x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Adrian Mogoş, de la Jurnalul Naţional, câştigător al Premiului CEI SEEMO pentru Jurnalism de Investigaţie 2010

Adrian Mogoş, de la Jurnalul Naţional, câştigător al Premiului CEI SEEMO pentru Jurnalism de Investigaţie 2010

de Marina Constantinoiu    |    12 Iul 2010   •   00:00

Colegul nostru, Adrian Mogoş, şeful departamentului Investigaţii al cotidianului Jurnalul Naţional, a obţinut premiul CEI SEEMO pentru Merite Deosebite în Jurnalismul de Investigaţie 2010. Premiul a fost acordat de un juriu internaţional reunit la 2 iulie la Trieste, în Italia, care cu unanimitate de voturi a decis că Adrian Mogoş merită distincţia acordată de Iniţiativa Central Europeană (CEI) împreună cu South East Europe Media Organisation (SEEMO), câte o menţiune specială fiind acordată jurnalistelor Irina Halip (Belarus) şi Lidia Pavlova (Bulgaria).

Juriul, reunit la sediul central al CEI din Italia, a avut de examinat 24 de nominalizări - jurnalişti proveniţi din 11 state membre ale Iniţiativei Central Europene.

Principalele criterii de departajare au fost în primul rând riscurile asumate de ziarişti pentru a-şi face meseria, calitatea investigaţiilor realizate, precum şi impactul acestora asupra societăţii.
Investigaţia care a atras atenţia juriului, din dosarul de presă al lui Adrian Mogoş, a fost cea privind falsificarea identităţilor - o cale către UE, o investigaţie publicată toamna trecută de Jurnalul Naţional, iar în versiune engleză de Balkan Insight, publicaţie online, iar ulterior preluată de publicaţii din mai multe state din regiune, cum ar fi Albania, Bulgaria, Macedonia, Serbia şi Italia.
Juriul a luat în calcul şi o a doua investigaţie de anvergură, referitoare la sclavia modernă - Câmpiile terorii - o producţie româno-moldavo-ucraineană, sub coordonarea lui Adrian Mogoş. Prin decizia acordării premiului colegului nostru, juriul a dorit să transmită, totodată, şi un mesaj tinerilor jurnalişti, pentru care acest premiu ar trebui să fie un exemplu, dar şi să susţină şi promoveze jurnalismul transnaţional, cooperarea între jurnalişti din diferite ţări.

Adrian va primi premiul, în valoare de 5.000 de euro, cu ocazia Forumului Jurnaliştilor CEI care va avea loc la Varşovia (Polonia), la sfârşitul lunii septembrie a acestui an.
Juriul a fost format din Norbert Mappes Niediek, corespondent free-lance din Graz (Austria); Franca Roiatti, şefa departamentului de Politică Externă al săptămânalului Panorama, Milano (Italia); Andrzej Godlewski, publicist comentator la Polska The Times, Varşovia (Polonia); Marina Constantinoiu, redactor-şef la Jurnalul Naţional (România); Drago Hedl, editor şi jurnalist la cotidianul Jutarni List, Zagreb (Croaţia) şi Besar Likmeta, BIRN Editor-Proiect Manager, Tirana (Albania).
Drago şi Besar sunt laureaţii Premiului CEI-SEEMO din 2009 şi 2008. Juriul a fost supervizat de Oliver Vujovic (secretar general al SEEMO), de către ambasadorul Gerhard Pfanzelter (Secretar general al CEI) şi de Barbara Fabro (CEI Senior Executive Officer).

Ambasadorul Gerhard Pfanzelter a subliniat hotărârea CEI de a susţine presa independentă din statele membre şi în special a jurnaliştilor care îşi exercită profesia în condiţii dificile. Potrivit declaraţiei lui Oliver Vujovic, secretarul general al SEEMO, jurnalismul de investigaţie este important pentru dezvoltarea democratică a statelor din regiune.

Juriul a mai acordat şi două menţiuni speciale ziaristelor Irina Halip din Belarus şi Lidia Pavlova, din Bulgaria, pentru contribuţia lor la dezvoltarea jurnalismului de investigaţie din ţările lor. Ele vor primi câte o diplomă CEI SEEMO în cadrul aceluiaşi Forum al Jurnaliştilor de la Varşovia.

Citiţi:
Fantome pentru Europa
Câmpiile terorii, noul comerţ cu sclavi în inima Europei - partea I-a
Câmpiile terorii, noul comerţ cu sclavi în inima Europei - partea II-a

×
Subiecte în articol: mass-media