x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cheltuielile publice cu bunuri şi servicii se reduc cu 20%, consumul de carburant cu 50%

Cheltuielile publice cu bunuri şi servicii se reduc cu 20%, consumul de carburant cu 50%

17 Iun 2010   •   00:00
Cheltuielile publice cu bunuri şi servicii se reduc cu 20%, consumul de carburant cu 50%
Sursa foto: Dragoş Stoica/Jurnalul Naţional

Autorităţile şi instituţiile publice îşi vor reduce cheltuielile de bunuri şi servicii cu 20% pe trimestrele trei şi patru, a anunţat, joi, premierul Emil Boc, după şedinţa de Guvern.

Instituţiile de stat îşi vor reducae astfel cu acest procent achiziţiile şi cheltuielile legate de combustibil, deplasări interne, telefonie, furnituri şi mobilier. Totodată, cota de combustibil care revenea unui funcţionar înalt la nivelul diverselor agenţii, ministere, autorităţi şi companii de stat dar şi la nivelul Consiliilor Judeţene şi consilii locale se înjumătăţete, a mai anunţat Boc. Singurul domeniu unde cheltuielile rămân aceleaşi privesc serviciile medicale pentru personalul acestor instituţii.

Premierul a precizat totodată că reprezentanţii statului în consilii de administraţie din companii la care statul este acţionar minoritar vor fi obligaţi să îşi doneze indemnizaţiile într-un fond de solidaritate, în caz contrar urmând să fie demişi.

Plafonul lunar de carburanţi alocat instituţiilor publice pentru parcul auto va fi redus cu 50%, până la sfârşitul anului, concomitent cu diminuarea cu 20% a cheltuielilor cu bunuri şi servicii, a declarat, joi, premierul Emil Boc. Nivelul cheltuielilor cu deplasările, telefoane, carburanţi şi birotică vor fi reduse cu 50% la nivelul tuturor instituţiilor guvernamentale, pornind de la cabinetul premierului şi până la agenţii, concomitent cu diminuarea cu 20% a costurilor cu bunuri şi servicii şi reducerea cu 25% a numărului de angajaţi.

"Guvernul a adoptat o OUG care prevede reducerea cheltuielilor publice. Se reduc cu 20% cheltuielile cu bunurile şi serviciile la toate autorităţile şi instituţiile publice din România. Pe trimestrele 3 şi 4, toate instituţiile şi autorităţile publice din România vor trebui să reducă cu 20% cheltuielile. Este vorba de cheltuieli legate de combustibil, deplasări, telefon, achiziţii de mobilier şi alte bunuri şi servicii", a explicat Boc.

Premierul a menţionat că excepţie vor face cheltuielile pentru plata serviciilor medicale.

"Am introdus normative privind consumul lunar de carburanţi. Carburanţii pe care îi consumă statul cu maşinile pe care le au în dotare. Am decis ca până la sfârşitul anului să reducem cu 50% consumul de carburanţi pentru maşini. Pentru maşinile care deservesc miniştrii, de la 400 de litri cât era în prezent, am redus la 200 de litri, pentru parlamentari de la 350 litri la 175 de litri pe lună, la Consiiile Judeţene şi la CGMB de la 300 la 150, la Consiliile Locale orăşeneşti de la 250 la 125 de litri, iar în cazul Consiliilor Locale ale comunelor de la 150 la 75 de litri", a declarat Boc.

Executivul a decis totodată ca reprezentanţii statului în adunările generale ale acţionarilor din companiile unde statul este acţionar minoritar să îşi doneze indemnizaţia într-un cont de solidaritate, refuzul fiind sancţionat prin înlocuirea acestora din AGA.

Emil Boc amai precizat că Guvernul a adoptat o OUG prin care împrumută autorităţile locale cu 360 de milioane de euro pentru a achita restanţele către diverşi agenţi economici, furnizori de bunuri şi servicii, agenţi economici care la rândul lor au datorii la bugetul de stat. Termenul de rambursare este de maxim 5 ani, cu o perioadă de graţie de un an, dobânda este de 6,25%.

"Prin această decizie, dorim să ieşim dintr-un cerc vicios prin care statul are datorii la firme, firmele au datorii la bugetul de stat şi există blocaje în economie", a subliniat Boc.



antena3
×
Subiecte în articol: observator