrim. Noi toţi vă mulţumim frumos pentru reuşitele fotografii ce aţi binevoit a ne trimite”, semnează Ionel Codreanu. Z. Damian îşi aminteşte de o petrecere de Crăciun la care s-a aflat alături de Brâncuşi. …”Ne culcasem la opt, eram necăjiţi când parcă-ţi aud glasul pe scară şi bătaia puternică în uşă ”acasă-s boierii”. Ai intrat şi prin draperia de pluş mi-ai întins un pachet de hârtii…”Sculaţi că am chef să bem şampanie în seara asta”. {i la masă, te văd parcă acum s’ar petrece, te văd cu capul lăsat pe spate, cu ochii aproape închişi şi cântând “acolo-i o căsuţă…”.

Brâncuşi suferind la începutul perioadei pariziene


Brâncuşi către Carol Krauss: “După cum îţi spuneam, aşi fi foarte mulţumit să fii şi tu pe aici ca să ne încurajăm unul pe altul luptând împreună. Dar maş mâhni foarte mult să te văd şi pe tine suferind. De aceia te previn că în cazul că poţi să trăeşti cât de restrâns pe aci, să nu te azardezi să pleci. Însă dacă nu poţi nici să trăeşti vino căci în cazul acesta nai nimic de perdut. {i apoi francezii zic: Cine învinge fără pericol, triumfă fără glorie. Când vii anunţă-mă ca să mătur şi eu prin casă şi vezi să nu se agaţe holera de tine. Cu drag, Costache Brâncuşi, 21 octombrie 1905”.

Invitat la o gâscă cu varză şi o ţuică şi oferind cadou o mămăliguţă de Crăciun

Solomon Basile Marbe, un medic, membru al “Cercle etudiantis roumains” îi scrie invitându-l la un prânz. “Dragă Brâncuşi, te aşteptăm în mod absolut pentru mâine seară la masă. O să avem gâscă cu varză, salată de ridiche cu ceapă. O să aduc şi vro 2 sticle cu vin de la americanul meu. Tu, dacă ai timp, aducă niţică ţuică, măsline negre, ardei roşii uscat; şi vino ceva mai de vreme să aranjăm frumos pentru noi şi pentru invitatul meu, un profesor francez. Te aşteptăm cordialement. Marbe”.

Într-o altă scrisoare o oarecare Marica îi aminteşte de băuturile alcoolice ce erau de savurat la Brâncuşi: “...Blestemata mea de memorie a reţinut sticlele de vin, de vermouth (cu toate că aceasta ar fi fost treaba lui Alice) şi de cidru băute în căsuţa Dtale, ea mi-a evocat mereu cu frenezie şi lirism mămăliguţa atât de straşnică dăruită nouă de Crăciun…”. Robert MacAlmon-kay, în cartea sa “Being Geniuses Together” dezvăluie latura de petrecăreţ a artistului: “La trei dimineaţa, Brâncuşi, ca un stâlp de cabaret , conducea un şir de dansatori care treceau peste mese, cobora scările, le urca iar şi trecea din nou peste mesele noastre, şi toată lumea bea şampanie. El cânta un cântec românesc, iar “fetele” cântau refrenele la modă ale lui Mistinguett”.
Citeşte mai multe despre:   constantin brăncuşi

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Afisari: 13879


Mai multe titluri din categorie

Mama şi fiul, nascuţi fix pe 7 iunie, de ziua Jurnalului

Mama şi fiul, nascuţi fix pe 7 iunie, de ziua Jurnalului
Ce coincidenţă! Sunt născută pe data de 7 iunie, şi după 34 de ani, aţi apărut voi, JURNALUL NAŢIONAL, un nou concept în presa scrisă, şi o nouă provocare pentru mine ca profesionist. Atunci am hotărât sa...

Mădălina Manole a fost abordată de compozitorul fost soţ la coadă la lapte

Mădălina Manole a fost abordată de compozitorul fost soţ la coadă la lapte
“Jurnalul”  a lansat tot felul de iniţiative gazetăreşti în premieră, a inventat tot el ediţiile de colecţie. Era 1995 şi prima ediţie de colecţie a fost cu Mădălina Manole, “Jurnalul Mădălinei...

1993: Anul în care s-a născut Jurnalul. Tu ce făceai acum 25 de ani? (7)

1993: Anul în care s-a născut Jurnalul. Tu ce făceai acum 25 de ani? (7)
La începutul vieții. Sau la începutul carierei. La școală sau aproape de examenele de maturitate. Sunt doar câteva dintre răspunsurile oferite de oamenii care au schimbat fața României în ultimii 25 de ani....

Un pensionar care nu-și recunoaște semnătura a încheiat protocolul Înaltei Curți cu SRI

Un pensionar care nu-și recunoaște semnătura a încheiat protocolul Înaltei Curți cu SRI
Galerie Foto Protocolul de cooperare dintre SRI, Parchetul General și Înalta Curte de Casație și Justiție, încheiat în 2009, poartă semnătura și ștampila președintelui Instanței Supreme, judectorul Nicolae Popa, deși...

La 100 de ani, vede viitorul României într-o lumină mai bună decât mulți alții

La 100 de ani, vede viitorul României într-o lumină mai bună decât mulți alții
Galerie Foto Continuăm astăzi seria de interviuri-document cu cei care au împlinit sau împlinesc în 2018 venerabila vârstă de 100 de ani, români care s-au născut odată cu România Mare şi care sunt martorii vii ai...

Adrian Vasilescu: Anul acela a fost greu. Chiar foarte greu

Adrian Vasilescu: Anul acela a fost greu. Chiar foarte greu
Galerie Foto “Acum 25 de ani eram redactor șef la Curierul Național”. Echipa redacțională o formau două grupuri distincte de jurnaliști: unii cu experiență și cu notorietate în presa românească; alții tineri și...

Autonomia Ținutului Secuiesc, pe românește

Autonomia Ținutului Secuiesc, pe românește
Galerie Foto După ce în episodul trecut al serialului nostru am vorbit cu reprezentanții maghiarilor din Ținutul Secuiesc care şi-au exprimat punctul de vedere referitor la autonomie, astăzi e rândul unor exponenţi ai...

Copiii fac primii paşi din instinct

Copiii fac primii paşi din instinct
(De ce e greşit să forţezi mersul copiilor) Iubirea de copii îi îndeamnă pe părinţi să fie foarte atenţi cu dezvoltarea micuţilor, apar chiar îngrijorări privind eventuale întârzieri în primii paşi,...

Premierul Italiei care a rupt alianţa cu Hitler

Premierul Italiei care a rupt alianţa cu Hitler
Majoritatea presei s-a mirat că Jurnalul a făcut un interviu cu prinţul Badoglio, în exclusivitate. Cine era frumosul italian de circa 45 de ani, interlocutorul nostru în interviu? Am profitat că prinţul Badoglio...

1993: Anul în care s-a născut Jurnalul. Tu ce făceai acum 25 de ani? (6)

1993: Anul în care s-a născut Jurnalul. Tu ce făceai acum 25 de ani? (6)
Galerie Foto La începutul vieții. Sau la începutul carierei. La școală sau aproape de examenele de maturitate. Sunt doar câteva dintre răspunsurile oferite de oamenii care au schimbat fața României în ultimii 25 de ani....

“Irlandezul din Carpaţi”, din Guvernul lui Cioloş, în afaceri cu statul lui Dăncilă

“Irlandezul din Carpaţi”, din Guvernul lui Cioloş, în afaceri cu statul lui Dăncilă
Galerie Foto Un fost consilier din Guvernul Cioloş derulează, printr-una dintre companiile la care este asociat, contracte cu statul. Şi nu este vorba despre un simplu consilier, ci despre celebrul personaj cunoscut sub numele de ...

Președintele, făcut KO de CCR. O nouă decizie devastatoare

Președintele, făcut KO de CCR. O nouă decizie devastatoare
Galerie Foto Opinia Comisiei de la Veneția, cerută de președintele Klaus Iohannis asupra legilor de modificare a legilor Justiției, nu poate fi valorificată în cadrul examenului de constituționalitate a legislației adoptate d...

Fidelitatea poate reprezenta uneori adevărata victorie asupra timpului

Fidelitatea poate reprezenta uneori adevărata victorie asupra timpului
Galerie Foto Continuăm astăzi seria de interviuri-document cu cei care au împlinit sau împlinesc în 2018 venerabila vârstă de 100 de ani, români care s-au născut odată cu România Mare şi care sunt martorii vii ai...

Cât câştigau românii acum un sfert de secol

Cât câştigau românii acum un sfert de secol
Valoarea salariilor s-a prăbuşit încă din primul an al tranziţiei, atingând în 1993 58,9% din valoarea din 1990, iar în anii 1997-1998 nivelul cel mai scăzut: 56-58% din nivelul din 1990. Căderea a fost...

Andreea Marin a destăinuit prima dată cum i-a murit mama în braţe la Jurnal

Andreea Marin a destăinuit prima dată cum i-a murit mama în braţe la Jurnal
O altă invenţie de succes a Jurnalului a fost ediţia de colecţie. La momentul în care cariera în televiziune a Andreei Marin  urca ameţitor ,Jurnalul a scris “Jurnalul Andreei Marin”, prima scriitură...
Serviciul de email marketing furnizat de