Eroi sau hoti obisnuiti

O parte folclor, o parte legenda, o parte istorie. Talhari la drumul mare sau razvratiti ai romanilor impotriva stapanirii straine? Parerile sunt impartite.

O parte folclor, o parte legenda, o parte istorie. Talhari la drumul mare sau razvratiti ai romanilor impotriva stapanirii straine? Parerile sunt impartite.

Timpul unor biruri grele, al corvoadelor si al asupririlor. Vremuri in care legea era raul, iar tot ce era in afara legii se transforma in erou. Vremea in care cativa tarani vanjosi, maniosi si disperati au luat calea codrului. Vremea haiducilor. Oameni care s-au imprietenit cu viata libera din inima padurii, unde strainilor le era greu sa patrunda. Razvratiti carora le placea viata libera, gustata pe ascuns timp de cateva luni. Pana cand sfarseau in streang sau la ocna.

Ei sunt cei pe care maualele de istorie din vremea "proletarilor" ii preamareau ca pe bunicii "luptei de clasa". Unii spun ca erau eroi care luau de la bogatii asupritori ca sa dea saracilor. Altii sunt convinsi ca eroismul si lupta impotriva asupritorilor e o inventie folclorica si ca, de fapt, haiducii erau talhari la drumul mare care cumparau tacerea taranilor si care erau vanduti tot de acestia. Tocmai pentru ca imparteala jafului nu se mai facea. Potera oferea mai mult, iar talharii erau prinsi cand veneau dupa provizii sau cand isi vizitau ibovnicele.

RAZVRATITII SIMPATICI. Haiducii nu sunt doar ai romanilor. Haiducia este un fenomen specific Balcanilor si catorva tari europene. Haiduc la romani, hajduk la sarbi si croati, haidut la bulgari, aiducco la italieni, sau haidouk la francezi. In traditia folclorului balcanic, povestile cu haiduci sunt romantate, iar banditii sunt transformati in eroi care fura de la asupritorii Imperiului Otoman si isi conduc cetele in mici batalii cu oficialii locali. Unii specialisti straini i-au denumit pe acesti tarani razvratiti "bunicii luptei de gherila", care nu atacau doar pe reprezentanti ai Imperiului Otoman, ci si pe negustori sau calatori. Totusi, spun ambele tabere, haiducii, sau macar unii dintre ei, aveau un cod al onoarei care le interzicea sa-i jefuiasca pe cei saraci si sa ucida fara motiv.

PUTINA LINGVISTICA. Originea cuvantului este neclara. O teorie ar fi ca "hajduk" este un derivat al cuvantului turcesc "hajdud", folosit initial de otomani pentru a-i denumi pe soldatii de infanterie unguri, mercenari in secolele al XVI-lea si al XVII-lea. O alta teorie demonstreaza ca termenul vine din ungurescul "hajdu", care ar putea fi derivat din "hajto". "Hajto" insemna vacar. In secolul al XVI-lea, vacarii unguri calatoreau cu turmele si erau mereu inarmati. Multi dintre ei au devenit mai tarziu banditi, altii garzi pentru nobili, si altii soldati.

FOLCLOR. "Izvor de inspiratie pentru geniul popular nesecat al poporului roman". Scriau manualele noastre de limba si literatura romana. Haiducii au devenit mai mult personaje literare decat istorice. Asa ca oamenii au dedicat povesti, legende si balade proscrisilor, pe care pasionati precum Vasile Alecsandri le-au pus pe hartie pentru posteritate. "Toma Alimos,/Boier din Tara de Jos;/Sedea Toma cel vestit/ Langa murgu-i priponit/ Cu tarusul de argint/ Batut negru in pamant;/ Si pe iarba cum sedea,/ Mandra masa-si intindea/ Si tot bea si veselea", zice balada lui Toma Alimos.

"In Muntii Catrinului/ In padurea Pinului,/ La cerdacu’/ Lui Novacu/ La masa de solzi de peste/ Beau voinicii boiereste/ Beau, glumesc, se veselesc/ Si la Dumnezeu gandesc./ Dar Gruita,/ Novacita,/ Nici nu bea, nici nu manca,/ Nici voie buna n-avea,/ Ci sta gata de-a pleca", scrie poetul in "Novac si corbul". "Cine trece-n Valea-Seaca/ Cu hangerul fara teaca/ Si cu pieptul dezvelit?/ Andrii-Popa cel vestit!/ Sapte ani cu voinicie/ Si-a batut joc de domnie/ Si tot prada ne-ncetat,/ Andrii-Popa, hot barbat!/ Zi si noapte, de calare,/ Trage bir din drumul mare,/ Si din tara peste tot!/ Fug neferii cat ce pot", mai scrie Alecsandri. (Multumim Arhivelor Nationale de Stat pentru sprijinul acordat la realizarea acestui articol)

 

POVESTILE BUCURESTIULUI DE ALTADATA

S-a ridicat in fruntea unei cete de voinici acum mai bine de un veac si jumatate. Ca sa sfarseasca, dupa cateva ore de suferinta, ciuruit de gloante intr-un sant de la marginea Bucurestiului. Se nascuse in Comuna Optasul din judetul Olt. "Un om voinic, frumos, cu stiinta de carte si cu o voce foarte placuta, iar episcopul Ilarion al Argesului, care-l pretuia, isi pusese gand sa-l roage pe mitropolit sa-l faca diacon si chiar sa-l investeasca in haina preotiei", scria George Potra in "Bucurestii de altadata". A fost paracliser la Biserica Sfintii Voievozi de pe Calea Grivitei si locuia chiar in curtea bisericii. REVOLUTIONARUL DE LA 1821. Dupa razvratirea lui Tudor Vladimirescu, careia i s-a alaturat si paracliserul Ionita Tunsu, acesta s-a razgandit in privinta ocupatiei sale si a refuzat sa mai toarne ulei in candele. Si-a tuns parul si a cautat cativa tineri vanjosi. Gurile rele spuneau ca erau talhari de rand si fosti masalgii boieresti. Cu ei "calca" pe negutatorii bogati si pe boierii care se aflau in tara, la mosiile lor. Se spune ca Tunsu nu omora, nu schingiuia si lasa pagubasului bani de drum si de cheltuiala. Mai mult, zice folclorul, daruia bani vaduvelor cu copii, gazdelor sarace care il ascundeau, dar avea grija si de ceata si cheltuia si pe pistoale. URMARIT. Generalul Kiseleff a auzit de faptele lui Tunsu si i-a dat ordin ministrului de Interne, Iordache Filipescu, sa-l prinda cat mai curand. Ionita l-a pandit pe Kiseleff la un popas intre Bucuresti si Targoviste, dar nu l-a impuscat, desi putea. I-a scris generalului. "Capul excelentei tale a fost azi in bataia pustii mele. N-am voit sa te omor, caci omoram pe un parinte iubit de tara." Kiseleff a dat ordin sa fie prins, dar sa nu se atinga nimeni de viata lui Tunsu. Agia i-a intins o cursa. A promis o recompensa de 1.000 de lei si scutirea de impozite celui care il va trada pe Tunsu. Si a fost tradat de finul sau. La podul Grozavesti il astepta potera. Haiducii au fost impuscati. Tunsu si alti doi, raniti, s-au aruncat in apa Dambovitei. Pe Tunsu l-au gasit aghiotantii lui Kiseleff si l-au dus degraba la medici. Chinul ranitului a durat pana spre dimineata. A fost inmormantat la marginea drumului care ducea spre Spitalul Pantelimon, in apropiere de Marcuta.

"Cine trece-n Valea-Seaca Cu hangerul fara teaca Si cu pieptul dezvelit? Andrii-Popa cel vestit! Sapte ani cu voinicie Si-a batut joc de domnie Si tot prada ne-ncetat, Andrii-Popa, hot barbat! Zi si noapte, de calare, Trage bir din drumul mare, Si din tara peste tot! Fug neferii cat ce pot, Caci el are-o pusca plina Cu trei glonti la radacina, S-are-un murg de patru ani, Care musca din dusmani, S-are frati de cruce sapte, Care-au supt sange cu lapte. Si nu-i pasa de nimic, Andrii-Popa cel voinic!" Andrii Popa

BOIERNASUL OLTEAN Un mic boier din Oltenia care s-a apucat sa lupte impotriva stapanirii. Un om care a inspirat in 1981 un film de succes. O viata care a devenit legenda: Iancu Jianu. Era un barbat scund, dar vanjos, cu parul roscat, cu fata ciupita de varsat, cu buzele negre si mustata tunsa scurt. Asa il descriau contemporanii pe Iancu Jianu. Un om energic, plin de viata, de barbatie, curajos, darz, indraznet, ager, sprinten si un tintas desavarsit, insetat de dreptate si dominat de spiritul justitiar. VICTOR TOMESCU, HAIDUCUL GENTLEMAN Un bandit din Vechiul Regat, care stapanea judetele Arges, Dambovita, Brasov si Prahova. Victor Tomescu a fost prins de o potera in anul 1924 si condamnat la 10 ani de inchisoare, pentru jefuirea mosierului din comuna natala. A fost trimis la puscaria Margineni. Maxima securitate, spuneau autoritatile vremii. Dar, numai dupa o luna, Tomescu a intrat si el in istorie ca autorul unei celebre evadari. Pe atunci, inchisoarea nu insemna doar detentie. Detinutii erau batuti si supusi la torturi in fiecare zi. Tomescu ascunsese o panza de bomfaier in gulerul hainei sale taranesti. Cum celula sa dadea spre strada, Tomescu a taiat gratiile in sase zile si a evadat pe o funie facuta din hainele sale. Sefii puscariei si gardienii "incompetenti" au fost destituiti. CA SA AJUNGA CELEBRU In dimineata de 21 noiembrie 1875, tezaurul "Closca cu puii de aur", care era expus in una din salile cancelariei Senatului, a disparut. Deasupra era o gaura in tavan. Politia l-a prins repede pe un anume Pantazescu. Procedase ca eroii din filmele celebre de astazi. Statuse toata ziua la sedinta parlamentara. Cand programul s-a terminat, s-a ascuns si a ramas in cladi-re. Noaptea s-a apucat de lucru. A gaurit tavanul si, ca sa nu vada gardienii nimic suspect, a lasat molozul sa cada intr-o umbrela. Apoi, cu ajutorul unei franghii, s-a lasat in gol si a furat tezaurul. La ancheta, sus-numitul Pantazescu a marturisit ca dorea sa intre in istorie drept "cel mai celebru hot".

Continuare: Pintea Viteazul