Preşedintele SUA, Barack Obama, a semnat joi legea privind impunerea de noi sancţiuni unilaterale împotriva Iranului, raportează Associated Press, citată de lenta.ru. Acestea sunt considerate ca fiind cele mai aspre din istoria relaţiilor dintre Washington şi Teheran.
Sancţiunile adoptate în urmă cu o zi de preşedintele american se aplică societăţilor care deservesc Corpul Gardienilor Revolutiei Islamice. Deci, pe viitor, structurilor bancare li se interzice să colaboreze cu organizaţiile internaţionale din sectorul financiar care au fost prinse în vreo colaborare cu Corpul Gardienilor Revolutiei Islamice. În plus, documentul interzice cu desăvârşire exportul de produse petroliere în Iran şi prevede pedepsirea companiilor care vor încălca inderdicţia.
Comentând această lege, Obama a numit sancţiunile ca fiind cele mai “aspre luate vreo dată de către Congres în privinţa Teheranului”. Din spusele lui Obama, iniţial s-a opus dezvoltării acestei situaţii, însă refuzul Iranului de a face compromisuri în problema programului său nuclear nu i-a lăsat Washingtonului o altă obţiune. Obama a menţionat că această decizie speră să înveţe Teheranul „să răspundă pentru faptele sale”. În acelaşi timp, a mai menţionat preşedintele american, uşile sunt deschise pentru un dialog între SUA şi Iran.
Citește pe Antena3.ro