x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Şi-au adus aminte de politică

Şi-au adus aminte de politică

de Irina Cristea    |    Anca Aldea    |    20 Apr 2010   •   00:00
Şi-au adus aminte de politică
Sursa foto: Jacek Turczyk/AFP

Odată încheiată perioada de doliu, la Varşovia oamenii au început să vorbească despre vremea schimbării. "Politica se întoarce în Polonia şi, o dată cu ea, conflictele şi disputele", scrie presa americană.

Calendarul electoral s-a anunţat deja: primul tur de scrutin va avea loc la 20 iunie, iar al doilea, dacă va fi cazul, se va ţine două săptămâni mai târziu. Toţi candidaţii care îşi vor scrie numele pe buletinele electorale trebuie să se înscrie până la 27 aprilie la Comisia Electorală. Scrutinul va determina dacă Platforma Civică a premierului polonez, Donald Tusk, îşi poate consolida poziţia şi dacă va putea impune măsuri pentru o mai bună stabilitate economică. Platforma Civică are nevoie de un reprezentant în fruntea ţării pentru a accelera drumul spre adoptarea zonei euro.

CE VA FACE FRATELE GEAMĂN?
Una dintre temele "fierbinţi" este posibila candidatură la prezidenţiale a fratelui geamăn al lui Lech Kaczynski. "Eu, unul, sunt convins că Jaroslaw Kaczynski se va înscrie în cursa electorală", este de părere politologul Stanislaw Mocek, citat de AFP. "Pe de o parte, va dori să desăvârşească munca fratelui său, să îi ducă la îndeplinire testamentul politic. Pe de altă parte, partidul său, PiS, nu are un alt candidat suficient de reprezentativ ca să îl poată înfrunta pe favoritul sondajelor, Bronislaw Komorowski", a mai spus Mocek.

Politologul polonez apreciază că respectul pe care polonezii l-au manifestat în timpul săptămânii de doliu poate fi capitalizat politic de partidul fratelui geamăn. "Ar putea reprezenta un câştig de popularitate pentru conservatori", a spus Mocek. În acelaşi timp, capitalul electoral al formaţiunii PiS ar putea stagna la cele 25 de procente cu care este credidată, potrivit celui mai recent sondaj.

Speculaţiile sunt alimentate şi de faptul că, după moartea fratelui geamăn, Jaroslaw Kaczynski a devenit o figură extrem de discretă. În zilele scurse de la tragicul accident, de la Smolensk, al aeronavei prezidenţiale poloneze, fostul premier nu a făcut nici o declaraţie publică. În fotografiile apărute în presa europeană, Jaroslaw a afişat o figură impasibilă, o privire pierdută, aparent fără nici o urmă de emoţie.

În derivă preelectorală este şi partidul social-democrat SLD. Candidatul la preşedinţie al acestei formaţiuni, Jerzy Szmajdzinski, se afla la bordul aeronavei prezidenţiale prăbuşite la Smolensk. A treia forţă politică din Polonia, SDL, încearcă să îşi regăsească acum identitatea. Oficialii partidului au fost extrem de discreţi în săptămâna de doliu. "Fără îndoială, şi SDL va avea parte, la urne, de o manifestare a simpatiei şi compasiunii alegătorilor", a comentat Mocek.

Invitatul ruşilor
Preşedintele interimar al Poloniei a primit, din partea preşedintelui Rusiei, invitaţia de a participa la sărbătorirea a 65 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste. Bronislaw Komorowski a comunicat că va onora invitaţia şi că se va afla la Moscova la data de 9 mai. Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, este cel mai important lider mondial care a făcut deplasarea în Polonia pentru funeraliile lui Lech Kaczynski. De altfel, preşedintele defunct fusese invitat la Moscova la ceremoniile organizate la 9 mai în Piaţa Roşie, dar nu comunicase oficial dacă acceptă această invitaţie.

Cracovia îşi reintră în matcă
Noaptea trecută, Cracovia a devenit un oraş aproape pustiu. Mulţimea de oameni care a asistat la funeraliile lui Lech Kaczynski s-a răsfirat în câteva ore, străzile rămânând populate doar de turiştii care din cauza restricţiilor de securitate, nu au apucat să viziteze obiectivele atractive ale oraşului. Peste noapte, în Cracovia s-au putut auzi în continuare sirenele poliţiei, care, a însoţit în coloanele oficiale personalităţile şi delegaţiile străine venite pentru înmormântarea preşedintelui.

Centrul istoric oferea aseară o imagine dezolantă după încheierea ceremoniei religioase. De fapt, semăna cu o platformă plină de PET-uri. Pe străduţele ce duc spre Biserica Mariacky au rămas florile aruncate de oameni înspre maşinile care purtau sicriele cuplului prezidenţial. Chiar şi după încheierea funeraliilor, polonezii au continuat să aprindă lumânări pentru Lech Kaczynski în spaţiile amenajate anterior. În doar câteva ore, organizatorii au mobilizat echipele de muncitori care au demontat scena şi sistemele audio-video de transmisie. Castelul Wawel a fost înconjurat peste noapte de forţele de ordine, care au monitorizat orice mişcare.
● Andreea Căprescu, Cracovia

Cutiile negre
Un membru al echipei de anchetatori care investighează accidentul aviatic de la Smolensk a declarat presei, sub protecţia anonimatului, că pasagerii şi delegaţia din care făcea parte Lech Kaczynski ştiau cu câteva secunde înainte de prăbuşire că vor muri. Potrivit postului Radio Polonia, într-una dintre înregistrările din cutiile negre au fost surprinse strigăte foarte puternice de panică, disperare cu câteva secunde înainte ca avionul Tupolev-154 să se izbească de pământ lângă Smolensk. "Timp de câteva zeci de secunde se aude un zgomot în creştere, apoi un strigăt de durere venind din cabina pasagerilor. La sfârşit se aud strigăte aproape inumane, îngrozitoare, de durere", spune sursa citată. Urletele provin, potrivit anchetatorilor, din compartimentul în care se aflau Lech şi Maria Kaczynski, preşedintele în exil şi câţiva membri ai Cancelariei prezidenţiale.
● Anca Aldea

×
Subiecte în articol: externe