x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Licitaţii de 4 miliarde de euro pentru PDL

Licitaţii de 4 miliarde de euro pentru PDL

de Adriana Duţulescu    |    21 Oct 2010   •   00:00
Licitaţii de 4 miliarde de euro pentru PDL
Sursa foto: Paula Neamţu/Agerpres

Elena Udrea i-a convocat marţi, la Ministerul Dezvoltării, pe baronii PDL din judeţe, însoţiţi de primarii partidului din fiecare judeţ în parte, pentru a le explica strategia electorală (şi financiară) a Guvernului, bazată pe demararea unui megaprogram de investiţii, la nivel naţional, care să aducă voturi pentru PDL şi profit pentru prietenii din business ai partidului, pe banii guvernelor care vor veni la putere în 2013-2017.



Este vorba despre Programul Naţional de Dezvoltare (PND), pentru care Guvernul doreşte să îşi asume răspunderea în faţa Parlamentului săptămâna viitoare în pachetul legislativ care mai cuprinde Legea educaţiei şi legea salarizării. PND cuprinde trei paliere de investiţii, unul care se referă la asfaltarea a 10.000 de kilometri de drumuri judeţene şi "de interes local", alimentare cu apă şi canalizare şi proiecte de dezvoltare rurală care nu au mai primit finanţare pe măsura europeană 322. "Şpilul" programului în care vor fi incluse ministerele Dezvoltării, Transporturilor şi Mediului este angajarea finanţării prin credit-furnizor, ceea ce înseamnă că actualul Guvern face licitaţiile, dar plata va fi făcută de guvernele din 2013-2017.

Surse participante la întâlnirea dintre primarii PDL şi ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, au declarat pentru Jurnalul Naţional că aceasta a explicat mecanismul de funcţionare a Programului de Investiţii: licitaţiile nu vor mai fi demarcate la nivelul primăriilor, ci vor fi centralizate de Compania Naţională de Investiţii, condusă de Ana Maria Topliceanu. Licitaţiile nu vor mai fi accesibile firmelor mici, ci numai celor cu potenţial financiar mare, de genul celor administrate de "regii asfaltului", pentru că acestea trebuie să suporte costul lucrărilor din cheltuieli proprii sau din credite bancare până în 2013 sau 2017, dar costul lucrărilor, aşa cum va reieşi din licitaţii, va cuprinde şi dobânzile bancare aferente şi chetuielile plus profitul firmelor respective. Sursele citate susţin că s-a avansat suma de 1 miliard de euro numai pentru unul dintre palierele PND, cel referitor la asfaltarea a 10.000 de kilometri de drumuri, pornindu-se de la un cost de 100.000 de euro pe kilometru.

De altfel, la întâlnirea de la Poiana Braşov din 11 octombrie, între liderii PDL şi primarii partidului, Elena Udrea le-a promis acestora "în jur de 4 miliarde de euro", pentru deschiderea de şantiere în localităţile cu edili portocalii. "Vor fi surse alternative de finanţare fie în parteneriate public-privat, fie în scheme de finanţare pe termen lung pe proiecte pe care Guvernul să şi le asume ca fiind marile proiecte de investiţii în următorii ani. Vorbim de drumuri judeţene, de canalizare şi apă curentă în localităţi şi de proiecte pe măsura 322 care au rămas fără finanţare, dar care sunt foarte utile", a spus Udrea, estimând că ar fi nevoie de "aproximativ 4 miliarde de euro". Şi în emisiunea "Naşul" de la B1 TV Elena Udrea a confirmat săptămâna trecută intenţia Guvernului de a-şi asuma răspunderea pe o lege care să pună ulterior în practică acest program. "Am găsit o soluţie pe care probabil Guvernul îşi va asuma răspunderea. Să înceapă din 2010 lucrările, iar plata să se facă eşalonat până în 2020 probabil. E vorba de drumuri, apă, canalizare", a spus ministrul Dezvoltării.

Numai că toţi aceşti bani, care vor fi plătiţi de guvernele viitoare în contul licitaţiilor făcute de Guvernul Boc, vor merge strict pentru investiţii în localităţile conduse de primari PDL. La întâlnirile convocate de Elena Udrea la Ministerul Dezvoltării nu au fost invitaţi nici primarii PSD, nici cei ai PNL. Spre exemplu, preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, liberalul George Filipescu, a declarat pentru Jurnalul Naţional că nu a fost convocat la ministerul Elenei Udrea niciodată şi, mai mult decât atât, primarii PNL din judeţ "nu au primit nici o informare legată de programul de investiţii".

×
Subiecte în articol: observator