
Conform declarației companiei, reducerile de personal vor fi făcute în mare parte în cursul acestui an fiscal, jumătate dintre disponibilizări urmând să aibă loc în Japonia, iar cealaltă jumătate în afara țării.
Măsurile vizează consolidarea operațiunilor de vânzări și administrative, închiderea unor unități de producție, renunțarea la afaceri neprofitabile și programe de pensionare anticipată pentru angajații din Japonia.
Panasonic, care are aproximativ 228.000 de angajați la nivel global, își propune, prin această restructurare, să îmbunătățească profitabilitatea grupului și să atingă o rentabilitate a capitalurilor proprii de 10% până în anul fiscal încheiat în martie 2029.
Panasonic urmărește creșterea profitabilității și estimează un profit operațional ajustat de 600 miliarde yeni până în 2027.
Divizia de energie, care produce baterii pentru Tesla, este singura care nu va fi afectată de restructurare și anticipează o creștere de 39% a profitului în anul fiscal curent.
