Asa a fost pe Ada-Kaleh

Insula Ada-Kaleh, un pamant cu climat mediteranean, era asezata chiar in mijlocul Dunarii, la trei kilometri de Orsova. Legenda insulei incepe undeva in vremurile zeilor si se termina brusc in 1971. Atunci a fost dinamitata. Peste ramasitele ei au venit apele lacului de acumulare al barajului de la Portile de Fier 1.

A fost odata, in mijlocul Dunarii, o insula in forma de stea. Ada-Kaleh - "Insula Cetatii". Pentru ea s-au batut secole de-a randul Imperiul Austro-Ungar si cel Otoman. Caci cine stapanea Ada-Kaleh, "un mic Gibraltar", cum l-au botezat istoricii, controla circulatia pe fluviu si pe uscat, in zona. Legendele despre Ada-Kaleh pornesc din vremurile argonautilor. Pana si Hercule ar fi incercat, candva, sa cucereasca cetatea din mijlocul Dunarii. Grecii au botezat-o Cotinusa - adica pamantul maslinilor salbatici.

La inceputul secolului trecut, locuitorii mai purtau inca salvari

Prin bunavointa regelui, comertul de pe insula a fost scutit de taxe

Geamia de pe Ada-Kaleh adapostea cel mai mare covor din Europa

LEGENDE. In descrierile lui Herodot, insula apare cu numele Cyraunis. Cornelius Nepos o numea Cerne. Pe timpul cat a fost sub dominatia austro-ungara, insula s-a numit Carolina. Dupa primul razboi mondial, in urma unui referendum, insula cu populatie musulmana a trecut la Romania, conform dorintei celor care o locuiau. Si a urmat jumatate de secol de fericire pentru locuitorii de pe insula. S-au bucurat de protectia lui Carol I, care se spune ca avea legaturi stranse cu mai-marele "mafiotilor" de atunci de pe insula. Prin bunavointa regelui, locuitorii de pe Ada-Kaleh au fost scutiti de taxe pentru comertul pe care il faceau. Esentele tari ale tutunului din tigaretele facute pe Ada-Kaleh au ajuns celebre. La fel si locum-ul (rahat turcesc) care se facea pe insula. "Toate lucurile pe care le faceau - locum, dulceturi de smochine, bijuterii - erau minunate. Turcii de pe insula erau migalosi si intotdeauna produceau in cantitati mici. Ca sa faca un pic de locum, invarteau doua ore, fara sa se opreasca, la cazanul in care pusesera zahar si petale de trandafiri", isi aminteste Ana Vlad, o invatatoare care a predat pe Ada-Kaleh.

INVATATOAREA. "Aveam 19 ani cand am pasit, ca invatatoare, pe Ada-Kaleh. Avea o vegetatie de credeai ca esti in paradis. Struguri de care nu mai vazusem niciodata, smochine, mosmoale... Iar cand intrai in geamia lor, ramaneai zile in sir dupa aceea cu mirosul de smirna care iti intra in haine", adauga invatatoarea. Ana Vlad este romanca si ortodoxa, dar nu i-a trebuit mult sa se ataseze de turcii musulmani de pe insula cu climat mediteranean.

"Pentru ei nu conta ca eram romanca si ca aveam alta religie. Erau foarte primitori si respectuosi. Copiii lor erau respectuosi. Invatau in romana si in turca. Oamenii de pe insula nu-si inchideau casele. Puteai sa intri la cine vrei. Pe insula nu se fura", isi mai aminteste invatatoarea. Acest paradis, cu smochini, turci cu salvari si turcoaice cu ferigea, a inceput sa se clatine la inceputul anilor ’60.

"Ne-a trezit la un moment dat ca fac masuratori pe insula. Am simtit ca vor sa ne mute. Era prin ’64-’65. Mai apoi ne-au spus ca se face barajul", spune Musref Durgut, un turc nascut pe Ada-Kaleh, din parinti care se nascusera, la randul lor, pe Ada-Kaleh.

Ca sa impiedice un mare scandal, autoritatile i-au momit pe cei 600 de locuitori ai insulei cu pasapoarte care le permiteau sa plece in Turcia, lucru nu tocmai de ici de colo in acea vreme. Apoi le-au mai promis un nou paradis - un proiect care prevedea ca Ada-Kaleh, de la cel mai tanar copac pana la marea cetate, va fi mutata pe Simian, o insula de langa Drobeta Turnu-Severin.

O parte din locuitorii de pe Ada-Kaleh au luat drumul Turciei. Altii s-au dus spre Dobrogea, pe unde isi aveau neamurile. Nimeni nu s-a mutat pe Simian. Promisiunile autoritatilor fusesera vorbe in vant. Nu au mutat decat o parte din cetatea de pe Ada-Kaleh si cateva morminte musulmane. Totul aruncat la intamplare.

Printre cladirile care au fost lasate pe Ada-Kaleh s-a numarat si geamia, cunoscuta pentru covorul ei rosu care pe atunci trecea drept cel mai mare din Europa. Fusese primit cadou de la un sultan. Covorul a luat drumul unei moschei din Turcia, geamia de la Ada-Kaleh a fost dinamitata.

MASLINI, SMIRNA, TUTUN

Cei care au supravietuit dupa ce insula draga lor a fost inghitita de ape isi aduc aminte ca Ada-Kaleh mirosea a iasomie si a fructe coapte. Ca din fiecare curte te chema aroma de zahar pus la topit intr-un cazan, in care mesteca un turc, aruncand petale de trandafir si descantand pana avea sa se inchege deliciosul locum. Pe Ezarzia, strada principala, unde erau adunate mai toate pravaliile, te ademeneau arome puternice de tutun, fugite din narghilelele la care pufaiau turcii. Peste aromele de tutun juca mirosul ceaiului tare si al cafelei la nisip. Calatorul, imbatat de cafea si de rahatul tavalit in susan, pe care i le oferea negustorul turc, se aseza pe divanul scund, impodobit cu perne. Pleca incarcat de cutii cu tigarete, podoabe minunate si stofe grele. Dar numai dupa ce afla povestea sultanului Kaleh si a sotiei sale, Ada. Se spune ca femeia era atat de frumoasa, incat i-a sucit cu totul mintile sultanului, care le-a parasit pe celelalte neveste din harem. S-a izolat, impreuna cu Ada, pe insula din mijlocul Dunarii, ca sa aiba parte doar el de frumusetea ei. Nefericita, sultana s-a aruncat in Dunare in timpul unei calatorii. "Allah ekber..." - imamul din minaret chema la rugaciune. Pe Ezarzia se lasa liniste. Geamia care mirosea a smirna se umplea de turci imbracati in salvari si de turcoaice cu fata acoperita de ferigea. Pe marginile insulei, cetatea ridicata de austrieci din caramida trainica veghea la apus intoarcerea barcilor. Lotcile, incarcate in zori cu locum si tigarete de vanzare, pentru cei de pe mal, se intorceau goale. Cand au vazut, in 1971, cum insula pe care au trait a disparut in Dunare, multi batrani care locuisera pe Ada-Kaleh s-au imbolnavit si au murit, fara sa apuce sa mai profite de pasapoartele oferite. "Majoritatea au plecat la Constanta sau in Turcia, acolo unde aveau rude. Eu am plecat in Turcia, dar m-am intors la Drobeta Turnu-Severin dupa doi ani. Un aer si o atmosfera ca pe insula aceea nu mai gaseai nicaieri" - Musref Durgut, locuitor de pe Ada-Kaleh

PROIECTUL DE PE SIMIAN

Simian, insula pe care ar trebui sa renasca Ada-Kaleh, e la o distanta de 10 minute de mers cu salupa, din portul de la Drobeta Turnu-Severin. Simian nu se bucura nici de pozitia privilegiata, de "mic Gibraltar", pe care o avea "Insula cetate", si nici de un climat mediteranean. In anii ’70, cand au sacrificat Ada-Kaleh pentru Portile de Fier, autoritatile s-au laudat ca vor reface pe Simian paradisul oriental inghitit de apele lacului de acumulare. Au adus bucati din cetatea de pe Ada-Kaleh si le-au lipit grosolan pe una din marginile Insulei Simian. Au adus si cazematele si o parte din cimitirul musulman. Dar cand au vazut ca locuitorii de pe Ada-Kaleh nu au de gand sa se mute pe Simian, au lasat insula in grija granicerilor. Frumoasele cazemate au ajuns grajduri pentru cai, inconjurate de gradinile de zarzavat pe care si le-au incropit satenii dintr-un sat de pe malul Dunarii. In acest moment, autoritatile de la Severin lucreaza impreuna cu o firma din Turcia la un proiect care sa invie, pe Simian, Ada-Kaleh. Proiectul are sprijinul Ambasadei Turciei in Romania. Vor fi ridicate replici fidele ale cladirilor de pe Ada-Kaleh. In afara de acestea, pe Simian ar mai urma sa apara un minihotel, restaurante, magazine. Cetatea ar urma sa adaposteasca o serie de galerii de arta.

AMINTIRE DE TURNEU Iata amintirea cea mai de pret a lui Claudiu Bleont: "Intamplator, fiind in turneu in SUA cu piesa «Steaua fara nume», am cunoscut o actrita americana care facea parte dintr-un grup de teatru, cu care Teatrul National se intalnise la festivalul de la Edinburgh, si m-a intrebat cum de actorii romani sunt asa buni. Nu as putea sa explic daca exista o ratiune sau o motivatie vizibila, clara, limpede si i-am raspuns sa vina in Romania. Ea a spus: «Asta am sa fac». OK. Eu am spus ca nu se va intampla niciodata asta si la doua, trei luni a venit in tara si, normal, am dus-o la manastirile din Moldova". ADANCIMILE UNUI SUFLET "Am ajuns cu ea la Sucevita, a intrat pe poarta manastirii si imediat au busit-o lacrimile. Fiind atat de miscata in strafundul ei, in adancimile sufletesti, s-a botezat ortodox, pe ea chemand-o Kim McCann, s-a botezat in America la parintele Cristofor, care este preot ortodox in New York, iar peste alte cateva luni a venit in tara si i-am botezat fetita la Biserica «Silvestru», la parintele Galeriu. Restul amintirilor sunt trecatoare, ca toate." DE CRACIUN, SPERANTA NU MOARE "Cat au trait parintii mei, povesteste Irina Petrescu, n-a lipsit niciodata bradul impodobit de mama, cu grija, in Ajun. Darurile poposeau la piciorul lui si erau descoperite de mine dimineata. Desi modeste (un joc, o pijama, o portocala), am fost un copil fericit. Am crescut liber, armonios si fara complexe. Ultima noapte de Craciun, cu acelasi ritual, bradul impodobit de mama mea ma astepta de la Cannes. Aveam sa aflu, la 28 decembrie, ca parintii mei mureau (murisera) intr-un accident de automobil." (Loreta Popa)