Aventuri pe tărîmul de ciocolată

CARTE ● Arik, Nasuri Cîrne, Prinţesa Florii de Cireş şi Ciocolateria
Ioana Nicolaie a publicat de curînd, la Editura Corint Junior, o frumoasă carte - ”Aventurile lui Arik”. A scris-o pentru fiul său Gabriel şi alţi copii la fel ca el. Volumul, în versuri şi proză, minunat ilustrat de Mihail Marian, este povestea unui arici şi a vietăţilor care îi însufleţesc lumea.

CARTE ● Arik, Nasuri Cîrne, Prinţesa Florii de Cireş şi Ciocolateria
Ioana Nicolaie a publicat de curînd, la Editura Corint Junior, o frumoasă carte - ”Aventurile lui Arik”. A scris-o pentru fiul său Gabriel şi alţi copii la fel ca el. Volumul, în versuri şi proză, minunat ilustrat de Mihail Marian, este povestea unui arici şi a vietăţilor care îi însufleţesc lumea.
    
Poeta Ioana Nicolaie este soţia lui Mircea Cărtărescu. Împreună îl au pe Gabriel, în vîrstă de cinci ani. Ea s-a născut la Sîngeorz-Băi, pe 1 iunie, în aceeaşi zi cu soţul său, dar în ani diferiţi. A debutat editorial cu volumul de versuri "Poză retuşată”, în 2000. Au urmat cărţile ”Nordul” (tradusă şi în germană), ”Credinţa”, ”Cerul din burtă” şi ”Cenotaf”.

• Jurnalul Naţional: Cînd am văzut şi am răsfoit cartea ”Aventurile lui Arik”, m-am gîndit la ”Cartea cu Apolodor”. Este la fel de frumoasă.

Ioana Nicolaie: Mă onorează comparaţia cu Apolodor şi cu Gellu Naum. Pentru mine Gellu Naum este cu adevărat un poet extraordinar. Generaţii de copii l-au citit şi l-au cunoscut şi învăţat pe de rost pe Apolodor. Cred că asocierea aţi făcut-o gîndindu-vă, în primul rind, că este o carte în versuri, rimată şi ritmată, în mare parte. Are şi flash-uri de proză, dar proza are o funcţie foarte importantă - este de fapt motorul întregii poveşti, întregii construcţii. Acolo sunt explicate mecanismele. N-aş fi putut să fac asta în versuri. Mi-ar fi trebuit un spaţiu mult mai larg de desfăşurare şi de aceea am optat pentru proză în cele două poveşti care există în interiorul cărţii: povestea Viespii de Fum şi povestea lui Moş Cîrţ, adică al marelui poet al ciocolatei.
    

• De unde vine personajul Arik?

Sînt mai multe motive pentru care am optat pentru Arik. Iniţial, nu numele a fost cel important, ci făptura, care să fie rol principal. Literatura pentru copii lucrează foarte mult cu fiinţe animate. Foarte multe sunt deja folosite: pisicuţele şi căţeluşii sunt peste tot. E vorba de animale simpatice care pot intra în literatura pentru copii. A trebuit să găsesc un animal simpatic şi m-am hotărît asupra unui arici, pentru că mie îmi plac foarte mult aricii. M-am gîndit că în literatura noastră nu prea sunt arici. Apoi a venit Arik şi, după ce am început să scriu cartea, au apărut şi un şoricel Nasuri Cîrne şi un Tăun simpatic, Zum, reprezentat ca un bondar.

• Primul ascultător al poveştii a fost Gabriel, fiul dumneavoastră.

În momentul scrierii poveştii cu Arik, băieţelul meu avea doi ani şi ceva. Acum are cinci anişori. Eram cu el abia la vîrsta primelor cărţi, primelor lecturi serioase. El a fost pasionat, ca orice copil, de partea muzicală a limbii. A fost şi este în continuare receptiv la versuri. Am scris povestea gîndindu-mă la el, gîndindu-mă că vreau să fac ceva în genul acesta literar, care este considerat un gen minor.
    

• Literatura pentru copii la noi…

…este o soră vitregă a literaturii serioase, a literaturii înalte. În general, scriitorii care scriu cărţi de literatură înaltă, cum am scris şi eu mai multe cărţi, nu se încumetă în acest gen. Îţi trebuie cîteva calităţi. Îţi trebuie un anume curaj, trebuie să rişti scriind literatură pentru copii, trebuie să ai contact cu lumea copilăriei. Mai trebuie să ai şi graţie. Dacă nu ai graţie, copilul nu va fi atras şi nu va ajunge la ceea ce scrii tu.

Scriitorul în lumea copilăriei

• A fost o aventură scriind această carte?

Sunt cîteva lucruri de care ai nevoie, cînd intri într-un astfel de demers şi eu m-am aventurat în el. Am construit o lume şi pentru mine este o mare bucurie, pentru că am scris cartea absolut gratuit, fără să mă gîndesc la criticii serioşi. M-am gîndit doar la copii şi la bucuria lor, dar şi la faptul că trebuie să spun o poveste clară şi limpede.
    

• A fost o primă lansare a cărţii la Bucureşti. Cuvîntul lansare sună puţin sobru.

Lansările la cărţile pentru copii sînt ceva diferit de lansările cărţilor pentru oameni mari, în sensul că ele sînt un fel de spectacole pentru copii. Lansarea din Bucureşti a fost gîndită ca un fel de petrecere, cu clown, cu actori, baloane, abţibilduri, cu tot felul de lucruri care îi amuză pe copii.

• Cartea despre Arik s-a făcut greu?

Dincolo de textul propriu zis, care a fost scris acum doi ani şi jumătate, a trebuit făcută ilustraţia. Să lucrezi cu un ilustrator înseamnă multă atenţie, multă grijă. Ilustratorul este, de la un punct încolo, la fel de important ca autorul, pentru că el este cel care dă viaţă, dă contur, el face imaginea, iar imaginea este foarte puternică. Am avut mare noroc, pentru că Mihail Marian este un artist specializat în animaţie. Cartea noastră a ieşit foarte vie, cu personaje clare, care sunt într-o continuă mişcare. Nu e uşor de făcut. Acesta este marele talent al lui Mihail Marian.

Gabriel, fascinat de Arik

• I-aţi spus povestea, la început, fiului dumneavoastră, nu-i aşa?

Băieţelului meu nu i-am spus toată povestea, i-am spus-o simplificînd-o, ca să-l testez, să văd dacă e în regulă, dacă funcţionează, dacă mintea lui este pe aceeaşi lungime de undă. A fost fascinat. M-a tot întrebat: "Mami, de ce nu cumpărăm cartea cu Arik”. Îi răspundeam că nu există încă. Pentru el această carte a existat dintotdeauna, cum există toate cărţile. Cînd a văzut cartea, Gabriel a fost foarte fericit. Cartea a ieşit din tipografie chiar de ziua lui. Mi-a spus de curînd că abia aşteaptă să plecăm la vară la Sîngeorz-Băi. Acolo e minunat – munte, animale, insecte. Sunt şi arici. Ar vrea să-l găsim pe Arik, să-l găsim exact aşa, cu salopetă albastră. El fusese atent că în carte Arik e în salopetă albastră. Poate îl găsim…

• Spuneaţi că literatura pentru copii este o soră vitregă a literaturii serioase. Poate deveni o soră bună, mai mică?

Literatura pentru copii este fascinantă în sine. Vom găsi întotdeauna exemple de cărţi care de fapt sînt literatură foarte înaltă, cărţi care au modelat o întreagă cultură. La noi, este Apolodor, e mai mult decît o carte despre copii. Şi Arpagic al Anei Blandiana e un pic mai mult. Nu este o simplă carte pentru copii. Unii scriitori de foarte bună calitate au scris şi pentru copii. Îmi pare foarte rău că nu pot să pomenesc niciodată, din motive subiective, "Enciclopedia zmeilor” de Mircea Cărtărescu. Cărţile pentru copii trebuie să fie în egală măsură şi pentru copii şi pentru adulţi.

• Aţi scris poezie, dar şi "un fel de roman”, iar acum această carte pentru copii. E o paletă diversificată.

Acum trei ani am publicat ”Cerul din burtă”, a patra mea carte şi care a fost altceva decît poezia pe care am scris-o pînă atunci. În general, poezia mea a fost mereu construită epic, în sensul în care toate cărţile mele de versuri au o poveste. Nu sînt poeme alăturate, sînt o construcţie mai amplă, care ţine mai degrabă de stilul prozatorului decît de-al poetului. Dar tehnica a fost a poeziei. "Cerul din burtă” a fost alt gen de carte, pentru că este despre maternitate, despre cum e să fii însărcinată. Aici am mers pe multe paliere, de la cel metafizic pînă la cel medical sau la cel social. Sînt foarte multe lucruri stratificate. Acolo nu mai este poezie propriu zisă. Este o carte între genuri, în care sînt mixate de la ştiri din ziare, de la tv, pînă la problemele intime şi psihologice ale personajului principal. Cartea a apărut cu numele de roman, dar eu ştiu că ea este poezie şi de aceea nu o s-o pot numi niciodată, pînă la capăt, roman. După ce am publicat ”Cerul din burtă”, am fost într-un fel de impas. M-am gîndit ce fac acuma. Fiecare autor e un nume, universul lui interior e ca un puzzle. El scoate cîte un fragment de puzzle şi asta e o carte şi mai scoate un fragment, care e o altă carte şi pînă la urmă se face un fel de hartă completă a interiorităţii autorului. Eu am făcut poezie, am făcut şi genul acesta hibrid care este între poezie şi roman şi m-am gîndit: ce fac acuma, unde mă duc. Mă duc înapoi în poezie sau mă duc mai departe în roman. Sa mă duc în literatură pentru copii? A fost un drum bifurcat. Am zis - mă duc în ambele locuri. Am scris întîi cartea cu Arik şi după aceea am scris un roman, care va apărea în două luni, la Editura Polirom.

• Cum l-aţi intitulat?

"O pasăre pe sîrmă” se numeşte. Este titlu luat după un vers de Leonard Cohen. Romanul e gata, l-am dat la editură, va ieşi în curînd. Este un roman cu un puternic background social. N-aş fi crezut că o să-mi iasă aşa ceva, însă personajul meu este un personaj care străbate foarte multe medii în anii ’90. Trece prin foarte multe situaţii şi prin foarte multe lumi. De pildă, lucrează în multe locuri şi întîlneşte tot felul de oameni. Motorul principal al întregii cărţi este supravieţuirea. Este o lume de oameni tineri care trebuie să răzbată în viaţă.
    

    

Facem lucruri diferite în literatură

• Cum se descurcă o familie de scriitori astăzi?

Sunt multe lucruri de spus. Viaţa unui cuplu de scriitori nu diferă cu nimic de viaţa oamenilor obişnuiţi, pentru că aceleaşi sunt problemele, aceleaşi drumurile prin oraş. Copilul trebuie crescut. Toate lucrurile casnice trebuie făcute de cineva şi nu există nimeni să le facă decît cei doi din familie. Ca în orice cuplu obişnuit, comunicarea e sfîntă. Ştim întotdeauna programul nostru pe ziua în curs şi toată ziua alergăm. La sfîrşitul zilei suntem mulţumiţi şi epuizaţi.

• Vă scrieţi, amîndoi, cărţile aici, în buricul tîrgului. Un scriitor nu simte nevoia să evadeze în natură, aşa cum o făceau scriitorii?

Ar fi minunat şi cred că aşa trebuie scrise cărţile, cum "făceau scriitorii”. Scriitorii de azi se chinuie foarte mult, îşi rup din viaţa lor concretă şi reală, ca să poată să scrie. Îţi trebuie o mare ambiţie, trăind aşa agitat între maşini, să îţi foloseşti ora pentru scris. Dacă nu o foloseşti, nu o mai ai. Totul este făcut cu ordine şi cu rigoare, şi cu efort. În ce mă priveşte, eforturile mele merg mult în spaţiul casnic, în zona care ţine de motorul, de funcţionarea familiei. Eforturile lui Mircea merg foarte mult pe spaţiul public, el trebuie să scrie multe articole, are cursuri la facultate, este solicitat în tot felul de lucruri. Cărţile nu se scriu în Bucureşti, în oraşe aglomerate, ci se scriu în locuri liniştite şi izolate. Noi am avut locuri din acestea. Am fost plecaţi din ţară, am stat un an în Stuttgart. Acolo e cu totul altceva.

• S-a tot spus că staţi în umbra lui Mircea Cărtărescu.

Există o diferenţă de generaţie literară între noi. Eu fac parte din grupul unor tineri scriitori, care au făcut deja mult în literatură. E un grup, deşi unii îi spun generaţia douămii. Am făcut parte din cenaclul "Litere” de la Universitate, condus de Mircea. Este şi distanţa între generaţiile literare. Am fost un fel de grup interesat numai de literatură şi nu de jocuri literare. Noi am scris cărţi. A trebuit să-mi scriu cărţile mele şi a trebuit să demonstrez, pentru că în acest gen de cuplu intri mereu pe un clişeu. Se spune că unul dintre ei, în general cel mai nou, cel mai tînăr, în cazul meu în literatură, este influenţat de celălalt. La cartea mea de debut, eu am avut cronici tendenţioase. Una dintre ele se numea "Poeme de amor”, după o carte a soţului meu. Noi facem lucruri diferite în literatură. Şi e bine aşa.