Marius Tucă: "Am aceleaşi aripi, dar am alt zbor"

La 44 de ani, Marius Tucă vorbeşte, într-un interviu acordat AGERPRES, de începuturile sale în presa scrisă şi televiziune şi mărturiseşte că are 'aceleaşi aripi, dar alt zbor, într-o lume în care sunt din ce în ce mai mulţi şobolani şi din ce în ce mai puţini vulturi'.

● AGERPRES: Aproape jumătate din viaţă aţi trăit în presă. Care este diferenţa dintre începuturi şi prezent? Cum este presa din România astăzi?
● Marius Tucă: E o întrebare la care aş putea să dau un răspuns poetic şi am să fac asta, chiar dacă realitatea e atât de dură, încât nu mai încape loc nici măcar de un vers înainte de o poezie.

La început era frumuseţea (re)descoperirii acestei meserii, la început era entuziasmul pe care l-am trăit cu toţii, la început era legitimaţia pe care scria presă, legitimaţia cu care eu unul dormeam sub pernă, de teamă să nu mi-o fure cineva. La început făceam meseria asta ca pe o respiraţie şi ca pe nimic altceva. Eram o respiraţie şi făceam meseria asta ca pe o respiraţie.

Plecam dimineaţa de acasă şi ajungeam seara târziu după ce, de multe ori, vedeam cum ziarul se tipăreşte, vedeam cum trecea de calandru şi, uneori, aveam bucuria să mă trezesc dimineaţa foarte devreme, să iau metroul şi să văd pe cineva că citeşte articolul pe care eu îl scrisesem cu o zi înainte.

Ce poate fi mai frumos sau mai adevărat decât să fi faţă în faţă, aşa cum nu se întâmplă nici în televiziune şi nici în altă parte, cu cel care citeşte ceea ce ai scris tu. Asta era la începuturi. Acum este o stare de decimare totală în ceea ce priveşte presa.

Dar eu cred că ne apropiem de punctul final al tranziţiei noastre, care a avut un început atât de frumos, plin de poezie, şi această tranziţie se va termina şi odată cu ea se va închide cercul şi vom ajunge, din nou, de unde am plecat.

Poate părea ceva paradoxal, dar, în vremuri de criză, în care nimic nu mai stă în picioare, în vremuri în care se crede din ce în ce mai puţin în meseria de gazetar, eu cred că, tocmai în aceste vremuri, practic, o să renaştem din propria cenuşă. Pentru că presa din România, în momentul acesta, este undeva mult sub nivelul pământului, din foarte multe puncte de vedere şi moral şi financiar şi spiritual.

Cred că în următorii ani vom ajunge şi vom închide cercul şi o vom lua de la capăt cu acelaşi entuziasm din '90, cu aceeaşi frumuseţe, cu aceeaşi libertate, cu aceiaşi oameni tineri care cred în meseria asta până la capăt.


● AGERPRES: Curierul Naţional, Jurnalul Naţional, Antena 1. Ce reprezintă acestea pentru cariera lui Marius Tucă?
● Marius Tucă: Curierul Naţional este începutul. Practic, aceea a fost nebunia frumoasă a începuturilor în meseria asta şi când spun Curierul Naţional mă gândesc exact la acest lucru.

Pentru Jurnalul Naţional răspunsul este foarte simplu. Multă vreme Jurnalul Naţional şi Antena 1 au reprezentat a doua mea familie, ba chiar aş spune că, într-o anumită perioadă, au fost prima mea familie, perioada aceea în care îmi vedeam familia în somn. Eu îi vedeam pe ei în somn, iar ei mă vedeau pe mine în direct. Astăzi, lucrurile s-au schimbat, îmi petrec cea mai mare parte a timpului cu fetiţa mea, Daria, şi cu soţia mea, Neguţa. A fost o perioadă în care am învăţat multe despre ceea ce înseamnă televiziune, despre ceea ce înseamnă oamenii care te privesc în fiecare seară, am învăţat mult din ceea ce înseamnă gloria, cât de efemeră este. Este atât de diafană, aidoma unui puf de păpădie şi în momentul în care crezi că tu ai cucerit lumea, ea se destramă în secunda următoare. Sau, şi mult mai mult decât atât, ca să fiu şi mai clar, se întâmpla să fac o emisiune la care se uita atât de multă lume, încât, a doua zi, în tramvai, în metrou, în staţiile de autobuz şi la birouri, lumea vorbea despre această emisiune, iar eu, în momentul în care aveau loc aceste discuţii, deja uitasem ce se întâmplase, uitasem emisiunea care avusese loc cu o seară înainte şi trebuia să o iau de la capăt.

De fapt, atunci când lucrezi la un cotidian sau la o televiziune, atunci, paradoxal, când arzi, în fiecare zi, lucrul care te face să mergi mai departe este că trebuie să uiţi şi să o iei de la capăt, ca şi cum nimic nu s-a întâmplat.

Cu Jurnalul Naţional, pe care îl conduc şi îl fac de 17 ani, mă identific total, de la prima până la ultima literă, de la primul 'bun de tipar' până la ultimul, de la prima până la ultima picătură de sânge. Îndrăznesc să spun că nu putem exista unul fără celălalt, că Jurnalul Naţional şi Marius Tucă au acelaşi ADN.


● AGERPRES: Sunteţi o marcă în presa românească. Şi totuşi, aparent, nu aţi trecut graniţa atât de 'încălcată' de confraţii dvs. între gazetărie şi analiza politică. De unde atâta discreţie?
● Marius Tucă: Analiza politică mi se pare o meserie în sine şi cred că sunt foarte puţini cei care ştiu să facă analiză politică. E un lucru care ţine nu numai de cultura politică, ci şi de a învăţa meseria asta şi nu numai din realitate, ci pur şi simplu de a citi foarte mult în domeniu. Aş putea să fac analiză politică din instinct, este singurul care nu m-a trădat şi nu m-a lăsat niciodată, dar să am pretenţia că sunt un analist politic, e departe de mine gândul ăsta.


● AGERPRES: Care este preţul pe care îl plătiţi pentru a împleti munca de gazetar cu cea de manager?
● Marius Tucă: Asta este o întrebare dureroasă, pentru că eu, fiind şi director general la Jurnalul Naţional, vă spun că uneori mă tai în două, pentru că îmi este foate greu să fiu şi gazetar şi directorul ziarului şi, în acelaşi timp, să fiu şi manager.

E foarte greu să cântăreşti oameni din prisma unor rezultate financiare. Trăim şi o perioadă în care supravieţuim foarte greu din punct de vedere moral. Tăiem salarii, lăsăm oameni fără o slujbă şi chestia asta pe mine mă marchează şi mă face să sufăr foarte tare. Nu am crezut că o să ajung aici, cel mai important, până la urmă, este să supravieţuiască ziarul şi oamenii care cred cu tărie în ceea ce fac. Aşa cum spuneam, ne vom întoarce la începuturi, vom ajunge să fim într-o redacţie 30-40 de oameni şi, nu glumesc deloc, o să fim toţi într-o hală, ne vom putea vedea între noi, ne vom putea privi în ochi şi o să ştim fiecare ce face, ce are de făcut şi ce a făcut fiecare dintre noi. Cam spre asta se îndreaptă presa. Mi-aş fi dorit mult să nu fiu manager în perioada asta, mi-aş fi dorit să fiu mai degrabă unul dintre reporterii care să se zbată pentru supravieţuire şi nu managerul care trebuie să aleagă între a lăsa un ziarist să scrie în continuare şi supravieţuirea ziarului. E foarte greu de ales.

Şi, apropo de televiziune, vreau să cred că în ceea ce priveşte televiziunea am fost precursorul respectat şi iubit al primelor show-uri politice devenite celebre pe micul ecran şi atât de gustate de milioane de telespectatori. Căci, 'Milionarii de la miezul nopţii' şi 'Marius Tucă Show' au făcut istorie, o istorie personalizată, pe care epigonii o întregesc astăzi după putirinţele lor.


● AGERPRES: Aţi fost 'scos din grilă' sau v-aţi retras?
● Marius Tucă: M-am retras.


● AGERPRES: V-aţi gândit vreodată să fiţi un model în televiziune?
● Marius Tucă: Cineva mi-a spus odată că sunt un model de colecţie, un model care nu se mai fabrică de mult şi de atunci încerc să am grijă mai mare de mine, mai ales că nu se mai găsesc piese de schimb... Aşa respect mai mult tot ceea ce este în jurul meu, desigur mă respect şi pe mine. Dar, pentru că, aşa cum spuneam, nu se mai găsesc piese de schimb, îmi iubesc prietenii de acum 20 de ani sau prietenii mai noi cu care nu vorbesc atât de des, dar îi iubesc, ca şi cum i-aş vedea în fiecare zi.


● AGERPRES: Dar chiar vă gândiţi să lansaţi un nou post de televiziune pe piaţă?
● Marius Tucă: Da, bineînţeles, şi am s-o fac. Am în minte o televiziune numai a mea. Ea funcţionează de mult acolo, transmite non stop. Toate programele, toate vedetele. Ea emite deocamdată în mintea mea, dar va veni o vreme când nu voi mai fi unicul ei telespectator.

Cred în televiziunea asta, pentru că eu cred în ideile mele, în planurile mele, în visele mele şi în imaginaţia cu care le fac să devină realitate. Nu ştiu cum, nu ştiu de ce, dar îmi place să cred că ştiu de unde cineva mă pune periodic, atunci când trebuie, în legătură cu muza. Am aceleaşi aripi, dar am alt zbor, într-o lume în care sunt din ce în ce mai mulţi şobolani şi din ce în ce mai puţini vulturi.


● AGERPRES: Veţi continua iniţiativa de readucere în circuitul public a operelor literare din 'Biblioteca pentru toţi' - BPT? Ce urmează şi până unde veţi merge cu aceste reeditări?
● Marius Tucă: Asta e o mare bucurie pe care mi-am făcut-o în primul rând mie şi cred că sunt unii care au înţeles într-un târziu că eu fac la Jurnalul Naţional ceea ce îmi place şi meseria asta este într-un fel un mod de a-mi îndeplini visele pe care le-am avut întotdeauna. Ziarul a devenit, odată cu epoca multimedia, un mijloc extraordinar de a face lucrurile astea. Mie îmi place să construiesc şi mă hrăneşte pe mine ideea de a construi şi de a face bine în general. Nu ştiu să urăsc şi nu am făcut niciodată rău intenţionat, nu am făcut niciodată rău cuiva vreodată, dar îmi place să fac bine, iar când e vorba să fiu generos şi să fac bine, sunt fiul risipitor. A face bine este, pentru mine, un mod de a trăi, un mod de viaţă.

'Biblioteca pentru toţi' este un astfel de exemplu. Eu am vrut să am biblioteca mea atunci când eram mai mic sau când devenisem adolescent şi voiam să am toate romanele româneşti. Nu am putut să fac asta, pentru că nici nu se găseau, pentru că mulţi scriitori erau interzişi, pentru că ştiţi bine ce era în epoca aceea, dar am încercat să-mi îndeplinesc acel vis, acum.

BPT va continua cu toate marile romane şi cu toţi marii scriitori români. O să urmeze Arghezi, Sadoveanu, toţi marii scriitori pe care nu i-am publicat până acum şi cu marile lor cărţi, fie că e vorba de romane, fie că e vorba de poezie. Deci, BPT va ţine atâta vreme cât vor exista titluri importante ale literaturii române şi, mai ales, atât timp cât cititorii noştri şi cititorii de carte românească vor dori acest lucru. În acest moment nu ştiu dacă asta va presupune 100 sau 200 de titluri.


● AGERPRES: Jurnalul Naţional este un bun observator al realităţilor româneşti şi mai ales al degradării criteriilor valorice din societate. Credeţi că 'Mişcarea de rezistenţă' împotriva prostiei, imposturii şi mitocăniei poate izbândi printr-un demers jurnalistic?
● Marius Tucă: Aici aş putea să răspund mai pe îndelete, apropo de ceea ce însemn eu şi de ce mă aşez în 'Mişcarea de rezistenţă'. Pentru că mi-a fost dat să trăiesc la cumpăna de timp dintre milenii, secole şi lumi, şi totuşi mă consider norocos, unul dintre exemplarele reuşite, dacă nu de excepţie, inedite ale acestei din urmă epoci.

Sunt în primul rând un gazetar şi un făcător de publicaţii. Am scris şi publicat câteva cărţi de suflet, altele polemice şi de dialoguri politice cordiale. Scrisul pentru mine a fost în permanenţă o stare care ţine de evul aprins în care ard.

Credincios crezului meu - având în vedere toate astea, pentru că am făcut cam tot ce se putea în meseria asta, fie că e vorba de presa scrisă, fie de televiziune - sunt, astăzi, liderul 'Mişcării de rezistenţă' în bătălia pentru câştigarea în instanţa lumii româneşti a recursului pentru România eternă.

Asta înseamnă că 'Mişcarea de rezistenţă' nu este susţinută neapărat de un ziar. Jurnalul Naţional este, dacă vreţi, crucişătorul acestei mişcări. Dar ea a început să însemne şi spectacole şi teatru şi muzică şi încet-încet 'Mişcarea de rezistenţă' va însemna mult mai mult. Cei care cred în 'Mişcarea de rezistenţă', eu, dar şi foarte mulţi oameni, şi cred că sunt mii de oameni, nu suntem zgomotoşi, cel puţin deocamdată, nu am ieşit în stradă să strigăm în gura mare ceea ce facem noi şi ceea ce credem noi, dar ne unesc lucruri comune, cele de care aminteaţi şi dumneavoastră, ne unesc aspiraţii comune. Eu cred că vor fi din ce în ce mai mulţi aceia care, la rândul lor, vor crede în 'Mişcarea de rezistenţă'. Ea este, până la urmă, o stare. Mă întreabă foarte mulţi: 'şi ce facem cu Mişcarea de rezistenţă'? Nu trebuie să facem altceva, trebuie să fim noi, să ne urmărim proiectele, să spunem cu voce tare ceea ce credem şi ceea ce nu credem. Slavă Domnului, sunt atâtea lucruri care fac agenda zilnică, lucruri în care nu credem, aşa cum nu credem în manelizarea României şi în falsele modele, care sunt peste tot şi care ne inundă, dar credem foarte tare în alte lucruri care ţin aşa cum spuneam de un recurs pentru România eternă.

Aş putea să vorbesc la nesfârşit de 'Mişcarea de rezistenţă'. Suntem aici, aş putea spune că nu suntem puţini, şi că, încet-încet, ne vom face auziţi, aşa cum nici nu îşi imaginează cei care astăzi se ocupă cu manelizarea României.


● AGERPRES: Ce aţi fi vrut să vă faceţi dacă nu aţi fi fost 'contaminat' de presă?
● Marius Tucă: La această întrebare răspunsul este foarte clar. Indiferent că aş fi rămas toată viaţa reporter sau aş fi făcut ceea ce fac acum, aşa ca un răsfăţat al soartei, tot meseria asta aş fi făcut-o. Cu meseria asta m-am născut în sânge şi nu cred că aş fi putut face altceva. Eu m-am născut liber în meseria asta şi nu ştiu dacă ar fi existat o altă meserie în care să fiu atât de liber. Libertatea, aş putea spune, a fost şi este a doua mea profesie, după cea de gazetar şi, totodată, singura mea legitimaţie, alături de numele meu.


● AGERPRES: Ştim, din puţinele informaţii pe care le-aţi împărtăşit presei, că aveţi o familie reuşită, care vă împlineşte. Cât din succesul dumneavoastră se datorează acesteia?
● Marius Tucă: În primul rând, trebuie să spun că eu am primit un cadou unic în ziua în care am împlinit 32 de ani. 29 iulie, ziua în care împlinesc 44 de ani, este şi ziua Dariei. Ea este născută în aceeaşi zi cu mine, este leu, ca şi mine. Sărbătoarea asta este dublă în fiecare an. Cred că încet-încet Daria are să-mi ia locul şi în calendar, fiind născută în aceeaşi zi. Apropo de familie, printre marile respiraţii am închegat un cămin, o familie în care Daria este soarele, cerul şi pământul nostru, al meu şi al soţiei mele Neguţa, iar amândouă sunt viaţa mea. Când vorbesc de familie trebuie să spun ceva şi de părinţii mei, care au fost întotdeauna alături de mine. Am povestit o singură dată că, în anii în care plecam la emisiune, în fiecare seară, înainte de a ajunge la televiziune, în studio, treceam prin faţa apartamentului lor, iar faptul că acolo, întotdeauna, era o lumină aprinsă, pentru mine a însemnat mai mult decât orice.

Cât despre succesul meu, pot să spun liniştit că, fără Daria şi Neguţa, el pur şi simplu nu ar fi existat. În ele a stat echilibrul meu, ele au fost punctul şi de la capăt, ele au fost nesomnul şi visele, ele amândouă au fost şi sunt totul.


● AGERPRES: Cine este, de fapt, Marius Tucă?
● Marius Tucă: M-a întrebat odată cineva cum sunt. Am răspuns: înalt, tandru şi mişto. Fiecare dintre noi îşi imaginează că la o anumită vârstă a fost cel mai bun, cel mai frumos, cel mai adevărat. Când am răspuns la această întrebare m-am gândit, mărturisesc, la cel care am fost la 22 de ani. Constat astăzi, după alţi 22 de ani, că unele lucruri nu se schimbă niciodată: am rămas la fel de înalt, tandru şi mişto.


● AGERPRES: Sunt multe lucruri pe care le-aţi făcut, sunteţi mulţumit?
● Marius Tucă: Am avut privilegiul, uneori, să simt viaţa chiar din pântecele ei, din sala motoarelor, şi, totuşi, sunt departe de a-i înţelege toate hăţişurile, întrebările, nevrozele şi răspunsurile. Tot ceea ce v-am spus, tot ceea ce am făcut, ţine de viaţa mea. Este mult, este puţin, pentru cei 44 de ani simetrici şi tumultuoşi? Contemporanii mei să aprecieze asta, iar posteritatea să judece.