x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump dezminte relatarea presei de "ştiri false" că Pentagonul ar discuta cu Musk despre un ipotetic război cu China

Trump dezminte relatarea presei de "ştiri false" că Pentagonul ar discuta cu Musk despre un ipotetic război cu China

de Redacția Jurnalul    |    21 Mar 2025   •   23:15
Trump dezminte relatarea presei de "ştiri false" că Pentagonul ar discuta cu Musk despre un ipotetic război cu China

Preşedintele american Donald Trump a dezminţit o relatare de joi a ziarului New York Times, care a scris că Pentagonul îl va informa pe miliardarul Elon Musk despre planuri privind un ipotetic război al SUA cu China, Trump catalogând drept falsă de asemenea presupunerea că Musk ar putea oferi Chinei informaţii secrete, relatează agenţia EFE.

Trump a postat pe reţeaua sa de socializare Truth Social două mesaje prin care a dezminţit informaţia, primul la puţin timp după apariţia articolului acelui ziar joi, iar celălalt vineri. "Presa de ştiri false loveşte din nou, de data aceasta eşuatul New York Times. Ei spun, în mod incorect, că Elon Musk va merge mâine la Pentagon pentru a primi informaţii despre un posibil 'război cu China'. Cât de ridicol! China nu va fi nici măcar menţionată sau discutată", a notat preşedintele american în primul mesaj.

El a revenit vineri cu încă un mesaj, în care a dezminţit din nou informaţia publicată de "unul dintre cele mai proaste şi mai inexacte ziare din lume" şi a criticat-o pe una dintre jurnalistele vedetă ale New York Times, Maggie Haberman, coautoare a respectivei ştiri. El a contestat şi presupunerea avansată în acea ştire conform căreia Musk ar putea transmite Chinei informaţii secrete în schimbul promovării intereselor sale de afaceri în această ţară.

"Conceptul fals al acestei poveşti este că, întrucât Elon are nişte afaceri în China, are multe conflicte şi ar putea merge imediat la oficialii chinezi pentru a 'deşerta boabele' ", a explicat Trump, care a criticat şi postul CNN pentru preluarea acelei relatări.

După apariţia ştirii, în care New York Times a făcut referire la doi oficiali neprecizaţi ca sursă a informaţiei, purtătorul de cuvânt al Departamentului Apărării a confirmat că Pentagonul "este încântat să îl găzduiască pe Elon Musk vineri", adăugând că acesta a fost invitat de secretarul Apărării, Pete Hegseth, pentru o simplă vizită.

Miliardarul Elon Musk, un colaborator apropiat al lui Trump şi însărcinat de acesta cu eficientizarea aparatului bugetar al SUA, a sosit vineri la sediul Pentagonului, unde are mai multe întâlniri.

AGERPRES

×