x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Liudmila Putina, stareţa unei mănăstiri din Pskov?

Liudmila Putina, stareţa unei mănăstiri din Pskov?

24 Sep 2010   •   00:00

În ultimele 24 de ore, Internetul rusesc a explodat în urma unui zvon, deja apreciat ca cel important zvon politic din ultimul timp din Rusia, potrivit căruia Liudmila Putina, soţia atotputernicului premier Vladimir Putin, s-ar fi hirotonit şi ar fi fost numită stareţă a mănăstirii Spaso-Eliazarov de lângă Pskov, informează Argumentî i Faktî.



Aceste zvonuri au apărut în contextul în care, în luna august a acestui an, mănăstirea de lângă Pskov a fost vizitată de patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kirill, iar soţia premierului rus apare din ce în ce mai rar în public. Se spune că tocmai atunci patriarhul Kirill ar fi numit-o pe soţia premierului rus în postul de stareţă a mănăstirii, rămas vacant după moartea maicii stareţe Elisaveta.

În plus, recent, şeful executivului de la Moscova a făcut acestui lăcaş de maici o donaţie în valoare de 47 milioane de ruble.

Eparhia Pskovului neagă vehement aceste zvonuri, calificându-le drept aberante, transmite portalul din Sankt-Petersburg Fontanka.ru.

Reprezentanţi ai mitropolitului de Pksov Evsevii, în subordinea căruia se află şi mănăstirea cu pricina, susţin că după decesul maicii stareţe Elisaveta în luna iunie a acestui an, locul acesteia a fost luat provizoriu de către maica stareţă Rafaila. Aceasta poate fi hirotonită în funcţie nu mai devreme de un an. Responsabili ai eparhiei nu au niciun dubiu că ea va rămâne stareţă la mănăstirea Spaso-Eliazarov de lângă Pskov, afirmând că patriarhul Kirill este foarte mulţumit de activitatea ei. Mai mult, argumentează ei, Liudmila Putina nu poate fi numită nicidecum stareţă deoarece este o persoană laică.

Liudmila a devenit credincioasă practicantă în 1993, după un grav accident rutier. Potrivit Argumentî i Faktî, mentorul spiritual al soţiei premierului rus s-ar numi tot Liudmila - maica Liudmila de la mănăstirea Snetogorsk de lângă Pskov.

Totul a început joi la prânz, când într-o pauză de masă, bloggerul Pavel a scris pe blogul său că mama sa i-a spus că, până la urmă, patriarhul Kirill a numit-o pe Liudmila Putina stareţă a mănăstirii Spaso-Eliazorv din Pskov.

Zvonurile nu au apărut însă din senin, susţin ziariştii de la Fontanka.ru. În primul rând, Liudmila Putina este foarte apropiată de mănăstirea Spaso-Eliazarov din Pskov; participă activ la activităţile acesteia, iar presa a scris că nu fără ajutorul ei mănăstirea a obţinut importante fonduri de la bugetul de stat pentru reconstrucţie. Liudmila Putina a fost văzută şi la funeraliile maicii stareţe Elisaveta. Noul zvon i-a făcut pe observatori să-şi aducă aminte de istoria lui Petru cel Mare şi a contesei Lopuhina, pe care ţarul a izgonit-o la mănăstire. Trimiterea soţiei la mănăstire după ce a căzut în dizgraţia sau în cazul în care apare o nouă soţie, este tradiţională pentru comportamentul liderilor în Rusia şi ar putea fi uşor de adoptat de conştiinţa socială arhaică. Iar informaţiile contradictorii despre o posibilă "aventură" a premierului rus cu fosta gimnastă Alina Kabaeva apar periodic în pofida cenzurii din Rusia, notează Agerpres.

×
Subiecte în articol: lumea