x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Marţi 20 aprilie 2010

Marţi 20 aprilie 2010

20 Apr 2010   •   00:00

Ziua Internaţională a Presei Libere



Este ziua 110 a anului ● Au mai rămas 255 de zile

Soarele
Răsare la 6:24 ● Apune la 20:06

Luna
Răsare la 10:33 ● Apune la 1:34

● Primul pătrar (Luna în creştere) 21 aprilie ● Lună plină 28 aprilie ● Ultimul pătrar (Luna în descreştere) 6 mai ● Lună nouă 14 mai


Sărbătoare creştină: Sf. Teotim, Ep. Tomisului; Cuv. Teodor Trihina; Sf. Ap. Zaheu

În această zi se face pomenirea lui Teotim scitul, care conducea Biserica din Tomis şi restul Sciţiei, bărbat cul­tivat în filocalie, "iubirea de frumu­seţe divină". Barbarii huni, care lo­cuiau lângă Dunăre, îl copleşeau cu laude şi admiraţie pentru virtutea lui. Teotim a trăit în a doua jumătate a veacului al IV-lea şi la începutul celui următor. Se spune că pe când călă­to­rea el în ţara de aici a barba­rilor, aceş­tia (hunii) i-au ieşit în în­tâm­pi­nare pe acelaşi drum. Sfântul a co­­bo­rât de pe cal şi a început să se roage. Iar barbarii nu i-au zărit nici pe el, nici pe însoţitorii săi, ci au trecut pe alături.


Credinţe populare, tradiţii, semne

În graiul popular, oala şi strachina de pământ sunt termeni obişnuiţi de comparaţie pentru trupul şi sufletul omului. Oala are gură, buză, gât, burtă, toartă, mănuşă, mână, picior; când e bine arsă, are glas frumos, când e ciobită, sună răguşit; fecioara este asemuită cu oala nouă, neîncepută, fata greşită - cu oala dogită, iar femeia bătrână - cu hârbul şi oala hodorogită. În peste 140 de proverbe şi zicători româneşti referitoare la vasele de lut, oala este termen polivalent de comparaţie: "S-a făcut oale şi ulcioare", pentru omul mort de multă vreme, transformat în pământ din care se fac oalele şi ulcioarele; "A mâncat din oală", pentru fata care şi-a pierdut fecioria; "A fi goală ca oala!", pentru femeia lipsită de suflet ş.a. (Profesor Ion Ghinoiu)


Click istoric

La 20 aprilie 1968 se stingea din viaţă Adrian Maniu (n. 1891), poet tradiţionalist al epocii interbelice. S-a născut la Bucureşti, din părinţi de origine ardeleană. În 1910 se înscrie la Facultatea de Drept, pe care o termină, dar nu profesează niciodată. Va fi redactor la Chemarea, Universul, Dimineaţa şi Adevărul. A făcut parte din primul colegiu director al revistei Gândirea, alături de Lucian Blaga, Cezar Petrescu, Nichifor Crainic. Participă sporadic la cenaclul lui Alexandru Macedonski. Colaborează de-a lungul timpului la revistele Insula, Simbolul, Seara, Noua revistă română. Debutează ca poet simbolist cu volumul "Figurile de ceară" în 1912.


S-a întâmplat azi
În România

● 1935 - Societatea de Transporturi Bucureşti obţine exclusivitatea transportului în comun în Capitală;
● 1950 - Decret privind naţionalizarea, fără vreo despăgubire, a unei mari părţi a fondului de locuinţe de la oraşe (sub incidenţa legii au intrat imobilele foştilor industriaşi, moşieri, bancheri, mari comercianţi etc.);
● 1972 - Sesiune a Marii Adunări Naţionale, la care se adoptă Le­gea cu privire la modificarea art. 45, al. 1 şi 81, al. 3 din Constituţia României, prin care se hotărăşte ca alegerile de deputaţi în MAN şi în consiliile populare să se desfăşoare din cinci în cinci ani.

În lume
● 1998 - O aeronavă Boeing 727-200, aparţinând companiei aeriene Air France, se prăbuşeşte în munţi după ce a decolat din Bogotá, Columbia.

Născuţi la 20 aprilie
● 1808 - Împăratul francez Napoleon al III-lea (m. 1873);
● 1889 - Dictatorul german Adolf Hitler (m. 1945).

×
Subiecte în articol: calendar