AFRICA DE LÂNGĂ BUCUREŞTI. „Când avem o bomboană, o spargem în dinţi şi o împărţim la trei”

'Doamne, te rugam frumos, da-ne si noua o casuta si un televizor!'. Cele trei micute se rugau cu ochii inchisi, una langa alta, cu genunchii infipti in salteaua mucegaita. Si-au terminat rugaciunea de seara, au stins lumanarea si, clantanind de frig, s-au pus la somn rebegite, lipite una de alta, sa-si tina una alteia de cald. Caci era miezul iernii, iar in camara dezafectata din camp, fara soba, usi si geamuri, inghetase apa in tuci. Incepea Iadul, cea mai lunga, cea mai grea noapte din viata celor trei surori. Era prima lor noapte aici, in ruina fostei ferme de animale din comuna Petrachioaia (Ilfov), la nici 20 de minute de Capitala.

Intepenisera de frig, si mama, si fetele. Cocuta, copila de 5 ani, incepuse sa planga in somn de frig. Apoi, cand li s-a parut ca incepe sa le ia somnul si pe surorile mai mari, a prins a ninge nebuneste. S-au trezit cu zapada intre ochi chiar acolo, in pat. O dadeau la o parte - zapada se asternea la loc, albind patul, patura, podeaua, totul. Pana dimineata nu mai aveau nimic uscat in casa.

Cateva nopti asa le-au petrecut, dormind cu zapada in pat, infasurate in paturi ude. 'Apoi, mama a facut rost din vecini de niste paturi uscate si de o galeata de fier. A pus-o in mijlocul camerei si facut focul in ea. Pe noi trei ne-a infasurat in paturile alea uscate ale vecinei care miroseau asa frumos si ne-a pus sa stam in jurul galetii. Dar usi si geamuri tot n-aveam, iar vantul si zapada tot intrau peste noi. Vantul ne tot stingea focul, iar zapada aia lipicioasa zbura asa, prin casa si intra peste tot, prin cani, prin tigai. Atunci, noi trei ne-am imbolnavit tare, am zis ca murim. Ne-am facut bine doar dupa ce am luat multe pastile, acasa la o alta vecina. Mama ii muncea, iar vecina in schimb ne lasa si pe noi sa stam la ea la soba, la caldura. Iar mama nici sosete n-avea in picioare, fugea cu talpile goale prin zapada sa munceasca ca sa avem ce manca', ne povesteste Oana, fiica mai mare din clasa a patra. Chipul ei rotofei, pistruiat, pare tot timpul apasat, tot timpul adancit in ganduri grele, de om mare. Zambeste rar si scurt. Simte ca bucuria n-o prinde si nu e pentru ea.

Doua saptamani a lipsit de la scoala ca n-avea ce incalta. 'Aveam doar o pereche de sosete si una de papuci si stiti ca nu poti sa mergi iarna in papuci ca-ti degera picioarele. La scoala au crezut ca sunt bolnava, mi-a fost rusine sa spun adevarul. Cand au aflat, ne-au adus ghetute si paltonase. Ca nici paltonas n-aveam', adauga. Tarziu, in iarna, un om inimos le-a pus usa, geam si le-a adus o sobita, mica dar buna. Apoi le-a mobilat camara: patru scaune vechi, un fotoliu cam rupt, doua mese si inca un pat.

Numai asa, din mila altora au reusit fetele sa treaca prima iarna de cand tata le-a alungat de acasa, pe ele si pe mama. 'Tata s-a insurat cu alta femeie. A adus-o acasa si femeia asta ne-a spart noua casa. Dar inainte de asta, tata le batea pe surorile mele si le trimitea sa doarma in vie. Venea mama pe furis si le acoperea cu patura, sa nu le manance tantarii', zice mezina, Cocuta.

Dar tata e o amintire din alta viata. Prezentul lor e mama si odaia mizera din fosta ferma a satului. Au fugit unde au vazut cu ochii cand le-a gonit tata si asa au ajuns aici. In camara ploua mereu si totul a putrezit. Un miros greu si ranced te loveste, imediat cum intri. Toaleta n-au. Noaptea isi fac nevoile intr-o galeata de sub masa. Ziua - in celelalte camari ruina din ferma. Cand se face liniste, se aud sobolanii umbland prin casa. Din cap pana-n picioare, fetitele sunt negre de murdarie. Le privesti mai bine si vezi cu ochiul liber cum li se plimba paduchii prin cap. Jucarii n-au avut niciodata, pana acum cateva luni, cand au primit cate ceva de pomana. 'Inainte ne jucam cu pietre, cu moloz, cu sarme, cu cioburi, cu puiul asta de caine, faceam mancare din pamant...da, ne distram si asa, eram fericite', spune mijlocia, Anisoara.

Curent electic nu este, fac lumina cu niste lumanari lipite de perete, sa stea ca tortele. Asa isi fac temele Anisoara si Oana, sub torte. N-au stilouri, nici pixuri. Scriu pe caietul bun cu niste culori primite. Caiete n-au decat doua de fiecare, unul de romana, altul de matematica. Manualele s-au jerpelit caci n-au cu ce-si cumpara coperte. Oana viseaza ca, daca va invata bine, bine, poate ca intr-o zi va avea norocul sa ajunga vanzatoare. Dar profesoara? Dar doctorita? Da, ar fi asa de frumos, recunoaste Anisoara, dar pentru asta trebuie sa fii bogat, sa ai bani sa faci facultatea. Iar ele rabda de foame. Se hranesc cu ce primeste mama de mancare prin vecini, unde lucreaza cu ziua: o portie de salata, branza si oua sunt un festin. Cand ploua afara si mama nu lucreaza, mananca paine cu sare. Uneori, nici de asta nu au si atunci se culca flamande, visand ciorbe si munti de cartofi prajiti. Cand primesc de pomana ceva dulce, impart totul pe din trei. 'Daca primim doar o bomboana, o spargem in dinti si o impartim la trei', zambeste Cocuta. Si-ar dori mult o bicicleta, dar nu indrazneste sa ceara mamei: asa, micuta cum e ea, a inteles ca o bicicleta e o avere pentru mama. Celelalte surori viseaza in tacere la alte 'bogatii': role, pixuri, carti si caiete. 'Imi amintesc de o zi cand niste colegi mergeau cu bicicletele pe strada, iar eu alergam pe langa ei plangand ca n-am si eu', zice Oana, cu glas moale.

Parca ii vine sa planga si acum, dar se tine tare, zice ca nu vrea sa para fricoasa in ziar. Are ea o certitudine a ei ca intr-o zi, cumva, nu stie cum, nu stie de unde, cineva le va intinde o mana de ajutor si ii va scoate familia la lumina, oferindu-le o camara adevarata, cu lumina si televizor. Si mai are un vis secret: ca la iarna Mos Craciun le va aduce si lor jucarii noi, nu doar o portie de cozonac si sarmale, ca pana acum.