x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Codul Civil la Cuca Măcăii. La ţară, nimic nou sub soare: căsnicia se desface tot în curte

Codul Civil la Cuca Măcăii. La ţară, nimic nou sub soare: căsnicia se desface tot în curte

de Carmen Preotesoiu    |    05 Oct 2011   •   21:00
Codul Civil la Cuca Măcăii. La ţară, nimic nou sub soare: căsnicia se desface tot în curte

Printre livezile cu meri, vantul adie in voie si imprastie mireasma de fan cosit ce curge din caruta ce umple drumul. Doar scuterul lui nea Ion sparge linistea comunei argesene. Barbatul scoate de sub sa un sac gol si i-l da femeii cu copil in brate. "Biata de ea, are doar 23 de ani, 3 copii, sta cu barbatul ei fara acte. Eu nu ii inteleg pe-astia", spune cu mandrie nea Gogu, dupa porecla, si ne divulga perioada de cand i-a jurat sotiei iubire vesnica: 40 de ani. E suficient sa ii vada pe cei 4 copii si 7 nepoti intrand in batatura bogata, cu 8 porci, cu caruta si tractor, si simte ca altceva nu-i mai trebuie. Greutati au fost si in familia sa. Si certuri, si discutii, dar zice el convins "niciodata nu am pus problema divortului. Cum sa destramam familia? M-a intrebat odata preotul la spovedanie daca am calcat stramb si i-am raspuns: "pai daca drumul e asfaltat, io cum sa calc in gropi?", incearca barbatul sa-si descrie casnicia.

E de acord cand aude ca, de-acum, cel vinovat pentru desfacerea mariajului trebuie sa-i plateasca daune celui cu care a fost casatorit cel putin 20 de ani. "Se poate ajunge ca vinovatul sa-i plateasca celeilalte parti o renta viagera", am completat prevederile noului cod. "Adica toata viata?", ma intreaba nedumerit barbatul. Nu sta pe ganduri si adauga repede: "da' era si pacat, sta femeia cu barbatul atata timp, ii face mancare, il spala, si lui, daca nu-i convine, o lasa pentru alta si ea ramane pe drumuri. Foarte bine, sa plateasca, daca dupa 20 de ani vrea distractie", devine serios nea Gogu si, mai in soapta, caci tocmai il zareste pe domnul Leo, barbatul de 57 de ani despre care spune ca "si-a lasat nevasta, pe cei doi copii si s-a incarduit cu una de vreo 30 de ani, de la oras, i-a sucit mintile. Si nevasta-sa acum sufera. Asta da, sa plateasca".

Elena pare un copil de generala. Are 19 ani insa, si de cinci luni leagana in brate o fetita. S-a casatorit in urma cu doi ani. Cu o conditie: ca barbatul sa nu ridice catre ea nici macar un deget. I-a fost de ajuns sa auda toata copilaria ei urletele tatalui, in timp ce isi snopea in bataie nevasta. Se bucura cand afla ca, daca unul dintre soti paraseste domiciliul, ii place sa foloseasca pumnul, sa insele si sa bea pana cade sub masa, este bun de plata. "Nu as sta pe ganduri, m-am duce imediat in instanta si as cere despagubiri, daca sotul mi-ar face rau. Mama pleca la mamaia de fiecare data cand tata o scotea in miez de noapte afara, in suturi. Statea ce statea acolo si se intorcea. Intr-un final s-a despartit de el, tata ne-a dat doua luni pensie alimentara, apoi a uitat de noi. Mama a zis ca ii e mila de el si nu i-a mai cerut nimic".

Tanara migniona e de acord si cu introducerea contractului prenuptial. "Asa te asiguri ca nu ramai pe drumuri, ce-i al tau sa ramana al tau". Nea Gheorghe ii impartaseste entuziasmul, cand vine vorba de contractul prenuptial, "daca eu am o casa de miliarde de lei si ea vine cu un harb de masina, sa zicem, apai de ce, la o adica, sa aiba pretentii la casa mea?", se intreaba barbatul, dupa care, cu voce mai moale, stergandu-si sudoarea de pe frunte, ne spune povestea sa, care cadreaza perfect cu "situatia omului pacalit" dupa cum o defineste barbatul de 62 de ani: "am stat cu o femeie mai bine de 20 de ani. Dar bea de stingea, nu ne-am inteles deloc. Avem impreuna copii mari, la casele lor. Am hotarat sa o las, ca nu mai puteam. Si a ramas in casa mea parinteasca. Ne-am despartit, dar in acte tot casatoriti aparem. La noi, divorturile se petrec in curte", spune omul si ramane pe ganduri, cand afla ca de pe urma sotiei, prietena cu alcoolul, ar fi putut sa obtina o suma frumusica de bani. Se consoleaza repede si, cu privirea scormonind pamantul, spune ca pentru sine: "suntem prea saraci ca sa cerem despagubiri. Legile astea sunt facute pentru bogatani, nu pentru noi".

Primarul comunei Cuca Macaii isi freaca mainile muncite si recunoaste ca nu stie ca de la 1 octombrie a.c. a intrat in vigoare Noul Cod Civil. A auzit el ceva de casatoriile care se pot desface la primarie, daca nu sunt copii la mijloc, dar mai mult zice ca nu-l intereseaza. Nici la televiziunea special creata in comuna pentru sateni nu ar fi de interes sa popularizeze si sa explice noile prevederi ale Codului Civil, "ca nu s-ar mai uita nimeni. Ce treaba au ei cu divortul in instanta? Ei nu profita de pe urma partenerilor de viata. Legile astea sunt pentru cei care fac casatoria cu alt scop si vor sa o desfaca la fel de repede precum au facut-o. Legile astea cu despagubiri pentru orice, ca ai calcat stramb, ca nu mai stiu ce, nu fac decat sa duca la traiul in concubinaj. Mai are vreun barbat curajul sa se casatoreasca?", se intreaba primarul si incepe sa rada, cand aude completarea singurului politist care a mai ramas in localitate, din cei trei cati erau, in urma reformei lui Igas: "ajungem sa trecem de partea cealalta, femei cu femei, barbati cu barbati". Nici articolul 269 alin (1) conform caruia "partea care rupe logodna in mod abuziv poate fi obligat la despagubiri" nu i se pare demn de a fi salutat, caci, in opinia edilului, prea se baga in viata oamenilor. "Cred ca trebuie sa ai niste acte prin care sa arati ca te-ai logodit si niste chitante ale cheltuielilor, altfel cum?", se intreaba si secretarul.

In comuna Cuca lucrurile au fost simple dintotdeauna si omului, care este de 11 ani primar, asa ii place sa fie in continuare: "noi am fost la partaje in curtea omului. Intrebam nevasta: asta e lucrul tau? Il vrei? Pe barbat la fel si uite asa se facea treaba, oamenii ramaneau prieteni". "Ba s-a intamplat de vreo doua ori la noi in comuna, ca mirele sa se hotarasca cu o saptamana inainte de casatorie ca nu mai vrea sa faca pasul. Atunci s-a gasit un altul cu care fata traieste de mai bine de 20 ani. Au o gospodarie minunata si nu au mai dat pe nimeni in judecata. La fel a fost si in cazul unui barbat. Nevasta a plecat cu un popa, chiar in ziua nuntii. Barbatul si-a luat alta femeie", povesteste barbatul, care acum 20 de ani s-a aflat printre cei rugati sa ia de nevasta fata parasita. "Cheltuieli nu zic, or fi fost facute, aici e bine sa iti dea macar o parte din banii investiti in cazul unei nunti esuate", isi da cu parerea secretarul comunei, persoana desemnata sa se ocupe de intelegerea noilor prevederi ale Codului Civil, desi recunoaste ca "doar asa, in treacat, m-am uitat peste ele si nu prea le stiu".

In Cuca Macaii, oamenii isi inalta privirea catre cer, nu ca sa-i ceara Celui de Sus sa-l faca pe omul de langa ei mai bun, mai rabdator, mai putin betiv sau mai putin violent. Isi cresc copiii, ii aseaza la casele lor, abia apoi prind curaj sa-si croiasca drumuri separate. Tanti Aurica a indurat mai bine de doua decenii pumnii sotului. A plecat cand si copiii ei si-au facut un rost. N-a cerut nimic. Doar liniste. Si acum ar proceda la fel. Nici bolnava daca ar fi, tot nu ar vrea despagubiri de la fostul sot, desi legea i-ar da dreptul pe deplin. E multumita de mamaliga pe care o mananca linistita, dumicat cu dumicat, nu ca in tinerete, cu lacrimi in ochii vinetii si cu mainile tremurande, de spaima. Legea care iti interzice sa te uiti in telefonul partenerului de viata sau sa nu te bagi in relatiile lui sociale o face sa rada. "Doar ai mai tineri, maica, sa mai aiba gelozii de-astea. Nimicuri. Nu m-ar interesa pe mine asta nici daca as fi tanara".

Ciripean Elena are 35 de ani. De 15 ani este casatorita si zice ca "totul este la comun, banii ii tinem impreuna, dar tot la mine sunt". Si rade stirb, punandu-si mana noduroasa la gura. Merge pe ideea ca totul trebuie impartit in familie si nimic ascuns unul de celalalt. De asta nu se sfieste sa umble in telefonul barbatului. "Cateodata ma apuca gelozia, daca mai vad vreun numar de nu-l stiu. Ma mai ratoiesc la el. Nu pot sa stau asa, ca lemnul. Cum sa imi interzica o lege sa ma uitin telefon? Pai, cum ma controleaza daca ma uit sau nu?", pune punctul pe "i" femeia, careia nu-i place nici ideea cu contractul prenuptial: "e o prostie de guvern, intra prea mult in familia omului, pai daca am o masina, o vindem, impartim banii si a doua zi continuam sa ne salutam pe strada, chiar daca nu mai dormim in acelasi pat", spune femeia principiul dupa care ar actiona, daca "Dumnezeu ne-ar lua mintile si ne-am desparti".

Cocotat pe schela, pictorul bisericii din comuna, Vasile Radu, e sceptic cand aude noile prevederi ale Codului Civil legat de familie si de divort: "nu vor rezista. Pai, barbatii mai ales, daca sunt pusi sa plateasca despagubiri mai degraba sunt capabili de crima, decat sa dea bani. Treaba cu umblatul in telefon e dichisita tare, carevasazica, traiasca libertinajul, iar celelalte legi cu despagubiri pentru fiecare gest gresit, il determina pe barbat fie sa ramana holtei, fie sa umble din floare in floare, fara sa isi mai ia nici un angajament. Prea multe interdictii. In loc sa ne dea statul bani, astia au fabricat o gaselnita ca sa ne bage tot noua, amaratilor, mana in buzunar".

×
Subiecte în articol: casatoria divort cuca macaii noul cod civil