Carolina a învins şi moartea, şi viaţa

Când pictează icoane se simte învăluită de o prezenţă divină
Carolina Tănase a murit o dată. A priceput după asta că uneori rosturile sunt mai presus de înţelesuri. Într-o dimineaţă neagră de vară, un accident de călărie avea să-i întoarcă des­ti­nul pe dos. Avea 24 de ani. Nici n-apucase bine să trăiască, să se bucure, să iubească. A privit de atunci lumea de jos în sus, de la înălţimea scau­nului cu rotile în care stă ţin­tuită de 18 ani. Mulţi i-au spus că icoanele pe care le pictează au ceva inexpli­ca­bil în ele. Carolina zâmbeşte. Ea ştie că ăsta se datorează prezenţei pe care o simte mereu în preajmă, ca o căldură ce o învăluie şi fără de care nu poate picta. A înţeles că i s-a dat un drum greu, dar că ăsta e până la urmă un dar. "Dacă nu îl accepţi, te condamni singur." Ea şi-a urmat calea, darul ei de la Dumnezeu, s-a luptat pentru fiecare clipă, a învăţat să trăiască ca şi cum ar fi fost pe picioarele ei, a muncit, a crescut singură un copil şi a predat altora o lecţie de viaţă. Aceea că nefericirea poate fi doar o opţiune.

Carolina Tănase are acum 42 de ani. Stă undeva prin fundul Berceniului, într-un apartament modest, în care abia are loc să întoarcă scau­nul cu rotile. E încă o femeie frumoa­să şi are cei mai senini ochi trişti pe care i-am văzut, în care poţi să te afunzi până la suflet. Prin colţurile ca­me­rei stau câteva icoane luminoa­se, ca ea. A început să le picteze după ce a înţeles că soarta i-a făcut alte planuri. E unul dintre darurile pe care le-a primit după ce i se luase aproape tot. Îmi întinde mâinile care parcă strâng şi acum dârlogii calului care în urmă cu 18 ani a zvâcnit aiurea într-o goa­nă nebună. Ea şi Diana, fiica ei de 21 de ani, trăiesc din vreo 600 RON adunaţi din pensia de fost electronist şi din ce mai câştigă fata. Diana s-a îndrăgostit de lumea circu­lui de câţiva ani, face acrobaţii, se an­trenează de dimineaţa până seara şi câştigă doar câţiva zeci de RON pe spectacol. Cândva visea­ză să se facă designer vestimentar, aşa cum visase odată Carolina şi n-a mai apucat.

Ajutorul social se duce tot la bancă, să acopere creditul făcut la moartea mamei. Abia dacă rămân bani de mâncare. Când are noroc mai vinde câte o pictură, dar materialele sunt scumpe, aşa că nu o mai poate face decât cu o sponsorizare sau la comandă. Nu poate sta însă locului, face trei cursuri online, psihologie, design interior şi arhitectura grădinii, şi, în plus, a învăţat să construiască site-uri. Toate astea nu i-au adus însă până acum vreo satisfacţie bănească. Se descurcă amândouă cum pot, de azi pe mâine, având convingerea că, orice s-ar întâmpla, cineva acolo Sus are grijă de ele.

Înainte de accident, Carolina trăise deja cea mai mare dezamăgire. Avea o viaţă plină şi un suflet făcut ţăn­dări. Era studentă la Academia de Arte, mămică, muncea ca electronist la Fabrica de Calculatoare şi făcea mult sport, de care se ţinea înverşunată ca de o terapie. Crezuse într-o poveste de dragoste, era vremea când visa cu ochii deschişi. Ea se uita la el ca la un ideal, îi plăceau blonzii cu ochii albaştri. Se ştiau din liceu, fuseseră colegi de bancă. L-a aşteptat să vină din armată şi tot ce-şi dorea era o familie fericită. Visul i s-a rupt în bucăţi ca şi sufletul ei când a în­ţeles că pentru unii, ca el, cuvântul "iu­bire" serveşte doar felului lor de a-i ma­nipula pe ceilalţi. Descoperise dintr-o dată că băiatul ei blond e altă persoană decât cea pe care o cunoscuse. Au divorţat când fetiţa lor, Diana, abia se născuse. Dar asta n-avea să fie cea mai mare nenorocire.

În anul acela în care viaţa i s-a schimbat, Carolina s-a împiedicat de tot felul de semne ciudate. Tot visa poduri şi blocuri care se dărâmă sub ea.
Începuse să-i treacă prin cap că o să moară. Avea un sentiment straniu, că n-are nici un viitor, că deasupra ei e un capac negru care se închide. Într-o noapte, cu câteva zile înainte de nenorocire, a văzut pe cer o lună însângerată de-au trecut-o fiorii. În ziua în care  a plecat la Clubul Dracula, undeva prin Voluntari, o prietenă a sunat-o să-i spună că a visat-o teribil, să aibă grijă ce face. Vorbele se gâtuiesc, ochii i se umplu de lacrimi când îşi aminteşte. Nu credea atunci că un om plin de viaţă şi cu un viitor în faţă poate păţi aşa ceva. Nici profesorul de desen de la facultate n-a vrut s-o lase să plece. Zicea că simte aşa, ceva, ca un presentiment. Pe clădirea clubului a cântat toată noaptea dinainte cucuveaua. La o bucată de vreme după întâmplare, căutând să înţeleagă toate semnele care i s-au arătat, Ca­rolina a aflat că păsările astea recepţionează cumva undele emise de creierul uman. Iar gândurile ei erau atât de negre, că simţea că moare pe dinăuntru şi că nu mai are pu­terea să lupte. Îşi repeta obsesiv că trebuie să meargă mai departe pentru copil. S-a dus la club, căutând să se eli­bereze cumva de tot ce o apăsa. Simţea că trebuie să ajungă acolo, o trăgea aţa. Se apucase de călărie doar de trei săptămâni şi ajunsese la performanţa să facă şi câteva cascadorii, să trântească animalul în nisip. Antrenamentul era draconic.

Era 11 dimineaţa, iar Carolina era aşa de obosită, că simţea că se scurge de pe cal. Nici n-a apucat bine să-şi înfigă piciorul în scară. Calul, ştiindu-l pe antrenor drept stăpân, a zbughit-o în galop la comanda lui, "ca maşina în viteza a doua". Piciorul i-a scăpat din scară, iar ea simţea cum se clatină pe şaua lunecoasă. Încerca însă cu disperare să ţină dârlogii. A simţit atunci o groază pe care speră să n-o mai trăiască vreodată. Simţea că i se topesc oasele, s-a aruncat cu disperare pe gâtul calului şi şi-a înfipt mâinile în coama lui. Galopa în salturi. A alunecat cu picioarele în faţă şi cu mâinile prinse de gâtul lui. La ultimul salt a simţit cum capul i se duce pe spate şi-i trosnesc oasele de la gât. Fractură cervicală. S-a desprins şi a alunecat, iar calul a căzut peste ea, dislocându-i un umăr şi rupându-i trei coaste. Stătea aşa cu faţa în praf, cu sângele şiroindu-i din gură. Cineva a smuls-o atunci de jos şi din momentul ăla n-a mai simţit nimic. Îi vedea pe cei din jurul ei din ce în ce mai de sus, imaginea devenea din ce în ce mai  mică, se estompa, culorile dispăreau încet, doar un cer luminos era deasupra. Îşi aminteşte că putea doar să gândească. Nu mai ştie cât a durat. Cineva a aruncat o găleată de apă rece peste ea şi a simţit atunci cum pică de sus cu o viteză ame­ţitoare. În seara aceea a intrat în co­mă. S-a trezit după o zi, şi de atunci nimic nu a mai fost la fel. Dar ştia că lângă ea, nevăzută, e o prezenţă care o protejează şi că i s-a dat un drum. Şovăie. "E foarte greu să-ţi găseşti cuvintele şi să le explici oamenilor, să nu creadă că ai luat-o razna. Multora li se pare curios cum poţi să rămâi un om pragmatic, legat de neajunsurile astea pe care ţi le pune viaţa în cale, şi în acelaşi timp să-ţi păstrezi un drum pentru care probabil te-ai născut. Eu cred că fiecare om vine pe lume cu o menire."

Carolina a scris tot ce a trăit şi a simţit într-o carte neagră la care ţine ca la un lucru de mare preţ şi pe care puţini au avut privilegiul să o citească. Mare parte dintre picturile sale sunt inspirate din viziunile descrise acolo. Ştie acum că suferinţa avea un rost. Îşi duce crucea continuând să iu­bească, să se bucure de fiecare clipă.

De două ori era cât pe ce să-şi refacă viaţa, dar a găsit că nici unul dintre pretendenţi nu era omul care să o completeze, "să aibă acea omenie ca să poţi merge cu el pe acelaşi drum". Carolina îşi duce viaţa de cele mai multe ori între patru pereţi. Pictează, învaţă, citeşte. Stă mai mult singură, Diana e mai mult plecată, iar bani să plătească pe cineva s-o ajute nu are. După multă mun­că a învăţat să se ridice pe mâini, aşa că poate ajunge la patul înălţat câteva palme cu plăci de faianţă aşe­zate dedesubt. Din casă nu iese de­cât rar, şi-atunci Diana, o mână de om, se opinteşte cu ea pe scările blocului. Dar astea n-au împiedicat-o să mear­gă mai departe, chiar dacă pi­cioarele nu i-au mai folosit la nimic.

Vi­sează să scrie o carte, să aibă un atelier al ei unde să picteze icoane pe care oamenii vor vrea să le aibă acasă.

Puteţi vedea picturile Carolinei Tănase la www.design.paint.carolinesite.go.ro.