Franţuzoaicele Raymonde şi Lucienne, 98 de ani, sunt cele mai bătrâne gemene de pe planetă. Ele au intrat oficial în Cartea Recordurilor (Guinness World Records 2011), scrie ziarul Sud-Ouest, citat de Agerpres.
Secretul longevităţii lor nu este foarte complicat, după cum afirmă ele. "Este bucuria de a trăi", spun amândouă în acelaşi timp. "Dacă nu râzi, nu trăieşti", spune Lucienne. Nu au ţinut vreun regim alimentar special, au mâncat "cu moderaţie". "Eu beau întotdeauna un lichior cu anason înainte de masă", precizează Raymonde, în timp ce Lucienne afirmă că preferă un păhărel de whisky.
Cele două gemene se duc şi la dans la cazino, unde le place să valseze, şi sunt şi adevărate sportive. De la 12 ani au început să facă mult sport: gimnastică, ping-pong, basket, înot, tenis. Acum, au renunţat totuşi la scăldatul în mare, pe care l-au practicat regulat până la 95 de ani, şi fac doar câteodată plimbări pe plajă.
Raymonde şi Lucienne s-au născut la 23 septembrie 1912, la Paris. Raymonde s-a căsătorit prima, în 1934, ajungând să sărbătorească nunta de aur înainte de a rămâne văduvă, în timp ce Lucienne s-a căsătorit în 1942, dar apoi s-a despărţit şi s-a recăsătorit de două ori. Sunt la pensie de patruzeci de ani şi trăiesc la Saint-Georges-de-Didonne, în Charente-Maritime (vestul Franţei) de 38 de ani. Raymonde a avut două fete şi Lucienne, doi băieţi. Ele au acum şapte nepoţi şi treisprezece strănepoţi.
Citește pe Antena3.ro