Nu le este frică de cei 20 de centimetri de gheaţă de sub ei, care îi despart de apa rece de câţiva metri. Adrenalina le alungă temerile şi îi determină să rişte pentru a trece primii linia de sosire. Nu cu orice preţ însă, pentru că este o competiţie fără miză, doar „de distracţie” cum spun ei, însă în fiecare săptămână cursele devin din ce în ce mai serioase. Îşi dau mesaje pe reţelele de socializare, îşi trimit mesaje, iar sâmbătă şi duminică îşi petrec ziua pe gheaţă. Sunt câteva zeci de motociclişti, din Tîrgu-Mureş, Cluj, Sibiu, Turda, Miercurea Ciuc, înscrişi în cluburi sau pur şi simplu amatori. N-au mai ţinut cont de aprobări de la autorităţi, dar au avut grijă ca la faţa locului să se afle o ambulanţă, pentru orice eventualitate.
La acest sfârşit de săptămână motocicliştii au avut şi public, câteva sute de persoane, care au aflat de isprăvile lor de pe reţelele de socializare. „Experienţa de a rula pe gheaţă este cu totul altfel decât a rula pe asfalt sau pe teren. Mai ales când se adună gheaţa tasată, este în constantă schimbare”, a explicat entuziasmat Elek Andras. Motocicleta are şi ea nevoie de reglaje speciale, iar în cauciucuri motocicliştii şi-au montat şuruburi de diferite dimensiuni.
Printre organizatori se numără şi Gagy Peter, multiplu campion naţional la clasa Supermoto, care şi-ar dori ca şi la Tîrgu-Mureş motocicliştii să aibă un loc al lor unde să se antreneze în voie: “Ne-am adunat să ne distrăm, nu este ceva organizat sau ceva super oficial, fiecare merge pe „barba” lui, a venit o mulţime de oameni şi ne bucură treaba asta. Este un antrenament, de fapt. Am vorbit la telefon unul cu altul, şi aşa am ieşit aici. Problema este că am dorit să organizăm ceva oficial, dar nu se poate, din probleme birocratice, toată lumea ne spune cum nu se poate face, nimeni nu ne ajută, nimeni nu dă un leu. Nici nu dorim să primim, numai să ne lase să ne desfăşurăm undeva.”
Motocicliştii speră ca în acest an să se organizeze o etapă naţională de enduro, undeva în judeţul Mureş.
Citește pe Antena3.ro