Maria Lătăreţu. Ultimul cântec, ultima zi

Jurnalul Naţional reconstituie ultima zi a Mariei Lătăreţu, în seria "Ultimele 24 de ore". În urzeala evenimentelor din ziua morţii este întreţesută biografia incredibilă a acestei mari cântăreţe a românilor.


Do­cu­men­tarul "Ma­ria Lătăreţu. Ul­ti­mul cântec, ulti­ma zi", reali­zat de Viorel Ilişoi, a fost pre­zentat în afara concursului, la în­chi­derea Festi­va­lu­lui Inter­na­ţio­nal ECO-ET­NO-FOLK FILM de la Slătioara, 25-29 august 2010.


Miercuri, 27 septembrie 1972
Laura Lavric: Spre dimineaţă, dau nas în nas cu ea. Ieşea de la baie. Şi, săraca, era legată la cap cu o cârpă. Zice: "Mă, mamă, n-am dormit deloc toată noaptea. Mă doare capul de înnebunesc".
Laura Lavric o roagă încă o dată să meargă la spital, aflat chiar peste drum. Doctorii ar fi chiar încântaţi să o îngrijească pe Maria Lătăreţu, cea mai cunoscută şi mai îndrăgită cântăreaţă de muzică populară din România, ar fi chiar o onoare pentru ei. Însă Maria Lătăreţu refuză iar. Spune că, oricât de rău i-ar fi, mai rezistă până la sfârşitul săptămânii, când se va întoarce o fugă la Bucureşti să-i facă pomenirea de un an soţului său. Şi atunci îşi va căuta de sănătate.

Ioana Lătăreţu: "Dacă era acasă, noi ştiam ce să îi facem. Pentru că dânsa, pe fond de oboseală, făcea puseurile astea de tensiune. Şi avea dânsa doctorul familiei, care stătea alături de noi, şi ăsta ştia ce să îi facă: venea cu o seringă mare, îi scotea 250 de mililitri de sânge, îi dădea calmante, o liniştea, o culca şi gata".

Până la amiază, Maria Lătăreţu bea doar un ceai. Îşi dă pasienţe, nu iese din casă. Le povesteşte tinerilor Laura şi Mitică viaţa ei. Îi dau lacrimile când pomeneşte de Măriuţa, fetiţa ucisă de un câine turbat. Cei doi, admiratori ai marii artiste, sunt uimiţi să afle câtă suferinţă e stăvilită în spatele veşnicului ei zâmbet.
Nu se mai face repetiţie. Orchestra şi cei patru solişti: Maria Lătăreţu, Laura Lavric, Ion Luican şi Ionel Schipoancă pleacă din Botoşani spre Româneşti, la primul spectacol, urmând ca după aceea să cânte în localitatea vecină, Ştefăneşti.

Ionel Schipoancă: "Am plecat pe la două, trei. Că ne duceam mai înainte, să ne vadă lumea că am ajuns. Până puneam instalaţia, până ne schimbam de spectacol, ne aşezam pe scenă, trecea timpul. Noi aşa ajungeam, cam cu o oră înainte de spectacol. Le ziceam la copii: măi, vrei să intri la spectacol? Du-te şi anunţă până în capătul satului că au venit artiştii. Dar lasă căciula aici. Şi când vii, îţi dau căciula înapoi şi te bag în sală fără bilet. Aşa făceam".

Autobuzul Filarmonicii, o rablă care speria lumea cu huruitul când trece prin sate, are nevoie de o oră să străbată cei 54 de kilometri pe un drum pietruit, numai gropi, până în comuna Româneşti, în nordul judeţului, la graniţa pe Prut cu Basarabia.

Maria Lătăreţu stă singură pe două locuri, pe a doua banchetă din spatele şoferului. E faţă în faţă cu Ion Luican şi cu Ionel Schipoancă, iar în spatele ei stau Laura Lavric şi Dumitru Amarghioalei. Suferă în continuare. Stă cu capul lipit de parbriz. Spune că îi face bine hurducatul autobuzului, îi mai trece durerea din tâmple. Îl roagă pe şofer să-i caute nişte lipitori pe malul Prutului, când vor ajunge în Româneşti. Vrea să şi le pună pe cap, să-i sugă sânge, şi astfel se va simţi mai bine. Este o metodă pe care o utilizează şi acasă, în Bucureşti, unde are mereu la îndemână, în frigider, o sticlă de lapte plină cu lipitori. "Vai, doamnă, mor dacă vă văd cu râmele alea pe faţă", îi spune Laura Lavric. Ion Luican o tachinează pe Maria Lătăreţu, face glume licenţioase, şi cei din autobuz râd, râde şi ea. Autobuzul ajunge în Româneşti în jurul orei 16:00.

Ioana Lătăreţu şi Dorin Brozbă, coautorii cărţii "Maria Lătăreţu, privighetoarea nepereche", notează la pagina 76:
"Miercuri, 27 septembrie 1972, în comuna Româneşti era mare fierbere. După-amiază, de la ora 16:00, pe scena Căminului Cultural urma să cânte însăşi Maria Lătăreţu, celebra privighetoare a cântecului românesc, pe care mulţi o văzuseră doar la televizor sau o ascultaseră la radio sau de pe discurile ELECTRECORD. Cererea de bilete a fost atât de mare, încât forurile cultural au transformat spectacolul de fapt... în două spectacole: unul de la ora 16:00, iar celălalt de la ora 18:00".

Dumitru Amarghioalei: "Nici n-a fost vorba de două spectacole la Româneşti. Păi noi aveam contract clar, program bătut în cuie. Aveam întâi spectacol la Româneşti, de la 5 la 7, pe urmă aveam al doilea spectacol, de la 8, în Ştefăneşti".

Maria Lătăreţu coboară prima din autobuz. O întâmpină Victoria Lascarache, directoarea Căminului Cultural. Victoria Lascarache trăieşte. E o bătrână distinsă şi elegantă, pe care sătenii o salută cu respect.

Victoria Lascarache: "I-am luat geamantanul şi am condus-o în culise, în spatele Căminului Cultural. Era obosită, i s-a părut că mergem prea mult cât am ocolit căminul. I-am zis că nişte profesori ar dori autografe, dar a zis că e foarte obosită şi vrea să se odihnească. Am întrebat-o dacă mai are nevoie de ceva şi a zis că nu, o să-mi spună dacă are nevoie. Şi atunci am lăsat-o singură şi am început să primesc oamenii în sală. Am vorbit cu Luican şi mi-a spus că ea s-a simţit foarte rău la Botoşani şi el i-a zis: Marie, nu mai veni şi tu la Româneşti, cântăm numai noi, dar ea a zis că nu, că e cap de afiş şi nu se poate să nu vină..."

Căminul Cultural şi Primăria sunt în aceeaşi clădire. Culisele sunt, de fapt, două camere de oaspeţi ale Primăriei. Din scenă se ajunge într-o săliţă, iar de acolo, în cele două cămăruţe. Într-o cămăruţă sunt un pat, din cele ca de spital, şi o masă. Maria Lătăreţu este lăsată singură în această cămăruţă, ca să se schimbe în costumul de scenă şi să se odihnească, iar ceilalţi trei solişti folosesc împreună camera alăturată. Maria Lătăreţu nu mai iese ca de obicei să stea de vorbă cu sătenii. Era cunoscută până în ultimul cătun unde exista un radio, un televizor sau un patefon ori un pick-up. Rămâne în culisă, întinsă pe pat, până când orchestra se aşază în scenă şi se aud instrumentele la acordaj.

Dumitru Amarghioalei: "Ea ne-a chemat înainte de spectacol. A venit pe scenă la noi, că noi ne aranjam pupitrul, scaunele şi, spre surprinderea noastră, ne-a rugat să dăm toate tonalităţile cu un ton mai jos. Dacă, de exemplu, ea cânta în Fa major, să dăm în Mi major. Că n-o ajuta vocea. Nici atunci nu ne-am gândit că e ceva grav şi cum se va termina, tragic, acel spectacol".




La ora 17:00 începe spectacolul. Trebuie să dureze cam o oră şi jumătate, o oră şi trei sferturi. Fiecare solist cântă cinci-şase melodii, plus un solist instrumentist din orchestră. Ca şi cu o zi înainte, la Corni, Laura Lavric deschide spectacolul. Urmează Ionel Schipoancă, apoi Maria Lătăreţu, iar Ion Luican încheie. "Cântam aşa: fată-băiat, fată-băiat", precizează Ionel Schipoancă.

De aici începe legenda.
Aici a murit Maria Lătăreţu. A murit pe scenă, cântând. Asta spune, în cuvinte mai scorţoase, placa de marmură de pe Căminul Cultural din comuna Româneşti - Botoşani. "Pe scena din această instituţie, în plin spectacol artistic, s-a sfârşit din viaţă, la 27 sept. 1972, în etate de 61 de ani, MARIA LĂTĂREŢU, privighetoarea nepereche a cântecului popular românesc".

Dar n-a fost aşa.
Gheorghe Huţanu, primar, Româneşti: "Unii spun că a murit pe scenă, alţii că a murit în camera de oaspeţi, după spectacol. Nu ştii pe cine să mai crezi. Pe placa de marmură scrie că a murit pe scenă, fiindcă aşa a vrut să scrie nora ei, Ioana Lătăreţu. Şi toată lumea de aici spune că a murit pe scenă. Şi dacă n-a murit pe scenă, ce te mai pui pentru câţiva metri distanţă? Nu contează".

Gheorghe Huţanu se gândeşte să aşeze şi o statuie în faţa Căminului Cultural, pe banii săi. Are de unde, că el cu familia sa stăpânesc toată comuna. Cam acolo să fie, cu faţa spre Prut. Şi înaltă: s-o vadă toţi care trec pe stradă. În felul acesta ar întări legenda care face renumele comunei. Altfel, zice primarul, numai cu poetul Titus Chiriac, mort de băutură, şi care nici n-a lăsat o operă scrisă, ce identitate culturală să aibă Româneştiul? Bine-ar fi să fie o statuie reuşită, nu un kitsch, ca bustul penibil din curtea casei memoriale din Bălceşti, Gorj.

Au fost sute de localnici la acel ultim spectacol, mulţi mai trăiesc şi azi şi toţi se jură că au văzut-o pe Maria Lătăreţu căzând pe scenă, aşa cum stă scris şi în marmură. Oamenii de acolo par să aibă nevoie de această legendă. A fost un eveniment unic al comunei, dar şi al vieţii lor. Mulţi care n-ar şti să spună ce au făcut în viaţă, se legitimează cu acel moment: "Am fost acolo. Maria Lătăreţu a murit în faţa mea". Spun că au fost la spectacol şi cei care n-au fost. Şi cei cărora atunci abia le dădeau dinţii. Ba chiar şi unii care nici nu erau născuţi.

Maria Ciornea, secretara Primăriei, declară în cartea "Maria Lătăreţu, privighetoarea nepereche" şi susţine şi azi:
"Maria Lătăreţu încheia spectacolul cu ultima dumisale creaţie, «Vă las cântecele mele». Când totul părea că decurge normal, dintr-odată dânsa a avut un uşor tremurat, după care s-a prăbuşit instantaneu pe scenă".

Ioana Lătăreţu: "Iniţial a fost organizat un singur spectacol. Dar fiind cerere mare, s-a mai programat unul. A cântat la primul spectacol, a cântat la al doilea... la al şaptelea bis a avut un uşor tremurat, după care s-a prăbuşit pe scenă. A fost luată pe braţe de colegi, unul dintre ei fiind marele, regretatul şi neuitatul Ion Luican".

Victoria Lascărache: "A început primul spectacolul cu «Vă las cântecele mele». Al doilea spectacol nu s-a mai ţinut. Şi de la primul cântec a scos un ţipăt de durere. Tare de tot a ţipat... îîîuuuu.... După care probabil că a căzut. Sau au prins-o muzicanţii. S-a tras cortina şi nu s-a mai văzut".

Maria Lătăreţu cântă după Laura Lavric şi după Ionel Schipoancă. Ca de fiecare dată, înainte de a intra în scenă, spune o rugăciune, îşi face cruce şi bate mătănii. Ea nu doar cântă pentru 240 de lei pe un spectacol, conform contractului, ea îndeplineşte un ritual sacru: cântă. Şi de această dată, fără nici un efort vizibil, cântă perfect, cu un ton mai jos, toate cele cinci sau şase cântece. Încheie cu "Vă las cântecele mele". E ultima ei creaţie. Ultimul cântec. Se înclină, mulţumeşte publicului, iese din scenă în apluze şi se duce în culisa ei. Imediat, intră Ion Luican, fără să se tragă cortina între cei doi. Luican îşi începe recitalul cu "M-a făcut mama oltean". Este una dintre primele creaţii ale Mariei Lătăreţu. A imprimat-o în 1937 pe cilindru de ceară la arhiva de folclor a Societăţii Compozitorilor Români, sub îndrumarea etnomuzicologului Constantin Brăiloiu.

Dumitru Amarghioalei: "A decurs foarte frumos recitalul ei, foarte frumos. Nu a scos nici un ţipăt în timpul spectacolului. Eu eram acolo, pe scenă, la doi paşi. Am văzut totul. Doamna Maria a cântat şi a ieşit pe picioarele ei din scenă. N-a mai fost nici un bis. A ieşit şi a intrat Luican".

Ionel Schipoancă: "N-a murit pe scenă. A murit în culise. Luican a continuat să cânte, el nici nu a ştiut că a murit".

Laura Lavric: "Eu cântasem, cântase Schipoancă, cântase şi doamna Maria... A ieşit şi i-am spus: «Doamna Maria, dar ce mult aţi cântat! Da, zice, că am simţit, mă, mamă, că moldovenii ăştia aşa tare mă iubesc şi mă doresc, am cântat...» Zic: «Doamna Maria, nu ne dezbrăcăm. Rămânem în costumele naţionale, ne luăm numai hainele pe noi şi mergem la al doilea spectacol, că distanţa nu-i mare». Zice «da» şi se duce în cameră la ea".

Ionel Schipoancă stă după cortină şi îl ascultă pe maestrul Ion Luican cântând "De-aş mai avea acuma vreo douăzeci de ani". Laura Lavric stă în culisa a doua, care comunică direct, fără uşă, cu camera în care se află Maria Lătăreţu. La un moment dat, aceasta intră în camera Laurei Lavric cu o pastilă în mână. Se uită dezorientată în jur. Se priveşte în oglindă. Îi spune Laurei Lavric: "Cred că mi-a plesnit o arteră la cap". Tânăra interpretă rămâne împietrită de uimire. Maria Lătăreţu plânge. Stă cu pastila în mână şi se priveşte în oglindă. Se apleacă şi îşi ia un pahar cu apă din găleata aflată pe masă. Bea pastila şi, fără nici un cuvânt, se duce înapoi în camera ei.




Laura Lavric: "S-a dus dincolo, chiar aşa: în costum naţional şi cu pardesiul pe deasupra, şi s-a întins în pat. N-au trecut câteva secunde şi aud un răcnet... cred că cel mai mare răcnet pe care l-am auzit în viaţa mea de la un om".
Laura Lavric sare până la deschizătura cât uşa dintre cele două camere. O vede pe Maria Lătăreţu întinsă în pat, nemişcată, cu o mână atârnând pe lângă pat. O umbră vânătă îi inundă faţa. "Doamna Maria, doamna Maria!". Nu răspunde. Nu mai respiră. Maria Lătăreţu nu mai este. A murit cu cântecul pe gură, la câteva minute după ce a cântat ultimul ei cântec, testamentul ei artistic: "Ca mâine mă duc din tine,/ Lume, dragă lume,/ Ştiu că nu vă pare bine,/ Lume, draga mea./ Vă las cântecele mele/ Să vă petreceţi cu ele, /Lume, dragă lume./ Că omu-i ca frunza-n vânt,/ Când cade jos pe pământ./ O plouă şi-o bate vântul,/ Se-amestecă cu pământul,/ O suflă vântul pe toată,/ Parcă n-a fost niciodată".

Este puţin după ora 18:30. Cea mai plauzibilă oră. Certificatul constatator nu s-a păstrat. I s-a pierdut urma o dată cu desfiinţarea dispensarului comunal.
Speriată, Laura Lavric se duce şi-l cheamă pe Ionel Schipoancă: "Vino, vino, că moare doamna Maria!".

Ionel Schipoancă: "Numai Laura Lavric era în culise, atât. Şi m-a chemat pe mine, care eram la cheutoarea cortinei, îl ascultam pe Luican. Hai, că moare doamna Maria! Eşti nebună? Acum am vorbit cu ea! Când am ajuns, era moartă. Avea aşa o boabă de sânge în colţul gurii. Am pus mâna pe ea, coană Mario, coană Mario! Nimic!".

Instrumentiştii observă agitaţia din culise şi încep să se agite şi ei, neînţelegând ce se întâmplă. Văd şi spectatorii că se petrece ceva neobişnuit pe scenă şi încep o vânzoleală care îl face pe Luican să oprească spectacolul. Abia acum se trage cortina.
Laura Lavric strigă după un doctor. Nu e nici un doctor în sală, doar tehnicianul veterinar Neculai Pavlovici. Întâmplător, fost coleg cu Laura Lavric la Şcoala Tehnică veterinară din Rădăuţi. Încearcă să o resusciteze. Îi face respiraţie gură la gură, îi îndoaie şi-i dezdoaie braţele. Zadarnic. Îl regăsim pe Neculai Pavlovici în curtea casei sale din marginea oraşului Botoşani, unde s-a mutat la câţiva ani de la moartea Mariei Lătăreţu.

Neculai Pavlovici: "A cântat Maria Lătăreţu... Parcă o văd cum se ţinea de trepiedul ăla şi se clătina în faţă, în spate... Termină de cântat, vine Ion Luican. N-a căzut pe scenă. A cântat, a plecat pe picioarele ei de pe scenă şi s-a dus în camera de oaspeţi. Dintr-odată, apare Laura Lavric. Cine poate să dea primul ajutor, că Maria Lătăreţu moare! M-am dus eu înăuntru... Ea era pe pat în camera de oaspeţi la Consiliul Popular, cu faţa-n sus... M-am dus la dânsa, am cuprins-o, i-am suflat în gură, i-am apăsat pe piept, i-am făcut respiraţie... mi-aduc aminte că avea nişte mărgele frumoase la gât, aşa... Nu mai ştiu cui i-am spus să se ducă după doctoriţa umană, că era dispensarul oleacă mai jos. Până a venit doctoriţa, până nu ştiu ce, ea s-a răcit, gata a fost. Eu zic că, dacă era un doctor acolo, scăpa!".

Ioana Lătăreţu: "La un moment dat s-a pus problema dacă a fost o moarte naturală. A fost chemată Miliţia".

Echipajul de Miliţie de la Botoşani vine târziu, când deja s-a întunecat. Se iau probe din apa din care a băut Maria Lătăreţu. Miliţianul criminalist face fotografii. Două dintre ele apar acum pentru prima oară, în Jurnalul Naţional: Laura Lavric şi Dumitru Amarghioalei veghind la căpătâiul Mariei Lătăreţu şi orchestra cântând sub geam.
Următorul spectacol, cel de la Ştefăneşti, este anulat, ca de altfel şi întregul turneu. Artiştii rămân lângă Maria Lătăreţu până pe la patru dimineaţa, când echipajul criminalistic îşi încheie investigaţia. Îi aprind lumânări, îi cântă la geam. Sătenii se adună şi o plâng. Cineva aduce o sticlă cu rachiu de sufletul răposatei.

Joi dimineaţă, trupul Mariei Lătăreţu este mutat cu o căruţă la dispensarul comunal, o sută şi ceva de metri mai la vale. Joi seară, după 24 de ore de la deces, se face autopsia chiar acolo, la dispensar, şi este stabilit oficial motivul morţii, menţionat în certificatul de deces nr. 13 din 28 septembrie 1972: hipertensiune arterială ASC.

Valeria Leonte, 89 de ani: "Eu am fost acolo, la dispensar, şi am spălat-o după autopsie... I-am cumpărat o pereche de ciorapi şi un furou... Al ei era murdar de sânge. Nu-i adevărat că a fost multă lume cu flori. Nu era voie să intre oricine în camera aceea. Nu îndrăznea lumea să intre".

Ioana Lătăreţu: "De la Româneşti a fost dusă la Botoşani şi depusă la Teatrul «Mihai Eminescu», unde tot oraşul s-a perindat la catafalc şi a depus flori... Vestea că a murit Maria Lătăreţu s-a răspândit fulgerător. În drum spre Bucureşti, în toate localităţile, oamenii ieşeau cu flori înaintea maşinii".

Gică Bălan, şofer: "Eu am condus maşina cu sicriul Mariei Lătăreţu de la Botoşani la Bucureşti. Am mers noaptea, n-am avut nici o oprire, nu ne-a ieşit nimeni în întâmpinare".

Ioana Lătăreţu: "A fost şi din cauza oboselii, şi a stresului... Viaţa sa a fost un lung şir de tragedii, iar ultima dintre ele a fost moartea soţului său. Eu o găseam de foarte multe ori plângând... şi repede îşi ştergea lacrimile ca să nu o văd eu. A avut presentimentul morţii... Cu o lună şi ceva înainte de a muri a adus o maramă de la Tismana... Asta e marama de moarte, a zis... Mi-a şi zis: să nu mi-o înfăşori pe cap, să mă strâng cu ea de gât pe lumea cealaltă, să mi-o aşezi în lungul tronului, că aşa zic oltenii la sicriu... Şi să nu-mi pui pantofii de scenă, că ăia mă strâng. Cu exact o lună înainte de a muri, a visat-o pe Sfânta Parascheva. I-a zis în vis că a venit să o ia. Şi mămica s-a rugat: mai lasă-mă o lună măcar, că am nepoţelul mic, trebuie să intre la liceu... Şi Sfânta Parascheva i-a zis: Marie, pentru rugăciunile şi pentru credinţa ta, te mai las o lună. Şi exact după o lună a murit. Uitaţi ce presentimente a putut să aibă!".

Citește pe Antena3.ro

Descoperire arheologică șocantă: 76 de copii sacrificați, cu pieptul desfăcut și craniul modificat. Scopul „ofrandei” macabre