x close

Paradoxul românesc: proteste sociale după mecanismul Vrânceoaiei

0
Autor: Dan Constantin 24 Sep 2010 - 00:00
Paradoxul românesc: proteste sociale după mecanismul Vrânceoaiei


Pe cât este sărăcia mai întinsă şi supărarea pe Putere mai neagră - pe atât sunt mai palide protestele sociale. Greu de explicat falia creată între realităţile dintr-o ţară adâncită în criză, nemulţumirile acumulate de milioane de oameni şi lipsa de vigoare a exprimării mişcării sindicale. Acest paradox este singular în Europa, continentul fiind conectat la temperatura unei toamne fierbinţi.

În Franţa, Guvernul este confruntat cu a doua zi de acţiune, după cea din 7 septembrie, împotriva reformei sistemului de pensie care preconizează să împingă retragerea din serviciu la 67 de ani. Acum două săptămâni au manifestat 2,7 milioane de francezi (Poliţia anunţând doar 1,1 milioane de participanţi). În Grecia, şirul protestelor care resping planurile de austeritate cuprind pe rând toate sectoarele - transporturi rutiere, aviaţie, căi ferate, funcţionari publici. Spania se află în pragul unei greve generale, prima după opt ani.

În Germania, puternicul sindicat al metalurgiştilor deschide seria unor manifestări punctuale. Cehia, o ţară a păcii sociale, a cunoscut luni o amplă manifestaţie la Praga, cu 40.000 de persoane din sănătate, învăţământ şi... armată. Declaraţii de nemulţumire ale sindicatelor la adresa politicii sociale a Guvernului britanic premerg demonstraţiile de stradă.

De altfel, 29 septembrie este stabilită de numeroase sindicate din Europa ca o zi de acţiune comună pentru apărarea locurilor de muncă şi pentru blocarea planurilor guvernelor de modificare a politicilor sociale în detrimentul salariaţilor şi pensionarilor. În octombrie, valul de acţiuni de protest se va muta în Italia şi Marea Britanie, iar sindicatele franceze nu opresc lupta pentru a bloca proiectul Legii pensiilor.

Trebuie să mai adaug la acest tablou al manifestaţiilor din Europa că măsurile de austeritate ale guvernelor nu au fost în nici o ţară de o asemenea duritate ca în România. Nici unde nu s-au amputat salariile cu un sfert, în nici o ţară disponibilizările programate din sectorul public nu au atins 100.000 de locuri de muncă. În plus, viitorul sună şi mai rău pentru populaţie, aşa cum este programat prin Legea salarizării unice şi a noului sistem de pensii. Vorba "ca la noi, la nimenea!" nu mai are acum o nuanţă anecdotică, ci una foarte gravă.

Ne întoarcem la întrebarea de ce sindicatele din România sunt lipsite de forţă în acţiunile de protest? Faţă de atacurile dure ale Guvernului la punga cetăţeanului, sindicatele ripostează mai hotărât doar din vorbe, părând anesteziate pentru momentele de exprimare de amploare. Asistăm de ani buni la un proces lent de decredibilizare a sindicatelor şi de îngrădire a sindicalizării. Partidele s-au aflat în întrecere pentru a "capta" lideri, înregimentându-i în Parlament. Puterea a "plătit" liniştea cu posturi pentru camarila sindicală, iar afaceri oferite ca bonus sindicatelor au făcut o clasă obedientă de baroni care se fac că reprezintă interesele salariaţilor. Asta este o parte a explicaţiei.

Aşa cum acuza ieri un lider dezamăgit de participarea a doar 17.000 de oameni la protestul din Piaţa Victoriei, la această situaţie au contribuit din plin acţiunile de intimidare directă a unor lideri prin mijloace specifice statului poliţienesc - şantaje, ascultări de telefoane, provocări, manipulări. Cum altfel să înţelegem lipsa de unitate a confederaţiilor în declanşarea unor acţiuni comune la nivel naţional? Să amintim aici prestaţia lui Hossu, liderul care a declanşat nebunia impozitării drepturilor de autor, erijându-se în apărător al ziariştilor fără să i-o ceară nimeni. Altă explicaţie a "revoluţiei sindicale de catifea" este restrângerea treptată a sindicalizării, în prezent domenii întregi din zona serviciilor, agriculturii, finanţe-bănci, în firmele controlate de multinaţionale nemaiavând sindicate independente. Ele, dacă există, sunt organizate de formă, pentru respectarea legislaţiei, dar funcţionează ca un apendice al patronatelor.

Sistemul sindical ofilit nu poate avea rolul de reprezentativitate necesar dialogului social real. Conflictele nu pot fi prevenite cu sindicate galbene, ele pot fi doar amânate. Starea de nemulţumire în creştere a populaţiei de toate vârstele, din toate domeniile se acumulează treptat, iar surditatea Guvernului Boc accentuează furia majorităţii tăcute.
Aceasta ar putea exploda după mecanismul necontrolat şi greu de previzionat al cutremurelor din Vrancea. Ştim că se vor produce; nu ştim însă când. Punerea capacului pe tensiunile sociale devine încă o problemă sensibilă. Istoria ne arată că, atunci când mămăliga explodează, în România se umplu străzile de sânge.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de