"Stalin şi Hitler nu m-ar avea la inimă, le-am făcut ceva necazuri"

Fostul lider emblematic al sindicatului anticomunist Solidaritatea, din Polonia, şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace, Lech Walesa, vorbeşte la 20 de ani de la căderea comunismului în Europa de Est, despre anii sacrificaţi pentru binele ţării, despre comunism, despre globalizare şi Uniunea Europeană. Un interviu captivant, care ne dezvăluie complexitatea personalităţii lui Lech Walesa.

   Jurnalul Naţional: Ce-aţi simţit când aţi citit primul titlu de genul: "Walesa, agent sau erou?". Repet: "agent" şi abia pe urmă "erou". Cum se demitizează miturile în Polonia, căci pe piaţa românească ne-am lămurit cum merg treburile...

Lech Walesa: Aici nu este vorba despre mine. Eu am avut un singur scop - să obţin libertatea şi democraţia pentru Polonia. Acest lucru trebuia să determine şi eliberarea de sub jugul comunist a altor ţări din blocul estic. În Polonia am declanşat dominoul schimbărilor. Pentru asta îmi asum responsabilitatea. Opiniile "binevoitorilor" m-au interesat întotdeauna în mică măsură, dar îmi amintesc cum mă speria Securitatea în perioada când eram arestat. Spuneau: "Dacă nu te convingem şi nu te distrugem noi, atunci te vor distruge colegii". Securitatea nu a reuşit, foştii colegi încearcă până astăzi. Aşa e natura omenească. Restul să-l judece Dumnezeu şi istoria. Sper totuşi că voi ajunge cândva în Rai, căci în Iad Stalin şi Hitler ocupă posturile de conducere şi cred că nu m-ar avea la inimă, le-am făcut ceva necazuri.

    Într-un interviu acordat ziarului nostru, unul dintre disidenţii României comuniste vorbea despre "fişele de distrus oameni" ale dosarelor întocmite de serviciile secrete ceauşiste. Povestiţi-ne puţin despre dosarele alcătuite de securiştii polonezi din cadrul SB (Sluzba Bezpieczenstwa). Cum arată "dosarul Walesa" sau "Bolek", cum vreţi, scos la iveală de Institutul Memoriei Naţionale?

După cum rezultă din acele documente, au existat mulţi "Bolek". Chiar şi centrala telefonică din întreprinderea mea era numită aşa. Prin urmare, securiştii au pus la cale diverse compilaţii şi manipulări. Le scriau şi le semnau "Bolek". Mai târziu au încercat să-i facă să creadă pe naivi că Bolek sunt eu. Dacă istoria şi munca mea nu îi conving că a fost altfel, probabil că nici eu nu voi reuşi. E păcat de sănătate, iar securitatea se bucură de dincolo de mormânt.

"ATUNCI CONTA ŢELUL"

    În acei ani de maximă expunere în faţa pericolului, în care deseori aţi fost reţinut de forţele de Securitate, în care s-au făcut presiuni asupra dumneavoastră, de câte ori aţi auzit acasă "Renunţă!"? Aveaţi copii de crescut...

Nu dădeam atenţie acestor lucruri. Aveam un ţel. Astăzi văd că în perioada luptei am trăit puţin iresponsabil. Omul nu este întotdeauna cumpătat în astfel de situaţii. Atunci conta ţelul. În plus, şi omul era mai tânăr, avea o altă viziune ...

    Cât de importantă a fost Biserica în familia dumneavoastră? Ce rol a avut ea în a vă ghida comportamentul ca om politic şi mai ales ce rol a jucat Papa Ioan Paul al II-lea în acest sens?

Unul cheie. În vremurile acelea nimeni, nici măcar minţile cele mai luminate, nu ne dădeau vreo şansă în schimbarea realităţii. Când vorbeam despre schimbarea regimului, despre răsturnarea comunismului, oamenii îmi ziceau să mă trezesc la realitate. Chiar şi în 1988 sau 1989. Iar Papa Ioan Paul al II-lea a spus încă din 1979, în chiar centrul unei ţări comuniste: "Pogoară-se Duhul Tău şi înnoiască chipul acestui pământ". Şi s-a pogorât, Providenţa ne-a vegheat. Fără Sfântul Părinte, care a trezit în noi speranţa, ne-a smuls din marasm şi apatie, ne-a ajutat să ne numărăm ­ pentru că la întâlnirile cu el veneau milioane ­ lumea ar fi arătat altfel astăzi.


"NOBELUL MI-A ADUS NEMURIREA"


    În 1983, la puţin timp după ce în Polonia era ridicată Legea Marţială, Lech Walesa avea să fie recompensat cu Premiul Nobel pentru Pace. Nu v-aţi putut deplasa în afara ţării, pentru a primi premiul, aţi fost reprezentat de soţie, dar asta e altă poveste. Vreau să vă întreb dacă a fost Nobelul acea umbrelă protectoare, garant al faptului că Walesa nu avea să fie supus unor abuzuri grave din partea autorităţilor comuniste, pentru că Occidentul ar fi intervenit în apărarea sa?

Premiul mi-a adus nemurirea. La propriu şi la figurat. Sunt cunoscute şi dovedite cazurile de atentat la viaţa mea, pregătite şi dejucate ulterior. După Nobel, comuniştilor nu le-a mai venit atât de uşor, pentru că intrau în conflict cu lumea democrată, care văzuse lupta noastră şi o premiase în persoana mea. Premiul mi-a adus şi nemurirea istorică. Chiar dacă unii se vor strădui să scrie istoria de la capăt, Nobelul îi va pune mereu la punct. Lumea ne-a ajutat totuşi foarte mult prin acel gest, în primul rând în timpul luptei istovitoare pe care am purtat-o. La fel şi în momentele de demoralizare din dificilii ani '80.

    Aţi preluat conducerea Poloniei în 1990, imediat după căderea Cortinei de Fier, deschizând uşa către democratizarea ţării. Acum, după nişte ani scurşi, care credeţi că ar fi fost cea mai bună soluţie pentru fostele state comuniste, în acei ani: un disident emblematic devenit şef de stat, cum a fost cazul dumnevoastră sau un fost lider comunist moderat, care să gestioneze tranziţia, cum a fost cazul României, cu Ion Iliescu?

Dacă aş prelua puterea, schimbările ar surveni altfel şi mai rapid. Eu am devenit doar un preşedinte prins într-un corset foarte strâmt şi având o influenţă redusă asupra puterii executive. Mi-am atins totuşi ţelul, fiindcă l-am dat jos pe generalul Jaruzelski şi am recuperat ministerele puternice din mâinile comuniştilor. A fost deci o validare a revoluţiei noastre. Apoi i-am predat victoria poporului, pentru a alege cât mai bine. Dar după cum ştim, el are diverse moduri de a alege, aşa este democraţia. În general însă, mergem pe calea trasată în anii '90. Şi acesta este cel mai mare succes al nostru, în ciuda costurilor uriaşe ale transformării.


"AM MONTAT COMPUTERELE DIN BIROUL MEU"

    Au existat momente în care să vă fi gândit că era mai bine să rămâneţi electrician şi să nu fi făcut pasul spre politică?

Nu, pentru că nu mă gândeam la o carieră politică, ci la misiunea pe care o am. Cariera a venit o dată cu restul, dar niciodată nu am căutat-o. Electrician sunt, dar deja de o altă categorie. Am montat toate computerele din biroul meu.

    Credeţi că o revenire a comunismului în Europa mai este posibilă?

Cred că nu în timpul vieţii mele. Şi nici a nepoţilor mei. Însă dacă nu remodelăm lumea în funcţie de  provocările globalizării, ne aşteaptă cutremure, poate chiar revoluţii. Nu se poate ca 90% din bogăţiile lumii să se regăsească în buzunarele a doar 10% din populaţia ei ...


    Dar o nouă Solidaritatea, cu determinarea şi forţa celei pe care aţi condus-o? Mai au noile generaţii curajul de a se revolta şi de a impune voinţa lor, şi de a o respinge pe cea a conducerii ţării?

Generaţia de-acum nu are nevoie să mai declanşeze o revoluţie. Trebuie să pună ordine în lume cu înţelepciune. Dar în ţările unde popoarele sunt oprimate, doar solidaritatea, ca valoare universală, poate face minuni. La fel, solidaritatea noastră cu ele. Astăzi nu mai poate fi părăsit nimeni într-o gară mică a civilizaţiei.

    Ştiu că sunteţi mâhnit de faptul că lumea a uitat sau chiar nu cunoaşte semnificaţia datei de 4 iunie 1989, ziua alegerilor poloneze câştigate de mişcarea Solidaritatea. A fost unul dintre momentele simbolice ale "începutului sfârşitului" pentru comunism. Vorbiţi-ne puţin despre aceste alegeri despre care spuneaţi că "au spart dinţii ursului comunist şi, după ce acesta şi-a pierdut dinţii şi a devenit incapabil să mai muşte, s-a putut începe dărâmarea Zidului Berlinului".

Au fost una dintre verigile lanţului schimbărilor. El a început în august 1980 la Gdansk, s-a încheiat în 1990 după înlăturarea comunistului din funcţia de preşedinte. În iunie 1989, poporul polonez şi-a făcut auzit glasul şi i-a respins pe comunişti. A fost o verigă importantă a acelui lanţ.

    Spuneţi-mi, v-aţi întrebat vreodată şi poate v-aţi şi răspuns: de ce oare România a încheiat ciclul revoluţionar, în 1989, şi l-a încheiat într-un mod atât de sângeros?

Este o pagină dureroasă în istoria transformărilor din această parte a Europei, pentru că a curs atâta sânge. Câteodată mă gândesc că lupta pentru libertate a fost cu atât mai sângeroasă, cu cât oprimarea poporului în timpul comunismului a fost mai puternică. Şi în Polonia s-ar fi putut întâmpla aşa, dar scopul meu a fost o victorie lipsită de sânge. Am controlat cu mâna de fier impulsurile ieşirii în stradă cu carabinele, pentru că nu ne-ar fi adus nimic. Nu am fi obţinut libertatea, ci doar l-am fi enervat pe urs.


ATUNCI A FOST INVENTATĂ EPOCA GLOBALIZĂRII"

    Cum explicaţi, totuşi, anul 1989 la scara istoriei? Ce elemente s-au reunit atunci, cum s-au aşezat astrele, ce văl s-a ridicat de pe creierele liderilor marilor puteri, de s-a putut prăbuşi totul într-un timp atât de scurt?

Cu fiecare an, cu fiecare generaţie, această victorie va fi din ce în ce mai mare. A fost inaugurată atunci o nouă epocă. Epoca globalizării, fără graniţe şi ziduri.

    Privind înapoi, la anii '80, cu fiecare an care s-a scurs din '89 până în prezent, cum vă poziţionaţi faţă de comunism? V-a cuprins acea "înţelegere" combinată cu nostalgia care se aşterne peste anii comunismului din Europa de Est o dată cu trecerea timpului?

Atunci eram mai tânăr.

    Sunteţi mulţumit cu Polonia actuală, pe care dumneavoastră şi Solidaritatea aţi ajutat-o să ajungă unde este acum?

Costurile transformărilor au fost şi sunt uriaşe. Dar avem din ce în ce mai multe roade, e de-ajuns o privire de jur-împrejur. Dacă m-aş afla azi din nou la începutul acestui drum, aş face totul la fel.

    Cât de confortabil vă simţiţi în Uniunea Europeană? De ce credeţi că nu există un interes prea mare pentru alegerile europene în noile state membre ale UE?

Învăţăm permanent să ne integrăm şi să fim responsabili pentru Europa. Este o şansă imensă care ni se dă. E important totuşi să învingă solidaritatea şi unitatea, şi nu interesele private şi birocraţia. Nu poate să lipsească nici raportarea la fundamentele adevărate, la valorile universale. Sunt condiţiile unui viitor clar al Europei în lumea globală. Europa nu poate uita aceste lucruri.


    Care erau relaţiile dumneavoastră cu Mihail Gorbaciov?

Ca ale unui secretar de partid comunist şi comandant al Uniunii Sovietice cu un anticomunist ... Mai târziu, ca ale unui comunist care renovează comunismul fără succes cu un om care distruge comunismul. Astăzi, ca un laureat al Premiului Nobel, care a primit premiul pentru primul lucru, cu un laureat care l-a primit pentru al doilea. Ne întâlnim destul de des şi întotdeauna purtăm discuţii interesante.

      Intenţionaţi să vă scrieţi memoriile?

Trăiesc mai mult în viitor decât în trecut. Am scris deja câteva amintiri. Am auzit că în scurt timp va apărea în România ultima mea carte, "Calea spre adevăr".

   Cum explicaţi sprijinul pe care l-au primit muncitorii polonezi de la intelectualitate în timpul comunismului şi al Solidarităţii?

A fost condiţia succesului. Pentru prima dată în istorie, muncitorii au mers alături de intelectuali, de tineri, de studenţi, de cler. În asta a constat Solidaritatea!