Norvegia, după atacurile din iulie

'Luni, numai pasarile se auzeau pe strada unde circulau tramvaiele inainte. Nu vorbea nimeni, nu trecea nici o masina. Eram inmarmurit, imi venea sa plang', isi aminteste Io­nut E. atmosfera de pe strazile ora­su­lui Oslo dupa atacurile de la sfar­si­tul lunii iulie, comise de norvegia­nul Anders Behring Breivik. Ionut, care se afla in Norvegia din 1998, a fost casatorit timp de 11 ani cu o nor­ve­giana pe care a cunoscut-o in Creta, unde a lucrat chelner o vreme. Mai in­tai a facut contracte pentru cu­ra­te­nie, a lucrat ca stewart, apoi a facut fa­cul­tatea de economie: 'Acum am fir­ma de consultanta si lucrez si la o editura, controlor financiar. Norve­gi­e­nii mi-au acordat o sansa si am reusit'.

La inceput a fost revoltat pentru ca platea taxe foarte mari, dar apoi a inteles de ce. 'Am o fetita de 3 ani cu fosta sotie si o fetita de 1 an cu o romanca. Faptul ca am avut dreptul la concediul acordat tatalui dupa nasterea copilului mi-a prins bi­ne. Am inceput sa cunosc altfel co­pi­lul si sa am altfel de relatie cu el. E bine ca barbat sa vezi cat de greu e sa ai grija de un copil mic', spune Ionut.

In zilele imediat urmatoare ata­cu­ri­lor au fost temeri ca societatea nor­ve­giana va trebui sa se schimbe, dar nu a fost asa. 'Securitatea demnitari­lor este asigurata in acelasi mod. Dupa atacuri, am crescut urmarirea pe internet a teroristilor', spune Siv Alsén, Senior Adviser la Serviciul de Se­curitate al Politiei. Regulile socie­ta­tii deschise au ramas neschimbate, pentru ca s-au realizat in sute de ani de solidaritate, iar un singur incident nu e de ajuns pentru a le destrama. Arni Hole, director general in Minis­te­rul Copiilor, Echitatii si Includerii S­o­ciale, a punctat cateva momente din istoria Norvegiei care au dus la existenta societatii de astazi.

In 1814, norvegienii aveau o constitutie, a doua democratica a Europei, dupa cea a Frantei. 'Am copiat din cea ame­ricana faptul ca oamenii s-au nas­cut egali, dreptul la libera credinta si la libera exprimare', spune Arni Hole. In 1913, femeile au capatat drep­­tul la vot. In 1850, norvegienii erau cea mai saraca natiune din Europa, dupa irlandezi. 'Acum suntem cei mai bogati, nu datorita pe­trolului, ci pentru ca acum toata lu­mea munceste aici. Suntem o natiune de fermieri. Ei isi aveau pamantul in proprietate si il munceau singuri, nu aveau servitori. Nu avem elita in Norvegia.

Fiecare individ se implica in democratie, nu doar elitele', explica doamna Hole. Ea vorbeste despre faptul ca, din 1993, se dau 12 saptamani concediu tatalui pentru a sta cu copilul, dupa ce se termina concediul mamei. Aceste saptamani nu pot fi transferate mamei. 'Anul acesta, doi ministri si-au luat aceste concedii pentru a sta cu copilul. Chiar si tipii duri fac asta in Norvegia. Acest concediu a schimbat ideea despre masculinitatea pentru totdeauna in Norvegia', crede Arni Hole.

O alta regula importanta pentru modul in care in societatea norvegi­a­n­a se realizeaza egalitatea dintre sexe este obligativitatea ca, in consiliile de administratie ale companii­lor de stat si ale companiilor particu­la­re listate la bursa, cel putin 40% din total sa fie femei, respectiv bar­bati. 'Constatasem ca 62% dintre cei cu doctorate si masterate erau femei, dar aceasta proportie nu se gasea si in consiliile intreprinderilor. Acum, in Guvern, 50% dintre membri sunt fe­mei.' Statul ajuta persoanele cu handicap. Exista un Centru de Autism National. Parintii sunt asistati, iar copiii suferind de autism participa alaturi de copiii normali la activitatile de la gradinita si scoala, dar au o asistenta care se ocupa de ei. 'Adultii autisti sunt incurajati sa locuiasca singuri si sunt ajutati de asistenti. Credem ca ei trebuie sa fie integrati', spune Arni Hole.

Acasa la Sanda si Terje Pettersen am ascultat muzica inefabila din concertul 'Imparatul' compus de Beethoven si din 'Peer Gynt' al nor­ve­gi­a­nului Grieg si am aflat cum s-a decis Sanda sa ramana in Norvegia. 'Am venit in august 2005 aici impreu­na cu fiica mea, Teona, sa-l intalnesc pe Terje. Am plecat toti trei in port, am stat pe o banca si mi-am uitat geanta, in care aveam actele si toti ba­nii mei – 500 de euro, acolo. I-am spus lui Terje disperata ce s-a in­tam­plat, si el, foarte calm, mi-a spus ca ne in­toarcem sa o luam. Eu ziceam sa su­nam la Politie. Ne-am intors si gean­ta era pe banca. Atunci am zis ca vreau sa traiesc intr-o tara unde asa ceva e posibil. De la 13 ani, legea le per­mite copiilor sa munceasca. Ma­jo­ri­tatea copiilor si tinerilor au servicii de vara. Statul incurajeaza munca si nu statul degeaba.'

Ea a fost profesor la un liceu in Iasi, iar aici lucreaza ca te­ra­peut pentru persoane cu nevoi spe­ciale. 'Aici, statul respecta munca si o plateste. Persoanele in varsta sau cu probleme speciale de sanatate sunt aju­tate de persoane platite prin asigu­ra­rile sociale. De exemplu, soacra mea, inainte de a se muta la casa de ba­trani, avea asistenta sanitara si de in­grijire de patru ori pe zi si, o data pe sap­tamana, personal pentru cu­ra­te­nie in casa. Nu te simti dezavantajat daca esti trecut de 40-50 de ani si ai ramas fara serviciu, pentru ca nu este permis sa se faca discriminari pe baza de sex, varsta, culoarea pielii, religie, stare sociala.'

Am plecat din Norvegia gandidu-ma la oamenii in varsta, zambitori, amabili, pe care i-am intalnit la receptiile muzeelor si la faptul ca in Romania asa ceva nu este posibil.