O celebră ciocolaterie din Bucureştii de altădată

Capşa, Regina Maria, Zamfirescu, Anghelescu, Berindei, Staicovici şi Economu sunt câteva dintre celebrele mărci româneşti de ciocolată de odinioară. Aceste confiserii şi fabrici de ciocolată, ce executau „bombonerie fină, patiserie aleasă şi lucrări artistice în zahăr", sunt de mult istorie.

Cartierul Lemaitre sau „Lemetru" era un colţ pur industrial al vechiului Bucureşti, zonă cunoscută astăzi ca Timpuri Noi, însă pe fosta Stradă Octavian la numerele 42-48 respirai în fiecare dimineaţă o aromă încântătoare, cea a boabelor de alune şi de cacao proaspăt prăjite.

Ciocolateria „Regina Maria" a fost înfiinţată în 1919 de Grigore Alexandrescu, mare industriaş în domeniul pielăriei, Roman Căpăţână şi Constantin Grigorescu. Afacerea a început cu o prăvălioară şi un mic laborator pe Strada Matei Millo. 15 ani mai târziu devenise o poveste de succes, „o întreprindere pur românească", cu 400 de angajaţi şi un capital de 25 milioane de lei, producţia anuală fiind de „un milion de kilograme, adică 100 de vagoane de marfă". Sub conducerea directorului H. Kundig, a directorului magazinelor de desfacere V. Guérite, a lui V. Ştefănescu, şeful tehnic al fabricii, şi a lui T. Zaharescu şi M. Mărculescu, şefii laboratorului de patiserie, fabrica s-a dezvoltat rapid, produsele Urs de Dorna, Zeiţa Ţării sau fructele confiate, toate realizate de Fabrica de ciocolată „Regina Maria", fiind binecunoscute pe piaţă. Acestea se găseau în cele nouă magazine mari din Capitală, apreciate pentru eleganţa lor, dar şi magazinele fabricii din provincie, adică la Ploieşti şi la Braşov. Însă produsele erau comercializate în 4.000 de magazine din toată ţara.

Fabrica era organizată ca o societate anonimă şi funcţiona sub conducerea lui Matei Alexandrescu, în timp ce Grigore Alexandrescu era preşedintele Consiliului de Administraţie.
Piatra de temelie a primei clădiri a fabricii a fost pusă joi, 16 iunie 1921, în prezenţa Majestăţii Sale Regina Maria a României. Aceasta scria în jurnal: „Niciodată în viaţa mea n-am văzut nişte oameni mai încântaţi de o vizită (...). S-au rugat pentru mine, au vărsat lacrimi şi mi-au zâmbit şi am fost acoperită cu flori, mâinile îmi erau sărutate şi un băieţel, fiul proprietarului, a recitat versuri de-ale mele pe care le scrisesem într-un articol. (...) Un minunat zahăr «candel» mi-a fost oferit, făcut de primul lor cofetar. Era pus într-o frumoasă cutie de sticlă, impresionant!". Însă Majestatea Sa mai afirma: „Desigur că am ridicat valoarea fabricii, fiind regină!".

Ulterior din terenul de 5.000 mp, trei sferturi au fost ocupate de clădiri încăpătoare. Una dintre imobile adăpostea sala dinamurilor, unde cele trei generatoare de curent continuu produceau în total 300 de cai putere, suficient pentru alimentarea întregii fabrici. „Este singura sală în care există o atmosferă de fabrică, în sensul mecanic al cuvântului, căci munca într-o fabrică de ciocolată are ceva delicat de ornamentaţie, de atelier decorativ", afirma Roman Căpăţână, directorul din 1935.

Într-un articol din Gazeta Municipală este descris întregul proces al fabricării ciocolatei: „Boabele de cacao sunt introduse într-un prăjitor automat, de unde după răcire trec într-o maşină numită «concasior», unde sunt sfărâmate. De aici materialul este transportat într-o sală alăturată, unde boabele de cacao sfărâmate şi zahărul sunt amestecate într-un fel de melanjor. Astfel două roate foarte grele «calcă» zahărul şi boabele de cacao până devin o pastă foarte densă. Produsul este trecut în alte două vase de metal, unul pentru ciocolata cu lapte, altul fără, pasta este automat bătută până ce devine fină. Urmează turnarea în forme dreptunghiulare, fiind apoi ambalată. După aceea trece printr-un frigorifer imens, sistematic, bine acoperit, ciocolata în forme trece pe un platou turnant pe o lungime de 15 m". Este, de asemenea, amintit că „frigoriferul consumă, mai ales vara, 5.000 de kilograme de gheaţă zilnic, de altfel şi gheaţa este produsă tot la fabrică, pentru a reduce din cheltuieli". Erau maşini care produceau şerbet continuu sau interiorul bomboanelor fondante de ciocolată, operaţii fine şi amănunţite.

Pe atunci, industria ciocolatei era considerată o adevărată artă. Erau foarte apreciate replicile în ciocolată, „adevărate opere delicate precum trăsura à la Daumont oferită Reginei Maria în 1921, statuia Reginei în zahăr, bustul Principesei Ileana" şi atâtea alte bijuterii dulci, care erau expuse în vitrinele magazinelor fabricii.
În 1939, regizorul Tudor Posmantir a realizat un documentar despre Fabrica de produse zaharoase Regina Maria şi astfel au rămas câteva minute despre această feerie de zahăr, ciocolată şi poleială, întrucât aromele subtile şi gusturile produselor Regina Maria au fost de mult uitate.