x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Florin Chilian

Omul zilei: Florin Chilian

30 Iun 2010   •   00:00
Omul zilei: Florin Chilian

"Autist"



"Autistul - Nu-l mai goniţi pe Brâncuşi" a fost ieri lansat oficial în Bucureşti. După ce l-a păstrat 15 ani la sertar, Florin Chilian a găsit de cuviinţă că acum este momentul să-l prezinte publicului...

"Ca o respiraţie", "Ai grijă de tine", "De-ai putea", "Sens interzis", "Dacă de ce", "Via­ţa ca o curvă", "Toate... toate...", "Cine minte", "Pri­veşte-n jur", "Atât de rar", "Oameni singuri", "Ai grijă de ea", "Respirând".

Acestea sunt piesele de pe albumul, care după părerea autorului, are "o simetrie care coboară spre tine în­suţi, mai întâi ca un procuror - până la măduva din oase, pentru ca, mai apoi, să se ridice o dată cu tine, ca prieten de data asta"....

"Autistul" este in memoriam Mi­haela şi Ştefan Iordache. "A trebuit să construiesc în social condiţiile pentru ca albumul să existe. A fost ne­ce­sar să ajung la un nivel de notorietate suficient de mare ca să îl pot lansa pe piaţă" - mărturiseşte Chilian.

Pentru că n-a cre­zut niciodată în principii mai mult decât în oameni, pentru că nu ştie să-şi atingă idealul prin modalităţi jos­ni­ce, pentru că a avut puterea (şi financiară) să scoată la lumină "Autistul - Nu-l mai go­niţi pe Brân­cuşi", Jurnalul Naţional îl declară "Omul zilei".

×
Subiecte în articol: calendar