x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Boc umblă după bani pentru a plăti ţepele luate de Stolo

Boc umblă după bani pentru a plăti ţepele luate de Stolo

de Monica Iordache Apostol    |    27 Oct 2010   •   00:00

Guvernul Boc aleargă la Parlament să obţină banii pentru a plăti o ţeapă dată de Guvernul Stolojan în 1992 Guvernului american. Camera Deputaţilor a dezbătut ieri un proiect de lege referitor la rambursarea către Guvernul Statelor Unite ale Americii a unei părţi dintr-un credit garantat de Guvernul Stolojan în 1992, respectiv cota aferentă anilor 2006-2022, în valoare de peste 5,4 milioane de dolari.

Mai exact, Guvernul Stolojan a contractat un credit de 10 milioane de dolari în 1992, pe o perioadă de 30 de ani, pentru importul de bumbac fibră de peste Ocean. Garantarea creditului a fost făcută de Guvern, iar importul a fost făcut de cinci firme desemnate prin licitaţie. După ce au luat bumbacul, firmele respective au plătit dobânzile până în 1998, după cum a explicat preşedintele Comisiei de industrii din Camera Deputaţilor, Iulian Iancu (PSD), după care au refuzat să mai facă plăţile. "Este vorba despre un aranjament tipic, în urma căruia firmele respective au refuzat să facă plăţile, ştiind că ele vor fi acoperite ulterior prin lege", a declarat Iancu.

"Problema se poate rezolva printr-o ordonanţă de urgenţă prin care Guvernul să plătească datoria, apoi să urmărească debitorii până la recuperarea pagubei. Dacă noi votăm azi această lege, banii nu se vor mai recupera", a declarat Iancu. În expunerea de motive înaintată de Guvern se arată că firmele care au făcut importul sunt SC ROMĂNOEXPORT SA, SC TRICOROM SA, SC TEXTILCOTTON SA, SC IMPEX OVERSEAS CORP SRL şi SC TUVIC IMPEX SRL. Tot în expunerea de motive se arată că "importatorii de bumbac desemnaţi au încheiat la vremea respectivă contracte de mandat special cu Ministerul Industriei prin care s-au angajat să importe bumbacul fibră din SUA, să-l livreze societăţilor comerciale prelucrătoare (filaturilor) din România şi să ramburseze creditul american, ratele scadente la credit şi dobânzile aferente până la data de 15 octombrie a fiecărui an. Importatorii de bumbac mandataţi au plătit dobânzile la creditele contractate până în anul 1998 inclusiv, după care, o dată cu scadenţa primelor rate de capital şi dobândă la credit, au încetat plăţile, motivând că întreprinderile cărora le-au vândut bumbacul nu au plătit contravaloarea acestuia".

Secretarul de stat în Ministerul Economiei, Borbely Karoly, i-a rugat pe parlamentari să voteze legea, pentru că altfel "vom avea o problemă diplomatică serioasă". În expunerea de motive a proiectului iniţiat de Executiv se arată că "Guvernul României este ţinut dator de partenerul american pentru efectuarea la scadenţă a plăţilor, respectiv rambursarea în continuare a obligaţiilor asumate prin acordul guvernamental aferente anilor 2006-2022, în valoare de 5.417.851,86 USD."

Chestiunea a mai fost discutată o dată în Camera Deputaţilor, la 18 martie 2008, când Camera Deputaţilor a respins un proiect de lege pentru plata a 830.000 de dolari din acest credit, iar atunci Aura Vasile (PSD) spunea că firmele care importaseră bumbac "fuseseră înfiinţate cu 48 de ore înaintea licitaţiei, în garsoniere şi apartamente, şi au dispărut după ce au luat banii". Dezbaterea de ieri a rămas fără finalitate, pentru că votul decisiv se va da într-o şedinţă ulterioară, dar deputatul PSD Bogdan Niculescu Duvăz a declarat că "Guvernul Stolojan s-a grăbit să dea nişte garanţii de stat pe care ne cereţi să le plătim acum din pâinea cetăţeanului". Conform contractului, România trebuie să plătească SUA până în 2022 o rată anuală de 350.000 de dolari.

×
Subiecte în articol: special