TUPEU ● Deputatul PD-L Stelian Fuia vrea să ia cu japca staţiunea de cercetare
Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Plante Medicinale şi Aromatice (SCDPMA) Fundulea este jefuită sistematic de fostul director Stelian Fuia, actualmente deputat PD-L, şi de rudele acestuia. Cu o neruşinare greu de imaginat, Stelian Fuia, director al staţiunii, şi sora acestuia, Alexandrina Fuia, administrator la o firmă a familiei, s-au asociat şi au executat silit unitatea, luîndu-i inclusiv clădirea în care cercetătorii îşi desfăşoară activitatea.
În anul 2004, o firmă privată, SC Procera Agrochemicals România SRL, cu sediul în Fundulea, avînd ca asociat unic un off-shore din SUA şi ca administrator pe Alexandrina Fuia, sora viitorului director general al staţiunii de cercetare din Fundulea, Stelian Fuia (actualmente acesta este deputat PD-L, urmare a rămînerii vacante a unui post de deputat, după alegerile europarlamentare din toamna anului 2007), încheie un contract de asociere în participaţiune cu SCDPMA. De fapt, este vorba de un contract de arendă mascat, semnat de fostul director interimar al staţiunii, Nicolae Teodorescu, prin care staţiunea punea la dispoziţia firmei Procera terenul agricol în suprafaţă de 260 de hectare şi întreaga bază materială. Procera venea în asociaţie cu "utilaje agricole şi baza materială necesară cultivării terenului".
Durata contractului era de cinci ani, cu posibilitatea de prelungire, iar plata era prevăzută a se efectua în felul următor: Procera se obliga să plătească asociatului staţiunii, în natură, cantitatea de 700 kg de grîu pentru fiecare hectar, reprezentînd cota de profit. "Plata pentru terenul care face obiectul contractului se va face de către asociatul 1 în grîu sau în echivalent lei, la preţul de referinţă, la recoltare, pentru anul agricol 2004-2005. Asociatul 1 va emite factura pentru cantitatea de produs, iar asociatul 2 va emite factura pentru cota de profit stabilită mai sus", prevedea contractul. La capitolul "Răspunderea Contractuală" s-a prevăzut: "Eventualele litigii între părţi se vor soluţiona pe cale amiabilă, iar în situaţia neconcilierii complete, soluţionarea va reveni instanţelor de judecată".
CRONOLOGIA JAFULUI
În iunie şi în august 2004 au avut loc primele două executări silite ale unor bunuri imobile aparţinînd SCDPMA, printre care un hectar de teren intravilan, un uscător natural, o magazie, o platformă betonată, cîteva bascule etc. Bunurile au fost adjudecate de un anume Coşuţă Petru, administrator al firmei SC Esop Industry SRL, şi un cunoscut al lui Fuia Stelian, cu care avea relaţii de afaceri.
Odată precedentul creat şi formula executării silite verificate, Fuia Stelian face ce face şi, în martie 2005, cu binecuvîntarea mai-marilor de la Academia de Studii Agricole şi Silvice, se instalează director la SCDPMA Fundulea. Nimeni nu a invocat situaţia de incompatibilitate a lui Fuia Stelian, care, împreună cu sora sa, Fuia Alexandrina, aveau deja în derulare un contract de asociere în participaţiune cu staţiunea din Fundulea. Ale cui interese le va apăra noul director Stelian Fuia? Ale staţiunii pe care o păstorea, deci ale statului român? Sau ale SC Procera, deci ale lui si ale surorii lui, Alexandrina? Mănăstire într-un picior, ghici ciupercă ce-i?...După cîteva luni, fraţii Fuia trec la acţiune, invocînd nerespectarea contractului de SCDPMA. Apoi, în decembrie 2005, firma Procera, administrată de sora lui Stelian Fuia, trece la executarea silită a staţiunii, după formula deja consacrată. De această dată însă sînt executate bunuri consistente, imobile mari, precum pavilionul în care funcţionează birourile şi laboratoarele de cercetare şi chiar şi blocul de locuinţe al staţiunii. În decembrie 2006, Primăria Fundulea sesizează atît Ministerul Finanţelor, cît şi Agenţia Domeniului Statului despre jaful care avea loc la staţiune, înstrăinarea unor bunuri aflate în proprietatea publică a statului, bunuri care, conform legii, sînt "inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile". Primăria nu a primit pînă azi nici un răspuns, de aceea recent a depus un memoriu la DNA, înregistrat cu nr.2348/117/2008.
GAŞCA
Între timp, aşa cum spuneam, Fuia Stelian devine deputat, în urma vacantării unui loc de pe listele PD-L, după alegerile europerlamentare din 2007. De notat că bunurile executate silit în decembrie 2005, cînd Fuia era director general, au fost adjudecate la licitaţie de un anume Paraschivoiu Dragoş Alin, aflat în "relaţii de cumetrie" cu Stelian Fuia. Anul acesta, în ianuarie, a avut loc altă licitaţie, la care au fost adjudecate alte bunuri ale staţiunii. "Cîştigător": Munteanu Ilie, salariat la firma fraţilor Fuia, Procera SRL, şi totodată vicepreşedinte al organizaţiei PD-L Fundulea, condusă chiar de Stelian Fuia. Ce mică-i lumea!
Contactat telefonic (de la sediul firmei Procera ni s-a spus că "azi domnul deputat nu este la birou", deci dl Fuia conduce în continuare firma, deşi este deputat), dl Stelian Fuia ne-a declarat: "Executările silite nu au fost începute de Procera, ci de Distrigaz şi de Universitatea Agricolă Bucureşti". Pe de altă parte, ex-directorul general al staţiunii ne-a spus că atunci cînd a fost numit în funcţie la Fundulea a informat conducerea ASAS că are un contract de asociere cu staţiunea, dar aceasta nu a fost considerată o incompatibilitate.
În fine, dl. Fuia crede că în perioada în care a fost director a făcut tot posibilul pentru a păstra fondul genetic de seminţe de plante medicinale şi aromatice, iar cu firma sa de familie, Procera, a făcut afaceri cu staţiunea doar pe suprafeţele cultivate cu cereale.
Dezastrul lăsat de deputatul PD-L Stelian Fuia