x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Decizia care aruncă în aer Liga I! CFR Cluj a urcat pe podium

Decizia care aruncă în aer Liga I! CFR Cluj a urcat pe podium

22 Mai 2015   •   11:47
Decizia care aruncă în aer Liga I! CFR Cluj a urcat pe podium
Sursa foto: Foto: allsoccerplanet.com

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a decis, vineri, ca echipa CFR Cluj să primească înapoi cele 24 de puncte cu care fusese penalizată de către Comisia de Disciplină a FRF, au declarat surse din cadrul grupării ardelene.

La 4 februarie, Comisia de Disciplină a FRF a sancţionat CFR Cluj pentru neexecutarea hotărârilor Camerei Naţionale pentru Soluţionarea Litigiilor (CNSL), în speţă neachitarea datoriilor către cinci fotbalişti, cu interzicerea dreptului de a transfera sau legitima jucători în calitate de club cesionar şi scăderea a câte patru puncte pentru fiecare dosar, 24 de puncte în total, potrivit ANTENA 3

Cei cinci jucători sunt Daniel Stana, Laszlo Sepsi, Claudiu Voiculeţ, Ioan Hora şi Vasile Maftei, cu menţiunea că ultimul a avut două dosare deschise la CNSL.

Comisia de Recurs a FRF a respins, la 20 februarie, memoriul grupării CFR Cluj, menţinând sancţiunea cu 24 de puncte de penalizare dictată de Comisia de Disciplină, iar gruparea ardeleană a atacat decizia la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

Astfel, CFR Cluj, care ocupa locul 2 în clasamentul Ligii I la finalul turului, cu 34 de puncte, a ajuns pe ultimul la începutul returului.

În urma deciziei TAS, CFR Cluj are, înaintea etapei a XXXII-a, 54 de puncte şi a urcat pe locul 3 în ierarhia Ligii I. 

×
Subiecte în articol: cfr cluj tas lausanne decizie liga i liga 1