x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Poliţiştii şi gardienii din penitenciare protestează în Capitală

Poliţiştii şi gardienii din penitenciare protestează în Capitală

24 Sep 2010   •   00:00
Poliţiştii şi gardienii din penitenciare protestează în Capitală

Poliţiştii din Piaţa Victoriei îşi mută protestul la Cotroceni. Sindicaliştii i-au cerut preşedintelui să vină să discute cu ei, însă Băsescu nu a răspuns solicitării. Astfel, peste 6.000 de poliţişti şi angajaţi din Administraţia Penitenciarelor au plecat în marş spre Palatul Cotroceni.

UPDATE: Bogdan Hossu, preşedintele Cartel Alfa, a declarat că preşedintele Traian Băsescu a transmis printr-un consilier că manifestaţia de la Cotroceni este ilegală.

"Preşedintele ne-a transmis prin consilierul său că nu vine să vorbească cu noi, considerând mitingul ilegal. Probabil va veni când vom fi mai mulţi şi vom bloca Administraţia Prezidenţială", a spus Bogdan Hossu, după întrevederea de mai bine de o oră pe care a avut-o cu Gabriel Pişcociu, consilier de stat pentru Relaţia cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă.

UPDATE:
Vicepreşedintele "Cartel Alfa" Toader Paraschiv, care a participat la discuţiile de la Palatul Cotroceni, a declarat că protestul nu va fi încheiat până când preşedintele nu va veni să discute cu ei, precizând că nu vrea să îşi imagineze ce s-ar putea întâmpla dacă şeful statului nu va veni.

Toader Paraschiv le-a spus protestatarilor că a discutat cu consilierii Pişcociu şi Crişan, dar că delegaţia care a participat la negocieri a cerut ca preşedintele Traian Băsescu să vină la discuţii, pentru că altfel ei nu pleacă din faţa sediului Preşedinţiei.

UPDATE: Traficul rutier în Capitală rămâne restricţionat doar în faţa Palatului Cotroceni, pe Bulevardul Geniului, celalalte artere blocate fiind redeschise traficului, a declarat purtătorul de cuvânt al Brigăzii de Poliţie Rutieră Bucureşti, Ioana Preda.

UPDATE:
Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, şi alţi lideri sindicali au fost primiţi, la Cotroceni, de către consilierul de stat Gabriel Pişcociu, protestatarii urmând a-şi prezenta revendicările.

Conform reprezentanţilor Preşedinţiei, revendicările celor câteva mii de protestatari vor fi primite de către consilierul de stat pentru Relaţia cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă, Gabriel Pişcociu.

UPDATE: Aproape 8.000 de participanţi la marşul spontan iniţiat de sindicaliştii Cartel Alfa, printre care se află mii de poliţişti şi angajaţi din penitenciare, au ajuns la statuia Leu din apropierea Palatului Cotroceni din Capitală, potrivit estimărilor Jandarmeriei Capitalei.

Marius Militaru, purtătorul de cuvânt al Jandameriei Capitalei, a declarat că, deşi din Piaţa Victoriei porniseră în marş aproximativ 6.000 de persoane, acestora li s-au mai alăturat, pe traseu, alţi 1.500-2.000 de protestatari.

UPDATE: Poliţiştii şi-au scos şepcile din cap şi le-au aruncat în curtea Palatului Cotroceni. Protestarii au aruncat şi cu sticle de plastic şi lumânări. Unii dintre protestari poartă cătuşe la mâini în semn de protest. Poliţiştii scandează "Du-te Băsescu, după Ceauşescu!"

La cotroceni sunt 6.000 de protestatari. 400 de jandarmi asigură securitatea.



UPDATE:
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a declarat, la Târgu Mureş, că poliţiştii care participă la protestul sindicatelor aveau de respectat nişte reguli, iar organizatorii marşului spontan vor răspunde legal.

"Ei aveau de respectat nişte reguli. Este prima manfestaţie la care se încalcă aceste reguli. Nu este nicio problemă, cei care au organizat marşul vor fi traşi la răspundere în faţa legii", a declarat Blaga.

UPDATE: La Eroilor, jandarmii au încercat să-i îndrume pe protestatari, pe lângă Academie, din strada Iuliu Maniu, însă manifestanţii au făcut dreapta şi au luat-o spre platoul din strada Gheorghe Marinescu, la intrarea oficială.

Protestatarii s-au oprit, la ora 13.15, la intrarea oficială, unde sunt concentrate forţe importante de jandarmi.
Manifestanţii au început să strige "Ieşi afară javră ordinară", aruncând cu sticle, caschete şi lumânări.

UPDATE: Traficul rutier a fost restricţionat în Capitală, pe traseul Piaţa Victoriei - Buzeşti - Ştefan Furtună - Mircea Vulcănescu - Cotroceni - Geniului.



UPDATE:
Sindicaliştii care s-au adunat în Piaţa Victoriei au început să se încoloneze pentru a pleca în marş spre Cotroceni, unde vor să-i ceară preşedintelui Traian Băsescu rezolvarea revendicărilor lor. Traseul pe care vor merge sindicaliştii este Strada Buzeşti - Strada Berzei - Pod Eroilor - Academia Militară - Cotroceni. Sindicaliştii nu au autorizaţie pentru marş.

UPDATE:
Aproximativ 6.000 de persoane, printre care sute de poliţişti şi angajaţi ai penitenciarelor, afiliaţi la confederaţia Cartel Alfa, protestează, în Piaţa Victoriei, potrivit estimărilor Jandarmeriei Capitalei.

Marius Militaru, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, a declarat că a avut loc şi un incident, un bărbat intrând în criză epileptică. Acesta a fost luat de ambulanţă şi dus la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca. Totodată, Militaru a precizat că "jandarmii nu vor interveni în forţă în timpul protestului".

UPDATE: Ministrul Muncii, Ioan Botiş, i-a invitat, începând cu ora 12.30, la discuţii pe protestari, la sediul ministerului.

UPDATE:
Numărul protestatarilor adunaţi în Piaţa Victoriei este de aproximativ 3.000, după ce poliţiştilor şi angajaţilor din penitenciare li s-au alăturat funcţionari publici şi alţi sindicalişti din sectorul economic.

Sindicaliştii au făcut gesturi obscene spre sediul Guvernului şi s-au întors cu spatele la clădire, spunând că este în semn de "respect". Ei au făcut apel la toţi bucureştenii nemulţumiţi să vină alături de ei.

UPDATE: Preşedintele SNPPC, Marian Gruia, a făcut apel la echipajele de servicii secrete din Piaţa Victoriei să îl anunţe pe preşedintele Traian Băsescu să vină în Piaţa Victoriei. Liderul sindical a mai făcut apel către toţi poliţiştii din Bucureşti să oprească munca două- trei ore şi să vină alături de ei, în Piaţa Victoriei.

UPDATE:
Câteva sute de poliţişti afiliaţi la confederaţia Cartel Alfa au început deja protestul în Piaţa Victoriei, oamenii strigând "Jos Guvernul, jos incompetenţii". Oamenii legii strigă că, "dacă până la ora 12.00, Băsescu nu vine în piaţă, mergem la Cotroceni!".

Poliţiştii cer stoparea disponibilizărilor, menţinerea vârstei şi a criteriilor actuale din legea pensiilor, plata integrală a activităţii prestate, deblocarea finanţării sistemului. În Piaţa Victoriei mai sunt prezenţi sindicalişti din sectorul economic, poliţie şi penitenciare.

UPDATE: Poliţiştii avertizează că acţiunile de protest vor afecta circulaţia pe Şoseaua Kiseleff şi Piaţa Victoriei.
Prin urmare, va fi afectată prima bandă pe Şos. Kiseleff, între Strada Arhitect Ion Mincu şi Piaţa Victoriei, breteaua de legatură dintre strada Paris şi Şoseaua Kiseleff şi breteaua de acces din Bulevadrul Iancu de Hunedoara până în Piaţa Victoriei. Şoferii sunt sfătuiţi să ocolească zona.

Imagini de la începutul protestului


Sute de poliţişti din toată ţara au plecat spre Capitală încă din timpul nopţii pentru a fi prezenţi la mitingul de protest din piaţa Victoriei. Oamenii sunt nemulţumiţi de tăierile salariale şi de concedieri.

Poliţiştii din Constanţa cer renunţarea la planul de disponibilizări şi la reducerile salariale. Zeci de poliţişti din Sibiu au plecat spre Bucureşti, pentru a fi alături de colegii lor din toată ţara. La fel şi oamenii legii din Iaşi. În cele trei autocare care au plecat din faţa Palatului Culturii din Iaşi s-au urcat 110 poliţişti şi alţi 50 de poliţişti de frontieră.



"Noi nu facem grevă, limitarea activităţii este datorată subfinanţării Ministerului de Interne. Noi nu am limitat această activitate pentru a sancţiona prin măsura noastră de protest pe cineva, ci pur şi simplu oamenii refuză să mai sponsorizeze Ministerul de Interne în urma diminuării salariilor cu 25%", a declarat Vasile Ciuhureanu, liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Iaşi.

Poliţiştii sunt hotărâţi să-şi strige nemultumirile pe străzile Capitalei, iar cei mai mulţi s-au îmbrăcat în uniformele de serviciu pentru a da mai multă greutate protestului lor.

Statisticile arată că, în mai puţin de un an, s-au înregistrat 467 de cazuri de ultraj. Nu mai departe de acum 2 săptămâni, poliţistul Codruţ Oprea a ajuns la spital în comă după ce a fost lovit în cap cu o sticlă de un interlop din Târgovişte.

Aceştia trebuie să facă faţă infractorilor deşi salariile nu le ajung pentru o viaţă decentă. În aceeaşi situaţie se află mai toţi poliţiştii care se încăpăţânează să apere legea şi să trăiască din salariu. Pentru că mai există şi cealaltă variantă. Să primească bani de la infractori pentru protecţie şi ponturi.

×
Subiecte în articol: observator