Teroristi prinsi si apoi eliberati, inamici nevazuti, arme neobisnuite, diversiuni si ordine contradictorii. Inta mplari nebuloase de pe scena Revolut iei, povestite de un comandant militar aflat in miezul evenimentelor.

Cum au murit militienii care miroseau a naftalina

In decembrie 1989, Regimentul 7 Mecanizat Ploiesti s-a confruntat cu situatii de lupta deosebite. Continuam sa publicam marturia fostului comandant al unitatii, colonelul Ioan Niculescu, unul dintre putinii militari care, dupa 15 ani, rup tacerea, asumandu-si barbateste fapte de arme acum controversate.

Jurnalul National: Ati plecat de la Televiziune sa aparati aeroportul!

Ion Niculescu: Mi s-a ordonat sa plec la Otopeni sa iau comanda aeroportului. Mi s-a spus si de catre domnul Mazilu si de catre altii sa nu plec, ca la Otopeni se trage, ca au aruncatoare antitanc si ca e noapte. Si i-am spus: "Domnule, regimentul si armata romana lupta si ziua, si noaptea, si pe caldura, si pe frig". Eu am primit ordin de la seful Marelui Stat Major al Armatei romane si l-am rugat pe domnul general Gusa sa repete ordinul pe care l-a dat, ca sa-l auda Paul Jerbas. Si am iesit, am ajuns in strada, langa Televiziune, langa punctul de comanda blindat, unde ma asteptau seful cercetarii, seful de Stat Major, maiorul Gavadia s.a. La acea ora, era 2:00 spre 3:00 noaptea, 22 spre 23, a inceput sa se inteteasca efectiv focul. Lumea era innebunita, femeile tipau, erau 2.000-3.000 de oameni.

Victime nevinovate, miei gata de taiere!

Cine a chemat, Doamne, iarta-ma!, atatia oameni la Televiziune ca sa incurce armata nu pot sa-mi dau seama. Ce sa caute lumea cu piepturile goale, s-a dus vremea aia cu piepturi de arama... Trebuia ca armata sa primeasca ordine clare. Dar ce ordine clare sa dea, cand cineva dezinforma armata. Pai, stiti ce ordin mi-a dat mie generalul Gusa? "Vezi ce faci! Aerogara este ocupata de teroristi cu ostateci." "Ce sa fac? Pai, am trecut printr-un moment cumplit. Si asa de buni mi-au fost sefii in acea perioada ca aproximativ 10 zile dupa aia nu am avut legatura cu nimeni. Daca nu-si lua Niculescu munitie si hrana de acasa, de la Ploiesti, muream de foame cu oamenii sau paraseam pozitia si muream.

Ati pierdut legatura din cauza bruiajului comunicatiilor?

Ajungem si la acest bruiaj. In primul rand, asa cum erau legaturile in Armata romana, nu prea aveau ce sa bruieze. Statiile din unitate nu sunt performante, iar cele portabile se descarcasera aproape toate.

Se tragea, mureau civili, si altii inca veneau spre Televiziune…

Mare crima a facut cine a chemat civilii acolo. Ce sa apere ei? Cine a atacat Televiziunea, aveati vreo informatie ca a atacat cineva Televiziunea? Si ca ar fi fost respins acel atac? In televiziune veneau foarte multi acolo unde eram eu, cu niste biletele care erau citite acolo pe post. Cine hotara ca acele informatii sa ajunga la populatie sau nu? Iar oamenii au fost adusi ca sa fie niste tinte in strada. Daca vorbim despre diversiune, aceasta o pot face 20 de insi sau un grup de cercetasi care te zapacesc de nu mai stii de tine. M-am apucat sa dau ordine: dar bateriile statiei erau foarte slabe. O parte din comandanti m-a auzit, o parte nu. Cand le-am dat ordin si au inceput sa miste blindatele a inceput sa curga focul. Se tragea din blocuri, de aproape, de departe. Acum imi dau seama de unde era si am localizat fostul consulat sovietic, pe care am avut taria efectiv sa-l dezintegrez cand am auzit ca am un mort in randul militarilor in termen.

Cine v-a dat vestea ca aveti victime?

Cand sa plecam de la Televiziune spre Otopeni, doctorul Cordos, actualul sef al sectiei de chirurgie toracica de la Spitalul Filaret, un medic excelent, singurul doctor din Armata romana care a mers cu pistolul mitraliera in strada langa mine, omul care mi-a salvat viata atat mie, cat si altor sapte militari raniti. Ii stiu si-acum numele soldatului decedat: Crap Costel. Alti patru erau raniti foarte grav, intre care unul care a luat patru gloante venite de sus, din blocuri, nu de jos, de la nivelul solului. Intreb si eu: la autopsiile care s-au facut, ce fel de gloante s-au gasit. Si daca nu s-au facut autopsii, vreau sa stiu cine a dat ordinul sa nu se faca? Mi-au spus ulterior soldatii mei ca au tras in sapte-opt insi, pentru ca nu se mai soma. I-au vazut pe aia dand la o parte pardesiele si tragand cate un foc in multime, fara motiv. Si au fost taiati in doua cu rafale de doi militari de-ai mei de la Compania a 5-a, mi-a raportat comandantul companiei. Trageau in civili, ca n-aveau curajul sa traga in militari.

S-a intamplat ceva neobisnuit in timpul retragerii de la Televiziune?

M-am suit in primul TAB de cercetare cu inca doi ofiteri si am inceput deplasarea. Cand sa ies de la Televiziune, un lucru care mi s-a parut ciudat, era o alta baricada, unde asteptau vreo trei autobuze de militieni, care cica venisera in sprijinul Televiziunii. Un capitan a intrebat daca-i dau voie sa treaca si i-am zis: n-am treaba cu baricada, eu am alta misiune, sa ia legatura cu cei de la baricada daca vor. Eu nu sunt nebun, dar costumele acelor militieni miroseau a naftalina. Cine i-a imbracat pe astia noaptea militieni poate voiau chiar sa atace Televiziunea, nu pot sa-mi dau seama. Le-am zis doar: vedeti sa nu care cumva sa trageti vreun foc catre coloana mea, ca v-am spart. Au coborat din autobuze si atunci vreo trei-patru au deschis focul cu pistolul mitraliera catre coloana mea.

Cine? Militienii?

Militienii. Si atunci militarii mei au deschis focul de la opt metri cu mitralierele de 12,6. Am vazut cum sareau bucati de stofa albastra din ei. Vreo 12-13 i-am vazut eu. In acest moment s-a deschis foc puternic dinspre consulatul sovietic. Ai mei, tragand spre consulat, au vazut capetele celor care trageau in lumina trasoarelor. Si am dat comanda "foc" catre consulat. Nu aveai loc sa arunci jos tigara de tuburi trase. Atunci a venit doctorul Cordos si mi-a zis: "Tovarase capitan, avem un mort si patru raniti".

Unde e mortul? E acolo, cu un drapel pe el, impuscat in barba. Atunci am simtit ca innebunesc. Pentru prima data in viata mea am simtit o furie, pentru ca... noi ne-am incalzit la aplicatii cu spatele lipit de soldati si am fumat tigari Carpati cu soldatii. Nu sunt vorbe mari... Si m-a durut sufletul. Cum adica, eu care am atata forta ca daca vreau acuma fac praf tot Bucurestiul, mi-au impuscat mie oamenii. Si am declansat apocalipsa. S-a tras pana la golirea benzilor. Cand se trage in noi, militarii, nu negociem victoria. Glontul este ca si cuvantul: cand a plecat nu se mai intoarce. Si n-am putut sa mai opresc focul, am ramas pe masina de lupta, nu fascinat, ci ingrozit de privelistea miilor de trasoare care plecau din tevile mitralierelor si dezmembrau vilele acelea.

Procurorii, dupa aceea, tot cereau scheme si ma intrebau: Cine tragea? Pai, cine sa traga? Intrebati-i pe aia din comisiile senatoriale, care de 7 ani cerceteaza si tot cerceteaza. Ce ma intrebati pe mine? Eu stiu doar ca s-a tras in noi si noi am tras in ei, ca n-aveam sa stam cu mainile in san sa ne impuste ca pe soareci. Le-am zis procurorilor: "Dumneata unde erai cand s-a tras in mine? Vii acuma sa ma tragi la raspundere, ca un bulibasa? A tras cine a fost pus sa traga, nu-i logic?".

Otopeni: cum a fost evitat al doilea masacru

Ati facut prapad acolo si-apoi ati parasit Bucurestiul.

Am pus cap-compas Baneasa, am ajuns la un pod si acolo am intalnit un tip ciudat, imbracat cu o geaca cu guler gri, care isi tot baga nasul in guler si transmitea. Eram cu doi ofiteri langa mine, iesit pe jumate din turela. Foarte nervos ca nu-mi mai veneau masinile, pe pistolul mitraliera n-am mai apucat sa pun mana, l-am somat, s-a intors si in lumina ce venea dinspre Herastrau i-am vazut tocul pistolului. Am tras de la sold in el. In acel moment s-a deschis foc din zona lacului catre noi. Am fost obligati sa intram in masinile de lupta si sa continuam deplasarea. N-am reusit sa cobor si sa-i iau pistolul. Mortul a ramas pe acel pod. Cu mare greutate am ajuns la Baneasa. Coloana mea se regrupa foarte greu. Am oprit soferi, taximetristi pe care-i intalneam, imbarcam cate un ofiter si-l trimiteam dupa coloana. Pe mine ma ardea acel ordin al lui Gusa: "Vezi ce faci, sa nu pierdem aeroportul!".

La Otopeni, zarva mare. Un grup de barbati si femei gesticulau, au intrebat cine-i comandantul. Am spus: "Eu sunt!". Ei au spus: "E nenorocire la Otopeni, au tras in autobuz, au tras in camioane, macel mare. Mergem acolo sa conducem noi!" si le-am spus: "Stati putin, nu mi-au venit fortele. Acolo ma indrept!". Mi-au spus: "Ce, n-ai forte, bai, lasule?" si am fost scuipat si zgariat de o femeie. Am avut un moment de neputinta. In sfarsit, am primit informatii ca deja coloana, mai putin oamenii ramasi la televiziune, s-a format.

Si timpul trecea…

Era 6:00 dimineata. A durat foarte mult pana mi-am scos coloana de la televiziune. Nu aveam baterii. Regimentele in mare parte erau neoperative in acea perioada din cauza legaturilor foarte deficitare pentru a conduce o astfel de lupta in blindate in special si in localitati, unde dispar semnalele. Pe drum am arestat vreo sapte insi, i-am bagat in camioane, dupa care i-am depus la arest. Am ocolit putin pe pod, am intrat in comuna Otopeni, m-am dus cu aproximativ o treime din masinile de lupta, blindatele, transportoarele si tancurile. Nu mai stiam nici unde-s, la cat de dezorientat eram, si, de oboseala, ca nu mai dormisem cinci nopti, de la alarma aia din 17.

Va asteptati sa intampinati rezistenta puternica?

M-am apropiat de aerogara aproximativ la 800 m. Era ora 11:00, se consumase deja tragedia careia i-au cazut victime elevii de la Campina. Eu nu stiam cu exactitate ce se intamplase. Imi rasunau in minte spusele generalului Gusa: "Aerogara este ocupata de teroristi care au ostatici". Ma gandeam: "Ce fac? Trag in aerogara cu tancurile, cu tunurile de 100 mm... Mor si teroristii, mor si ostaticii, dar in primul rand este in pericol aerogara tarii. Trag fara sa distrug aerogara tarii, dar daca impusca ostaticii?". Si aici revin la o alta tema. Nedreapta arestare si condamnare a generalului Draghin, fostul comandant al aviatiei de pe Aeroportul Otopeni, care nu a avut nici o tangenta, nici o legatura cu dispozitivul de aparare si cu fortele de aparare. El comanda avioanele, dar trebuia gasit un tap ispasitor pentru impuscarea militarilor de la Campina. Atentatul de la Otopeni, cum a fost denumit. Nimeni nu stie sau nu vrea sa stie. Parchetul n-a vrut sa stie ca, in caz de razboi, vinovat este acela care, prin neluarea tuturor masurilor si a unei hotarari juste, isi introduce oamenii intr-o actiune care duce la doua treimi ca pierderi din forte si mijloace.

Vinovat nu este adversarul. Vinovat de moartea oamenilor este comandantul care isi duce oamenii la moarte. Si, dupa mine, vinovat este comandantul militar de la Campina, care, neluand masurile respective, neexecutand cooperarea cu fortele de aparare din Aeroportul Otopeni la apropierea de dispozitivul de aparare, si-a dus oamenii la moarte. Datorita lipsei de pregatire a armatei romane s-a intamplat urmatorul caz, care explica masacrul de la Otopeni: cand un soldat tragea o rafala, trageau o suta, 200 sau cati erau in dispozitiv. Deci se tragea in lant, fara comanda.

Si acest fenomen cum putea fi oprit?

Dand dovada de hotarare! Eu am avut taria sa le ordon oamenilor mei ca daca vor mai trage un foc fara comanda ii introduc in dispozitiv fara munitie. Din acel moment s-a tras numai la comanda mea. Am comandat focul vazand de unde se tragea. Sa revenim la continuare si derularea evenimentelor. Eram efectiv un comandant care nu stia ce decizie sa ia. Sa trag in aerogara? Pentru intimidare am ordonat: "Foooc!" de baraj cu tunurile de pe tanc in miscare. Prima salva, la 400 m de aerogara, a doua salva, la 300 m de aerogara, si ultima salva, la 200 m de aerogara, pentru a intimida fortele care ocupau aerogara.

Privind cu binoclul din blindat, din mers, catre aerogara am observat indivizi imbracati in costume negre si mi-am spus in sinea mea: acestia sunt teroristii despre care vorbea generalul Gusa. Am avut surpriza sa constatam ca nu era asa. Tocmai voiam sa ordon urmatoarea salva de baraj la 100 m in fata aerogarii, cand din stanga incepe un foc puternic dintr-o padurice. Repet, eram dezorientat, nu stiam ca sunt la 600 m paralel cu DN 1. Am ordonat sa se traga cateva proiectile de 100 de mm de pe tanc, in padure. Au sarit copacii 60 de metri in aer si in acel moment vad un colonel, un ofiter de aviatie alergand pe camp.

Nu stiam ca sunt pe teritoriul Flotilei 50 Speciala a lui Ceausescu, pe care ulterior am avut-o in subordine. Ofiterul de aviatie striga: "Nu trageti! Nu trageti!". Am ordonat incetarea focului prin semnale. Nu mai aveam baterie. Aviatorul a intrebat cine e comandantul. M-am prezentat. S-a prezentat in felul urmator: "Tovarase capitan, sunt comandorul Tenie. Nu mai trageti!". "Tovarase colonel, vad pe aerogara oameni imbracati in negru. Sunt teroristi?" "Nu sunt teroristi!", raspunde Tenie. "Sunt luptatorii de la unitatea speciala de lupta antitero, forta USLA, care apara impreuna cu militarii aerogara!"

Asa a fost evitat un nou masacru!

Am inlemnit. Si m-am intrebat: "Oare de la cine avea domnul general Gusa informatia ca aerogara este ocupata de teroristi? Oare nu cumva prin aceasta informatie eram dirijat sa fac o mare greseala? Sa ucid militari romani si militari din fortele USLA? Sau sa produc avarii grave in aerogara tarii? Decizia, in acel moment, era hotaratoare. Generalul Gusa, prin ordinul dat, m-a pus intr-o situatie extrem de delicata. Dar Dumnezeu ne-a oprit si nu am luat nici o hotarare cum sa cucerim aerogara, cum sa eliberam ostaticii. Intr-adevar, din acel moment, in doua ore am pus ordine pe Aeroportul Otopeni pana la 9 februarie, cand m-am retras.

Dar schimburile de focuri au continuat…

In momentul in care am ordonat incetarea focului era ora pranzului. Din stanga dispozitivului in care ma gaseam a inceput sa se execute foc puternic de catre arme automate. Am ordonat comandantului unei companii sa introduca un lant de tragatori cu fata catre directia de unde se tragea, aproximativ 100 de militari, care au deschis foc cu pistoalele automate in directiile din care se tragea in militari. Nu-i numesc nici teroristi, nici luptatori, ii numesc adversari. Am fost informat ca un soldat a fost impuscat in cap si ca are creierii imprastiati. A fost transportat ulterior cu elicopterul de catre, Dumnezeu sa-l ierte!, colonelul Malutan, care era comandantul elicopterului prezidential. Cel care, de fapt, a transportat cuplul prezidential de la Palat pana la Targoviste, unde i-a abandonat.

Ati aflat cine erau, totusi, cei care v-au atacat?

Greu de spus. Iata de ce. La un moment dat, un glont de calibru foarte mare, spun asta dupa gaura pe care a facut-o in rezervorul unui tanc, a lovit la aproximativ jumatate de metru in dreapta mea. Dupa directia de tragere era de la statia geotehnica Otopeni. Catre noi am vazut ca executau salturi grupuri de doi-trei adversari imbracati in gri. Am cerut un pistol mitraliera locotenentului Constantin. Am doborat trei adversari la pamant, in fata celor prezenti. Acestia au fost urgent transportati, tarati de catre alti camarazi de-ai lor. Am ordonat sa se intervina imediat dupa acest incident aproximativ cu un grup de 70-80 de militari, care au deschis foc catre acel loc unde se gaseau adversarii care au fugit tragand catre noi din paduricea de pe marginea Aleii Zborului.

Povestiti-ne alte diversiuni ale caror efecte le-ati cunoscut la Otopeni.

La data de 25 decembrie am imbunatatit dispozitivul organizand o aparare circulara a locului de statie de la sediul Flotilei 50 Speciale, in care se includeau si escadrile de elicoptere, Regimentul 10 Aviatie-Transport, depozitul de carburanti lubrifianti, avionul prezidential si celelalte avioane din acea zona, mergand cu apararea pana la limita de nord a comunei Otopeni. La data de 25 decembrie ma gaseam la punctul de control blindat. Pe aerogara a creat diversiune un transportor blindat de marime mica, care a executat foc prima data catre bateriile antiaeriene care se gaseau pe liniile aeroportului, a doua oara spre aerogara, dupa care s-a retras. S-a tras apoi catre aparatorii aerogarii si oamenii din dispozitivul bateriilor antiaeriene care erau dispuse in jurul Aeroportului Otopeni, din partea dreapta, de la sud catre nord.

Eu ma gaseam pe transportorul blindat, langa caporalul Rosu si mecanicul conductor. In acel moment, caporalul Rosu imi spune: "Domnule comandant, s-a tras in noi!". Al doilea glont mi-a trecut pe langa ureche si l-am simtit. Atunci m-am aruncat pe spate dupa punctul de comanda blindat care este foarte inalt, am cazut cu piciorul stang pe o pojghita de gheata si mi-am rupt ligamentele de la genunchiul stang. Am fost introdus de catre un soldat in punctul de comanda blindat unde am continuat conducerea actiunilor. Se tragea din toate partile. Cand foc sustinut, cand foc izolat. Militarii executau foc fara comanda, s-a consumat foarte multa munitie. Din acel moment am luat masura ca toate fortele de sub comanda mea sa constituie un dispozitiv de aparare pe cercuri concentrice, cu o rezerva de blindate pentru a impiedica orice diversiune pe aeroport.

In jurul aeroportului era, insa, mare agitatie…

In noaptea de 26 spre 27 au incendiat surele de paie din comuna Otopeni. Era un vant foarte puternic. Din acel moment am ordonat sa se traga numai la comanda si s-a tras numai la comanda, pana la data de 1 ianuarie a incetat focul adversarilor.

SI n-ati luat, in nici o imprejurare, prizonieri?

Ba da. Intr-una dintre zile, 26 sau 27, a fost adus la punctul de commanda blindat un individ care a fost prins tragand catre aerogara. L-am interogat, l-am introdus in sediul Flotilei 50 Speciale. Noaptea, m-a chemat sa vorbeasca cu mine. A doua zi i-am dat drumul. Inaintea lui am prins patru indivizi fara armament, i-am introdus in arestul Flotilei 50 Speciale, de unde au fost dusi la Parchetul Militar, ulterior auzind ca a doua zi au iesit, din lipsa de probe, din Parchet. In perioada 28-30 decembrie 1989 am auzit foc de mitraliera de pe masinile de lupta. Am fost informat de catre comandantul Companiei Cercetare ca indivizi cu o caruta se indreapta catre paduricea din marginea de nord a localitatii Otopeni. S-a executat foc, unul dintre cai a fost impuscat, caruta s-a oprit, masinile de lupta au incercuit caruta, in care erau trei indivizi, unul ranit la burta, ceilalti neatinsi. Au fost condusi catre punctul de comanda. Am vorbit cu cel ranit, am vorbit si cu ceilalti si a doua zi le-am dat drumul.

De ce le-ati dat drumul?

Asa am hotarat eu.

La un moment dat ati cerut sa se traga fara somatie.

Corect. In noaptea de 29, un soldat de-al meu a fost impuscat in piept de catre un adversar lunetist. Viata i-a fost salvata de catre doctoral Cordos, care i-a deschis sternul in salvare, pe drumul catre Spitalul Militar. Atunci am revenit asupra ordinului anterior si am ordonat sa se traga fara somatie. In actiunea care a avut loc intre 29 si 1 ianuarie, in fata noastra au cazut foarte multi adversari. Din informatiile cercetasilor, care de la data de 24-26 decembrie actionau neinarmati, imbracati civil, in jurul fortelor de aparare, am aflat ca asa-zisii teroristi, adversarii, se apropiau la bordul masinilor Dacia si devastau, trageau si dispareau. Pentru a intimida si pentru a reduce consumul de munitie am ordonat ca un numar de masini de lupta sa patruleze noaptea in jurul fortelor de aparare. Aceasta activitate a ingreunat mult focul executat de catre adversari.

Ati continuat sa primiti insa informatii contradictorii…

In legatura cu informatiile false, de vreo trei ori am primit informatie sigura de la Flotila 50 Speciala, ca din diferite zone, si o data explicit de pe Aeroportul Baneasa, decoleaza un grup de elicoptere cu un grup de desant pentru a veni pe Aeroportul Otopeni. In acest sens am organizat o rezerva de aproximativ 40 de masini de lupta, care efectiv ar fi facut imposibila executarea unei debarcari pe Aeroportul Otopeni, indiferent de fortele lor. Nu se putea intra in aeroport pe calea aerului la ce putere de foc era in acel moment in jurul dispozitivului. De la data de 1 spre 2 ianuarie nu s-a mai executat foc asupra dispozitivului in care ne gaseam. Militarii au ramas in continuare pe turele, cu un efort fantastic, pe friguri grozave. Adevaratii eroi sunt cei morti si militarii care au inghetat, au dormit cand au putut si au mancat cand au mancat. Am avut 66 de militari cu degeraturi.

Intamplari ciudate?

Vreau sa mai relatez un fapt ce mi s-a parut curios si interesant. Am primit informatii de la cercetare ca din Boeingul prezidential (cred), in noaptea de 24 spre 25 decembrie, se transmitea sau se vorbea in limba engleza. Paza Boeing-ului prezidential se executa de catre militari din cadrul Flotilei 50 Speciale. Am ordonat in una dintre zile, parca in 26, inlocuirea pazei cu militari din cadrul Companiei Cercetare din cadrul Regimentului 7 Mecanizat. Din acel moment nu s-a mai vorbit in engleza acolo.

Au mai fost, din cate stiu, niste accidente.

Am avut in subordine si un batalion de tancuri de la Regimentul 2 Mecanizat, pe Oltenita, care era sub comanda maiorului Carp, ulterior secretar de stat in ministerul de Interne, actualmente general in MI. Un comandant bun. Catre dispozitivul nostru au fost dirijate doua transportoare blindate apartinand regimentului de la Focsani. La Poarta 1, catre Aleea Zborului, care da in DN 1, se gaseau militari din cadrul acestui batalion de tancuri. Aceste transportoare s-au indreptat amandoua catre poarta Flotilei 50 Speciale, au deschis focuri cu mitraliere, incendiind doua Dacii. Am ordonat foc de riposta cu lovituri de tancuri si de AG 9, cele doua TAB-uri fiind distruse. Ulterior am primit informatii ca acolo ar fi murit cel putin patru soldati aflati in acele transportoare blindate. Lipsa de cooperare, dirijarea gresita au facut sa se piarda vieti omenesti.

Misiuni speciale pe aeroport?

In cursul zilelor de 24, 25, 26 decembrie am primit ordin sa execut preluarea si transportul unor persoane de importanta deosebita: Emil Bobu, Manea Manescu, primarul Timisoarei. I-am preluat exact din avionul in care au fost adusi, i-am imbarcat intr-o masina speciala. Pe traseu, de la poarta catre Aleea Zborului-DN1, temandu-ma de vreo scurgere de informatii in urma careia masinile sa fie atacate pe drum, fapt care s-a si intamplat, am recurs la o stratagema. Masinile speciale, fara "musafiri" la bord, au facut o deplasare simulata pe DN 1. Asupra lor s-a deschis foc in aproximativ patru puncte. Masinile au ripostat si focul a cedat. Prizonierii au ajuns in Bucuresti in siguranta. Apoi am executat misiuni de primire a ajutoarelor si transportul acestora in locurile ordonate, misiuni de insotire a delegatiilor care soseau in tara in acea perioada, ministrul de Externe al Rusiei si cati altii. Abia la 9 februarie am "ridicat tabara". Ne-am intors in cazarma cu speranta intr-o armata mai puternica. Am ramas doar cu speranta.

O cariera militara inceputa glorios si terminata in puscarie

Colonelul in rezerva Ion Niculescu a fost, in decembrie 1989, comandantul Regimentului 7 Mecanizat Prahova. Avea pe atunci grad de capitan. Chiar ministrul Vasile Milea il numise in aceasta functie la 25 octombrie 1987.

A urmat toate treptele ierarhiei militare: comandant de pluton, de companie, de batalion. A urmat Academia Militara. Pentru un timp, a fost si ofiter in Directia Securitatii Statului. Dupa terminarea cursului de comanda la Centrul de Perfectionare a Cadrelor de Securitate de la Gradistea, a fost numit de generalul Nicolae Plesita inlocuitor al comandantului pentru ordine si disciplina. Apoi, a fost numit loctiitor sef birou in Directia a IV-a, Serviciul 6 Contrainformatii. A cerut ministrului de Interne de atunci, Postelnicu, sa fie lasat sa se intoarca in armata, la "goarna, centura si cizme". Acolo l-a prins Revolutia. Impreuna cu militarii din subordine, a participat la evenimentele fierbinti din decembrie ‘89, iar apoi la restabilirea ordinii in valul de tulburari de strada si de mineriade de la inceputul anilor ‘90. In 1993, unitatea sa a devenit "Brigada 7 Mecanizata Grivita".

Pana in 1997, cand Ion Niculescu a fost trecut in rezerva, cu gradul de colonel, brigada de la Ploiesti a fost una dintre mandriile Armatei Romane. Au vizitat-o delegatiile straine care au ramas impresionate de duritatea antrenamentului, de complexitatea exercitiilor tactice si de sedintele de trageri. In 1997, colonelul Ion Niculescu a fost destituit, acuzat de coruptie. In 2003, dupa sase ani, a fost arestat pentru ca ar fi aprobat ca doi soldati sa "cotizeze" cu suma de 220 de dolari la acoperirea unei mese de protocol destinate unei delegatii straine. A stat in puscarie mai mult de un an, pana in aceasta primavara, cand instanta l-a condamnat la trei ani... cu suspendare. Colonelul Niculescu stie cu siguranta mai multe decat vrea sa spuna. De exemplu el a "scapat" informatia ca, anterior zilei de 21 decembrie, a savarsit infractiunea de "incalcare a regimului armelor si munitiilor" in beneficiul Revolutiei. In ce fel a facut-o, el refuza sa spuna, motivand ca "e inca prea devreme".

Li se va face candva dreptate...

Va veni vremea cand lumea va sti ca datorita generalului Gusa, datorita generalului Vlad, si, in primul rand, datorita generalului Stanculescu a fost, ca sa spun asa, bine, ca nu s-a intamplat ceea ce era planificat sa se intample in tara asta in acele zile ale evenimentelor. Despre generalul Stanculescu aveam sa aflu ca, fara nici o aprobare, pe raspundere proprie a intors in cazarme unitatile din Capitala care ieseau contra oamenilor in dimineata zilei de 22. Deci, unitatile alea nu ieseau sa se plimbe, ieseau contra oamenilor, unitati comandate de generali care sunt mari la ora actuala in Armata romana. Deci, domnul general Stanculescu si-a riscat viata. El a facut numai bine, de la soldat la general. Iar datorita comportamentului deosebit era denumit "Lordul", in Armata romana. A fost unul dintre generalii de renume si cu care Armata Romana se va mandri multa vreme. Acestor trei generali li se va face candva dreptate...

Cititi maine!

De ce a fost arestat in anul 2003 colonelul Niculescu. Amanunte despre "bucataria" vizitelor oficiale primite de Armata Romana in perioada 1990-1997.