Nu doar Administraţia Prezidenţială investeşte pe vreme de criză în lăcaşele de cult. După modelul Băsescu, omul său din partid, Marcel Hoară, a aprobat investiţia de 800.000 de lei, aproximativ 200.000 de euro pentru pictură într-o biserică din Rovinari. Banii sunt alocaţi de la Complexul Energetic Rovinari, unde Hoară "taie şi spânzură" ca preşedinte al Consiliului de Administraţie.
Nu mai încape dubii, democrat-liberalul Marcel Hoară e mai tare decât şeful Statului, Traian Băsescu. Şi asta se poate constata la risipirea banului public. Dacă Administraţia Prezidenţială, păstorită de Traian Băsescu, a organizat licitaţie pentru poleirea cu foiţă de aur a catapetesmei din Biserica aflată în curtea Palatului Cotroceni în valoare de 21. 000 de euro, Marcel Hoară şi-a permis să aloce o sumă de zece ori mai mare pentru pictatul unei biserici.
Aşadar, cu angajaţii în şomaj tehnic, după disponibilizarea a 400 de salariaţi, şi cu recomandarea să strângem cureaua, conducerea Complexului Energetic Rovinari investeşte în ... pictură pe biserică. Şi valoarea lucrării ignoră vremurile de austeritate, 800.000 de lei.
Licitaţia a fost anunţată pe sistemul electronic de achiziţii publice în 17 mai 2010 şi va fi organizată pe 11.06.2010. Lucrarea de pictură în tehnică frescă va fi efectuată la Biserica Ortodoxă din Rovinari, un lăcaş de cult ce a fost construit în 2003 de Complex Energetic Rovinari pentru strămutaţi. Durata de execuţie a picturii este de doi ani şi nu prevede pictura din altar de care se va ocupa Parohia Rovinari.
"VOM PICTA AFARĂ SCENA JUDECĂŢII DE APOI"
Caietul de sarcini pentru efectuarea execuţiei de pictură în tehnica fresca este întocmit de specialişti în ...minerit. În acesta sunt trecute pe larg scenele care urmează să fie pictate în biserică: "La nord, scena Coborârea la Iad, în semicalota de sud se va picta scena Schimbarea la faţă, iar în semicalota de nord, Răstignirea lui Isus Hristos. În pridvorul bisericii se va picta ampla scenă a Judecăţii de apoi", sunt doar câteva dintre indicaţiile trecute în caietul de sarcini, întomcit de inginerii din minerit.
În urmă cu doi ani, fosta conducere a Complexul Energetic Rovinari a refuzat să efectueze o astfel de lucrare cu 200.000 de lei, considerând că valoarea este mare, iar lucrarea nu este oportună. Social-democratul Laurenţiu Ciurel, cel care a condus Complexul Rovinari a organizat, ieri, o conferinţă de presă în care a explicat de ce nu consideră oportună o astfel de lucrare: "Nu ne gândim la vremurile pe care le trăim, mă gândesc doar că în urmă cu doi ani, când eram director general al Complexului, am refuzat să investesc 200.000 de lei pentru această lucrare. Nu-mi explic cum în doi ani, lucrarea a ajuns de patru ori mai mare. Fac apel la directorul general Tiberiu Trotea să oprească această investiţie. Cum poţi să aloci 8 miliarde de lei vechi pentru sfinţi pe pereţi, atunci când raportul pe luna aprilie al Complexului Energetic Rovinari în acest an conţine o pierdere de 5 milioane de euro? Acum, în vreme de criză şi cu angajaţii trimişi în şomaj tehnic, actuala conducere a Complexului crede că este momentul ca biserica să fie pictată? Cred că va exista judecata de apoi!".
EXPLICAŢII: "AŞA ERA ATUNCI!"
Şi, într-adevăr un proces-verbal încheiat în 28 aprilie 2010, la o întâlnire a sindicatelor cu administraţia, Complexul Energetic Rovinari constată un deficit de aproximativ 5 milioane de euro. Cităm din raport: "S-a precizat că unitatea face eforturi susţinute pentru a putea obţine profit în vederea contractării de credite pentru conformarea cu legislaţia de mediu.Se estimează că, în luna aprilie, societatea ar putea înregistra o pierdere de aproximativ 19 milioane de lei, având în vedere că sunt termene scadente la credite contractate, trebuie acordate plăţile compensatorii".
Cu toate acestea , întrebat dacă o astfel de lucrarea era oportună, directorul general al Complexului Energetic Rovinari, Tiberiu Trotea a explicat că licitaţia trebuie să aibă loc, având în vedere că o astfel de investiţie a fost prevăzută în buget pentru acest an. "La începutul anului se aprobă planul de investiţii. Bugetul de venituri şi cheltuieli este avizat de Consiliul de Administraţie (n.r. unde Marcel Hoară este preşedinte) şi aprobat de AGA. Nu ştiu dacă este oportun, aşa era atunci când s-a aprobat. Trebuie să ţinem licitaţia, poate apoi se va face o analiză privind oportunitatea efectuării acestei lucrări", a declarat directorul general al Complexului Energetic Rovinari, Tiberiu Trotea, cel care a aprobat şi caietul de sarcini.
FELINARUL ROŞU LA BISERICĂ
Lucrările efectuate la Biserica de la Rovinari şochează de ceva vreme. Curând, preotul acesteia a considerat că iluminatul standard este anost, aşa că a vrut ceva deosebit. Şi a reuşit să şocheze cu luminile roşii puse peste tot pe biserică. Aceasta arată noaptea mai mult a discotecă sau dacă ne gândim mai departe ...deja intrăm în păcat pentru că felinarul roşu se folosea doar la anumite stabilimente. Cum se lasă seara, biserica din Rovinari devine principala atracţie pentru că este iluminată decorativ şi nu oricum. Turlele bisericii se înrosesc , la fel şi intrările şi pereţii lacaşului de cult. Acolo Hoară vrea să arunce 200.000 de euro din banii publici.
ULTIMA ORĂ: LICITAŢIA A FOST SUSPENDATĂ
Preşedintele CA al Complexului Energetic Rovinari, Marcel Hoară, a decis ieri suspendarea procedurilor organizării de licitaţii pentru pictarea bisericii, în urma relatărilor presei despre acest subiect. El a declarat că a solicitat conducerii complexului energetic să verifice modul în care a fost întocmit caietul de sarcini, implicit modul în care a fost stabilită suma de 800.000 lei. "Eu nu mă pricep la fresce şi costuri pentru pictarea unei biserici, nu ştiu dacă e mult sau puţin, ştiu că suma respectivă este alocată în buget, iar lucrarea ar fi urmat să fie câştigată de firma care ar fi oferit preţul cel mai mic pentru executarea lucrărilor. O să fiu informat despre cum s-a stabilit această alocaţie bugetară şi apoi vom relua procedurile de licitaţie, pentru că responsabilitatea socială corporatistă există şi la CE Rovinari, repet, o unitate pe profit", a spus Hoară.