Fostului ministru al Tineretului, Monica Iacob Ridzi, a trimis Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor punctul său de vedere faţă de acuzaţiile care i se aduc în cazul solicitării DNA de extindere a urmăririi penale şi încuviinţare a percheziţiei informatice.
Monica Iacob Ridzi este acuzată, într-un dosar de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, fals intelectual în legătură cu fapte de corupţie, în formă continuată, uz de fals în legătură cu fapte de corupţie, în formă continuată şi participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual la Legea contabilităţii, în formă continuată. Prejudiciul în acest dosar este de 100.000 de lei, creat în urma achiziţionării de către MTS a unor produse electronice, printre care şi laptopuri, un frigider, au declarat surse judiciare.
DNA a refuzat accesul la e-mail şi parole
Potrivit documentului intrat în posesia Jurnalului Naţional, pe care-l prezentăm în exclusivitate, Monica Iacob Ridzi aduce o serie de acuzaţii procurorilor DNA. "Pentru a justifica necesitatea procedurala a efectuării unei percheziţii în general (şi a uneia informatice in special), procurorii trebuiau să arate ca eu m-as fi opus la punerea la dispozitia anchetei a unor date sau documente ori informatii detinute pe suporturile informatice la care se face referire, sau ca as fi tagaduit detinerea acestora (...) . Or, potrivit art. 100 C.p.p, efectuarea perchezitiei domiciliare (deci, si a celei informatice) se poate dispune "cand persoana careia i s-a cerut sa predea vreun obiect sau vreun înscris tagaduieste existenta sau detinerea acestora (...)", afirmă fostul ministru. Ca urmare, Ridzi subliniază că "procurorii nu mi-au cerut niciodata sa pun la dispozitie vreun act, inscris, obiect sau vreo data dintre cele pe care le vizeaza prin efectuarea perchezitiei; niciodata nu am tagaduit existenta vreunei informatii in legatura cu care procurorii definesc obiectul perchezitiei in referatul din 09 februarie 2010 ; in plus, dupa inceperea urmaririi penale in cauza, in luna ianuarie 2010 am dat, din proprie initiativa, toate adresele mele de e-mail cu parolele aferente si le-am cerut procurorilor ca, in prezenta mea sau a avocatilor mei, sa procedam la verificarea acestora, punandu-le, asadar, la dispozitie, fara limitari ori conditionari procedurale, toate elementele de acces la sistemul informatic, la casutele de mail si la datele stocate pe acestea. Iata de ce apreciez, in lumina dispozitiilor procedurale, ca, daca procurorii imi formulau o solicitare de a le pune la dispozitie date sau inscrisuri sau informatii ce tineau de buna desfasurare a anchetei sau de aflare a adevarului, nu ar mai fi fost necesara declansarea procedurilor de perchezitie informatica; in plus, faptul ca eu am decis sa le pun la dispozitie, din proprie initiativa, in apararea mea, toate datele conturilor mele de e-mail, toate datele adreselor mele de e-mail cu parolele aferente, demonstreaza nu numai ca nu am tagaduit nimic, ci, mai mult, ca am inteles sa vin in intampinarea lor, in procedura de strangere de probe. Sub acest aspect, este mai mult decat evident ca procurorii, intr-un exces de zel regretabil si cu ignorarea unor prevederi legale pe care le aveau la indemana, au solicitat un aviz de perchezitie inutil, au tergiversat nejustificat procedurile de ancheta si, mai mult, au generat inca un circ mediatic in ceea ce ma priveste".
S-a ignorat prezumţia de nevinovăţie
Mai mult, fostul ministru spune că nu a cunoscut imprejurarile colaterale legate de incheierea si executarea contractelor de achiziţionare a unor produse electronice care fac obiectul dosarului DNA şI prezintă în acest sens conţinutul unei discuţii cu Preoteasa Lelia - consilier al Directiei Generale Programe, Proiecte şi Centre Teritoriale pentru Tineret- care, potrivit lui Ridzi "purta tehnica de inregistrare pusa la dispozitie de procurorii DNA si fusese instruita în ce sens sa conduca discutia cu mine". Ca urmare, Ridzi conchide în acest caz "că procurorii afirma in referatul inaintat Camerei Deputatilor, in ignorarea celor mai elementare principii tinand de prezumtia de nevinovatie ori de impartialitatea ce ar trebui sa guverneze activitatea unor reprezentanti ai Ministerului Public, ca datele din ancheta ca eu am utilizat sistemul informatic si adresa personala de posta electronica , arata prejudecatile sub imperiul carora se deruleaza aceasta ancheta. Toate aceste discutii interceptate sus-mentionate puteau si sunt de natura a clarifica probatoriu implicarea mea subiectiva si faptica intru comiterea unor posibile fapte penale. Este, asadar, evident nu numai ca procurorii anticoruptie detin in acest moment toate elementele legate de neimplicarea mea in infractiuni tinand de criminalitatea informatica, dar si ca, prin solicitarea unui aviz de perchezitie, la peste 6 luni de la inceperea urmaririi penale si la peste 9 luni de la declansarea scandalului mediatic tinand de evenimentele de la 2 Mai, acest demers este pur formal".
Cât priveşte solicitarea unui aviz in vederea inceperii urmaririi penale faţa de ea, Monica Iacob Ridzi susţine că şi în acest caz argumentaţia procurorilor "are profunde contradictii (unele dintre ele de natura logica), fapt ce apare ca inadmisibil intr-o solicitare de acest gen" (...) Un set de alte imprejurari descrise mincinos de catre procurorii DNA se refera la faptul ca eu si ca eu as fi decis
Liber la cercetarea şi urmărirea penală
Ea consideră o "absurditate" şi susţinerea procurorilor in legatura cu modificarile planului de achizitii. "Procurorii acest fapt incercand sa acrediteze implicit, subliminal, o neregula, cu impact mai degraba mediatic decat juridic. Este unanim recunoscut ca, daca suma prevazuta in planul de achizitie modificat este mai mica decat suma prevazuta de planul de achizitie initial (ca in cazul acestei spete), acest lucru este perfect legal. In plus, in toate deciziile luate, m-am bazat pe expertiza si cunostintele profesionale ale directorilor si specialistilor din MTS, cei care, in mod evident, stiau si trebuiau sa dispuna masurile legale privind aceste achizitii", afirmă fostul ministru care susţine că "achizitia bunurilor respecta atat litera, cat si spiritul OUG nr.34/2009, fiind in acelasi timp o cheltuiala legala, prevazuta distinct in buget".
Fostul ministru îi acuză totodată pe procurori că nu aduc argumente legale şi că au o reprezentare greşită asupra noţiunii de adaos comercial atunci când se referă "la o asa-zisa a preturilor. "Pentru toate aceste considerente, apreciez ca procurorii DNA au realizat expuneri eronate ale situatiei de fapt, au realizat interpretari legale neaplicabile situatiei date si au facut grave confuzii referitoare la aplicarea unor texte de lege care nu au legatura cu situatia prezentata", spune Ridzi .
Fostul ministru are un răspuns şi pentru politicienii care "si-au cladit retorica pe un fapt obiectiv tinand de sanatatea mea, incercand sa acrediteze (in special catre opinia publica) aspectul nereal al unei fictive incercari de-a mea de a ma sustrage de la ancheta". Ea a prezentat toate demersurile judiciare, si luarile de pozitie publica în acest caz. "Am dat prima declaratie scrisa la DNA in luna iulie 2009 (ocazie cu care am depus la 16 iulie 2009 si un memoriu referitor la faptele de care eram acuzata), inainte de a se solicita primul aviz de incepere a urmaririi penale fata de mine. Am ales sa fac acest lucru, desi ma puteam prevala de absenta unui aviz in ceea ce ma priveste, din dorinta de a nu bloca nejustificat ancheta procurorilor. Am dat, cu acea ocazie, relatii scrise privitoare la evenimentele din 2 mai 2009, referitoare la toate chestiunile la care am fost intrebata; ulterior, am pus la dispozitia procurorilor toate datele solicitate de catre acestia, am raspuns la toate intrebarile ce mi-au fost adresate si, inclusiv in perioada in care am mai indeplinit functia de ministru, am dat toate comunicarile, actele, documentele ce mi-au fost solicitate oficial ; pe parcursul cercetarilor, la datele de 19 si 25 ianuarie 2010, deci inainte de a fi solicitat avizul de perchezitie informatica fata de mine, din proprie initiativa si dupa ce am comunicat procurorilor despre starea mea de sanatate, prin avocatii mei am pus, in scris, la dispozitia procurorilor, adresele de e-mail pe care le-am utilizat ca ministru, parolele de acces, declarand neechivoc ca imi exprim acceptul de a se accesa aceste e-mailuri, de a fi preluate orice date, informatii sau elemente ar ajuta la solutionarea cauzei", sustţine Ridzi.
Monica Iacob Ridzi, care a născut un băieţel în 22 aprilie, este în concediu de maternitate, astfel că ea nu a putut fi audiată de Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor. Totuşi, deşi aflată în concediu, Ridzi a fost prezentă în şedinţa prelungită a Camerei din iunie, când Mircea Ştefan Minea, propus de PDL, a fost desemnat judecător la Curtea Constituţională. Urmare a acestui fapt, reprezentanţii PNL în conducerea Camerei au solicitat chemarea la audieri în Comisie a Monicăi Iacob Ridzi sau sesizarea Poliţiei pentru a se verifica dacă aceasta se află în concediu.
EXCLUSIV
Citiţi punctul de vedere al Monicăi Iacob Ridzi faţă de acuzaţiile care i se aduc în cazul solicitării DNA, trimis Comisiei juridice a Camerei - format pdf