x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Jamie Oliver a devenit tată pentru a patra oară

Jamie Oliver a devenit tată pentru a patra oară

16 Sep 2010   •   00:00

Celebrul maestru bucătar Jamie Oliver a devenit din nou tată, soţia sa, Jools, născând, miercuri, un băieţel - al patrulea copil al cuplului, informează people.com.



"E un băieţel. Suntem cu toţii foarte fericiţi, mama lui a fost extraordinară, amândoi se simt bine şi sunt fericiţi. Ce zi minunată! Acum va trebui să mă prefac că mă pricep la fotbal! Toate sfaturile vor fi binevenite!", a scris Jamie Oliver pe contul său de Twitter.

Bebeluşul, căruia fericitul tătic îi spune pentru moment "Buddy", urmând ca mama lui să îi aleagă numele în zilele următoare, s-a născut miercuri, la Londra.

Cuplul are deja trei fete: Poppy Honey Rosie, în vârstă de opt ani şi jumătate, Daiys Boo Pamela, în vârstă de şase ani, şi Petal Blossom Rainbow, în vârstă de 17 luni.

Sarcina, care a venit ca o supriză plăcută, a fost anunţată în luna aprilie.

Cunoscutul bucătar Jamie Oliver a scris numeroase cărţi de bucate, a realizat serii televizate, colaborări cu BBC şi Channel 4, difuzate în peste 50 de ţări. În "Happy Days with the Naked Chef", ca parte a unui turneu de show-uri live, Jamie a gătit în faţa unor arene pline de fani. El a fost invitat de Tony Blair să gătească o cină la reşedinţa oficială din Downing Street nr. 10, iar cu ocazia zilei de naştere a reginei Elisabeth a II-a, a fost decorat cu titlul de Membru de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic, notează Mediafax.

El a lansat lanţul de restaurante non-profit Fifteen (Londra, Amsterdam, Melbourne, Cornwall), cu scopul de a educa şi oferi slujbe în industria alimentară tinerilor dezavantajaţi.


×
Subiecte în articol: lumea