Albinele Harului la Mănăstirea Turnu

August 1997. O ploaie "toacă" mărunt rezervaţia arheologică de la Târgşoru Vechi, o comună aflată la 10 km de Ploieşti. Pe o întindere de mai multe hectare, ruine ale fostei curţi domneşti, ba chiar şi resturi ale unui castru roman. Dintr-o dubă coboară câţiva bărbaţi în straie negre, fiecare dintre ei însemnându-se cu o cruce mare.

Îşi rotesc privirea în jur: câmp cât vezi cu ochii, nu tu chilii, abia o biserică "pe trei sferturi", ce a mai rămas din ctitoria lui Antonie Vodă. Stropi repezi izbesc de parcă ar vrea să-i alunge pe cei patru monahi veniţi de la Mănăstirea Sitaru (Ilfov) pentru a reactiva vechea Mănăstire Turnu, ai cărei ultimi vieţuitori se risipiseră pe la sfârşitul secolului al XIX-lea. "Iniţial am fost cazaţi într-o magazie. Am luat apoi cu chirie de la o firmă un corp de clădire.

Acolo am făcut slujbele, pe o masă, cu icoane agăţate ici şi colo. Aşa am început", îmi povesteşte părintele Valentin (48 de ani), stareţ şi duhovnic al Sf. Mănăstiri Turnu - Târgşoru Vechi. Au urmat ani de procese pentru a reface vechea vatră monahală, pentru a cinsti cum se cuvine ctitoria voievodală, părintele Valentin alergând pe la arhive, tribunal şi diverse alte instituţii. "Pentru rugăciunile Maicii Domnului", dar şi ale sfinţilor ctitori, mănăstirea a reintrat în drepturi, iar în 2008 s-a obţinut şi autorizaţia de construcţie pentru "Restaurarea şi consolidarea zidului de incintă al vestigiilor medievale, construirea chiliilor şi a stăreţiei din incinta Mănăstirii Turnu şi utilităţi".

MARTA ŞI MARIA
Îl ascult pe părintele Valentin şi încerc să pun cap la cap toate realizările, de la restaurarea bisericii la ridicarea corpului de chilii, proiectele medical-sociale pe care le susţine. Pesemne că mi se citeşte o nedumerire pe faţă. Părintele se ridică de pe banca din trapeză şi face câţiva paşi către uşă. Spre nişte lăzi de carton, de unde scoate două borcane cu etichetă. Mi le pune în faţă şi recită: salcâm, rapiţă, polifloră. Sunt borcane cu miere, "branduite" "Sf. Mănăstire Turnu".

"În 2009 cel puţin, cam tot ce a întreprins mănăstirea s-a datorat albinelor. În două cazuri din trei", îmi spune părintele, zâmbind. Sigur, în timp au fost bani şi de la Ministerul Culturii, au venit şi de la BOR, de la persoane particulare, dar mă aflu într-o mănăstirea construită "din sudoarea albinelor". "Avem acum 400 de stupi. O familie de patru persoane poate trăi de pe urma activităţii a 40 de stupi", mă asigură părintele, surprinzându-mă cu privirea către grajdul în care sunt şi 12 vaci.

"Prea multă muncă fizică nu strică (la pravilă - n.r.) dacă ştii să menţii un echilibru. Adică să vezi până unde te poţi implica social. Dacă nu reuşeşti, nici partea socială nu va funcţiona." Ma întorc cu mintea la "aportul albinelor" în viaţa mănăstirii şi îmi dau seama că la mijloc e şi multă smerenie. A lucrat Harul pentru vietuiţorii bineplăcuţi înaintea Domnului. Despre istoricul mănăstirii, al fostei curţi domneşti, părintele Valentin vorbeşte cursiv şi îmi aduce aminte de ghidul pe care l-am întâlnit vara trecută la Cetatea Neamţului, miraculos restaurată. Între timp a început sa ningă, dar părintele şi-a pus o şubă şi m-a condus până la biserica domnească. Inevitabil, discuţia patinează între istorie şi teologie.




"Ortodoxia e altceva decât slujba de noapte, un parastas, un Doamne miluieşte, un Amin!... E bucuria de a trăi, pacea sufletului. Părinţi cernicani precum părintele Argatu sau părintele Pantelimon m-au făcut să înţeleg cât de frumoasă e viaţa, cât de complicate sunt sentimentele omeneşti şi cât de greu e să-ţi cucerereşti mântuirea dacă nu lupţi pentru ea." Urmăresc şi ecoul cuvintelor cu miez, privirea oprindu-mi-se asupra sfinţilor zugrăviţi în locaş.

"Să-ţi dau o carte" şi apucă din pangar volumul "Cuvinte vii" al părintelui Calciu-Dumitreasa. Îl ştiu deja, provine tot din strădania măicuţelor de la Mănăstirea Diaconeşti (Bacău). Mă îndoiesc că am făcut bine refuzându-l, aşa că mă grăbesc să mai întreb ceva. "Creştinii sunt curajoşi: cel care se roagă are nădejde, crede că Dumnezeu îl ajută, se bucură de orice mic ajutor pe care simte că îl primeşte de la Dumnezeu.

Dar altceva lipseşte creştinilor astăzi: dragostea. Nu mai au atât de multă răbdare şi înţelegere pentru aproapele. Noi astăzi suntem împinşi din spate într-o goană nebună, şi bietul om nu mai are timp să se gândească şi la Dumnezeu. Normal că Dumnezeu nu-i dă minunea asta care se numeşte dragoste".

CUVINTE DE ÎNVĂŢĂTURĂ
Plec de la Târgşor spre Bucureşti purtând cu mine şi cuvânt de învăţătură pentru Postul prin care trecem mai mult de 40 zile:"Spune părintele Sofronie de la Essex că patimile sunt atât de puternice, încât noi nu putem lupta împotriva lor. Faptul că dorim face ca Harul să vină în sufletul meu, mă întăreşte şi lupt împreună cu Dumnezeu împotriva propriilor patimi. Asta e minunea pe care ne-o dă Dumnezeu".

Centrul medical Sf. Dorothei
De câteva săptămâni, în comuna Târgşoru Vechi s-a deschis un cabinet stomatologic (foto). Timp de trei zile pe săptămână, tânărul medic stomatolog Cristian Boroş face naveta Bucureşti - Târgşor pentru a-i îngriji, gratuit, pe cei cu posibilităţi materiale reduse. Un cabinet amenajat într-o anexă a conacului Moruzi (casă boierească de la început de secol XX), primul proiect al noului Centru medical "Sf. Dorothei".

Formularea nu este pretenţioasă: în curând se va deschide aici şi un cabinet de medicină de familie. De fapt suntem pe terenul Sf. Mănăstiri Turnu, corpul de chilii şi biserica voievodală încadrează centrul medical-social. Susţinerea financiară este realizată de Sf. Mănăstire, precum şi prin donaţiile şi sponsorizările celor cu milă faţă de aproapele.