x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ilie Bolojan, mesaj de Ziua Independenței: "Poporul român și-a câștigat dreptul de a-și decide propriul destin"

Ilie Bolojan, mesaj de Ziua Independenței: "Poporul român și-a câștigat dreptul de a-și decide propriul destin"

de Redacția Jurnalul    |    10 Mai 2025   •   16:20
Ilie Bolojan, mesaj de Ziua Independenței: "Poporul român și-a câștigat dreptul de a-și decide propriul destin"
Sursa foto: presidency.ro/Ilie Bolojan

„Prin solidaritate și unitate vom reuși să trecem peste actuala perioadă complicată, astfel încât România să își continue parcursul european”, arată președintele interimar al României, Ilie Bolojan, în mesajul transmis de Ziua Independenței Naționale a României.

„Sărbătorim astăzi 148 de ani de la proclamarea Independenței de Stat a României și 144 de ani de la încoronarea lui Carol I și proclamarea țării noastre ca regat, pași esențiali în formarea și consolidarea statului român modern. Le datorăm recunoștință și respect celor care au pus bazele României ca stat suveran, unit și demn. Datorită înaintașilor noștri, poporul român și-a câștigat dreptul de a-și decide propriul destin. Independența României și Marea Unire rămân repere ale istoriei noastre. Valorile care le-au făcut posibile - libertatea, demnitatea, unitatea și suveranitatea - ne ghidează și astăzi ca națiune. Avem datoria să le păstrăm, să le apărăm și să le transmitem generațiilor viitoare”, reiese din mesajul lui Ilie Bolojan.

Președintele interimar adaugă că, prin solidaritate și unitate, „vom reuși să trecem peste actuala perioadă complicată, astfel încât România să își continue parcursul european. Avem responsabilitatea de a nu pierde din libertatea și drepturile obținute cu multe sacrificii în urmă cu 35 de ani, iar România are nevoie de înțelepciunea fiecăruia dintre cetățenii săi”.

×
Subiecte în articol: Ilie Bolojan ziua independentei