x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Viitorul deceniu în viziunea Forbes: Războaie, maşini zburătoare, pastila împotriva autismului şi călătorii spre Lună

Viitorul deceniu în viziunea Forbes: Războaie, maşini zburătoare, pastila împotriva autismului şi călătorii spre Lună

10 Sep 2010   •   00:00

Revista Forbes şi-a făcut publice joi previziunile asupra lumii până în 2020, anticipând deja din primul an al celui de-al doilea deceniu al secolului nostru evenimente şi răsturnări neaşteptate de situaţii.



Potrivit ziariştilor de la Forbes,citaţi de Agerpres, la cârma Coreii de Nord va veni în 2011 Kom Jong Un, fiul de 29 de ani al liderului nord-coreean Kim Jong-Il. După cum se aşteaptă, acesta va lua locul tatălui său după moartea "marelui cârmaci", în prezent în vârstă de aproximativ 70 de ani. Autorii previziunilor sugerează că noul lider de la Phenian, pasionat de meciurile din Campionatul profesionist nord-american de baschet (NBA), va stabili legături economice cu Statele Unite ale Americii.

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon va ajunge în 2011 la Cairo pentru a saluta naşterea omului care va face ca populaţia lumii să ajungă la 7 miliarde, care va fi o fetiţă. Iar, pe piaţă îşi vor face apariţia primele autoturisme de croazieră, capabile să se deplaseze pe şosele şi să zboare deopotrivă. Preţul unei astfel de maşini zburătoare se estimează că va fi în jur de 200.000 de dolari.

Infractorul secolului, Bernard Madoff, condamnat pe viaţă pentru crearea celei mai mari escrocherii piramidale din istoria lumii, de miliarde de dolari, va fi găsit cu laţul la gât în celula sa. Va fi o sinucidere înscenată, prezic "ghicitorii în stele" de la Forbes.

Anul următor, 2012, va fi marcat de instabilitate, conform prognozei revistei americane. Forbes se aşteaptă ca Israelul să aplice lovituri aeriene asupra instalaţiilor nucleare ale Iranului. În replică, Iranul ar putea bloca strâmtoarea Hormuz, prin care tranzitează ţiţeiul şi gazele ţărilor arabe spre pieţele internaţionale. O astfel de evoluţie va duce la un salt semnificativ al preţului la petrol şi gaze.

În acelaşi an, în Mexic, va izbucni o nouă formă de tuberculoză, al cărei virus va fi rezistent la orice tratament cu medicamente. Epidemia se va răspândi în SUA şi America Latină şi va conduce la închiderea graniţei dintre SUA şi Mexic.

Cu toate acestea, dezvoltarea pe ansamblu a medicinei promite noi descoperiri în noul deceniu. În 2015, prognozează Forbes, lumea va avea la îndemână pastila împotriva autismului. Un an mai târziu, va fi efectuată prima inseminare artificială de spermă, creată pe baza de celule stem feminine. Bărbatul va deveni inutil în ceea ce priveşte reproducerea şi perpetuarea umanităţii, scrie revista, care anticipează că, la orizontul anului 2020, SUA vor dispune de roboţi ce vor extermina celulele canceroase din organism.

Până la sfârşitul deceniului următor, revoluţia sexuală va ajunge şi în China. Din cauza dezechilibrului dintre femei şi bărbaţi, autorităţile vor legaliza căsătoriile homosexuale, iar statul chinez va promova activ relaţiile homosexuale - estimează cei de la Forbes.

Marea recesiune se va încheia abia în 2018 şi va fi marcată de refacerea pieţei forţei de muncă din SUA şi de o reducerea a şomajului sub 7% - anticipează revista. Către această dată, SUA vor avea posturi vacante de personal din lumea virtuală, cum ar fi gărzi de corp şi căutători de comori pentru cei care joacă jocuri online.

Iar, în supermarket-urile americane, carnea se va vinde la 20 de dolari kg şi nu va fi carne de pasări sau animale crescute în ferme, ci în laboratoare.

În anul încheierii recesiunii, SUA vor pune capăt celui mai lung dintre războaiele pe care le-au purtat de-a lungul vremii şi-şi vor retrage trupele din Afganistan. Ambele părţi aflate în conflict - atât SUA şi Occidentul, cât şi talibanii - vor spune că au învins, scrie publicaţia citată.

Dar, cu aceasta epoca războaielor nu se va încheia: sfârşitul deceniului următor va fi marcat de primele războaie climatice, precum şi de un posibil conflict între China, pe de o parte, şi o coaliţie între India şi Pakistan, pe de altă parte, din cauza construirii unui mare baraj în Tibet, previzionează Forbes.

În acest timp, lumea se va şi distra. Astfel, compania Virgin Galactic, a lui Richard Branson, va oferi în 2020 primul zbor spre Lună la un preţ al biletului de 200 milioane dolari, conchide revista.

×
Subiecte în articol: lumea