Nebun de capitalist: Nicu Ceauşescu, preşedinte!

Considerat un domn într-o ţară de tovarăşi. Respectuos pe alocuri, cult, pasionat de istorie, sentimental, dar şi rebel în felul său. "Un liberal…", spune maestrul Ion Cristoiu despre Nicu Ceauşescu, cel care astăzi ar fi putut ocupa lejer funcţia de preşedinte al României. Mulţi au spus şi spun: "Bea, era afemeiat, avea vicii...". Conform portretului redat cu precizie de domnul Ion Cristoiu, toate coordonatele lui Nicu ­ educat, politicos, cultivat, plus viciile (care nu sunt cu nimic mai prejos decât ale celor care conduc astăzi destinele ţării), l-ar fi detaşat clar de fauna politică a prezentului: "Ar fi putut da lecţii de politeţe cârnăţarilor din ziua de azi", subliniază Ion Cristoiu.

"Una dintre imaginile false se referă la cultura lui Nicu Ceauşescu. Eu am una dintre dovezi: ceea ce la vremea respectivă circula pe la UTC şi era produsul unei iniţiative a lui Nicu Ceauşescu, respectiv trase la xerox, «Memoriile lui Carol al II-lea»"! În plus, Nicu era un sensibil: "Din câte mi-am dat eu seama, din dosarul penal ce conţine declaraţiile fostelor iubite, Nicu Ceauşescu era un mare sentimental! El chiar se îndrăgostea de femei!", subliniază Ion Cristoiu. Care ar fi fost soarta lui Nicu dacă mai era în viaţă acum? "Cred că ar fi fost acum ales parlamentar şi tare mă tem că putea să ocupe şi o funcţie în stat! Pentru că există un document extraordinar: declaraţia soldatului care l-a păzit la Spitalul Militar Central şi, până în ianuarie 1990, soldatul spune cu stupoare că  Nicu Ceauşescu i-a zis că o să cumpere nişte fabrici. Şi soldatul i-a spus: «Cum adică? Fabricile sunt ale statului!». Şi Nicu i-a spus: «Nu dom'le, că vine capitalismul! Şi dacă o să vină capitalismul, o să putem fi proprietari de fabrici!». Declaraţia soldatului sună mai mult a diagnostic medical decât a raport de gardă şi merită redată ca atare: «Personal, mi-a lăsat impresia că nu era în deplinătatea facultăţilor mintale. Astfel a afirmat că intenţionează să cumpere două fabrici, întrucât într-o ţară democrată acest lucru este posibil». Cu alte cuvinte, soldatul a fost primul care a anticipat fără să vrea că în ţara aceasta «nebunii» o să ajungă la putere!", afirmă Ion Cristoiu.    
Considerat un domn într-o ţară de tovarăşi. Respectuos pe alocuri, cult, pasionat de istorie, sentimental, dar şi rebel în felul său. Un liberal... "Ar fi putut da lecţii de politeţe cârnăţarilor din ziua de azi şi ar fi putut ocupa o funcţie în stat", spune Ion Cristoiu despre Nicu Ceauşescu.


Înşiruirea de cuvinte din faţa dumneavoastră este ca un fel de păsări care zboară invers, folosind astfel o inspirată imagine a lui Borges. Ea presupune din punct de vedere al poetului că nu trebuie auzit cântecul privighetorii, ci înţelesul cântecului ei.  

Ceea ce tocmai aţi citit nu ne aparţine. Ceea ce tocmai aţi citit a fost aşternut pe o bucăţică de hârtie (cf. facsimil), cu mâna tremurândă, de Nicu Ceauşescu... Da, da, acel "Nicuşor", "beizadeaua", "prinţişorul"... Porecle primite de-a lungul timpului. Dar cum era el, Nicu Ceauşescu? Într-o încăpere deosebită ­ căreia nu îi poţi spune birou, deoarece respiră unicitatea personalităţii lui Ion Cristoiu, în preajma unui ceas fabulos prin ticăitul lui, începe conturarea portretului unui personaj de roman.


PORTRETUL
Recunoaştem că am bătut la uşa domnului Cristoiu având o imagine obsesivă în minte, bazată pe amintirea cineastului Pantelie Tuţuleasa: "L-am cunoscut pe când era de-o şchioapă şi se juca cu mine pe podiumul unei adunări populare. Eu îmi căutam un unghi de filmare şi nu puteam, pentru că cineva mă sâcâia cu un băţ, ieşind şi intrând în cadru. Las aparatul puţin jos: era Nicu, zâmbea copilăros. Ca un arc peste timp, să ştiţi că avea o ţinută omul acesta. Nu-l ajuta nimeni, era nativ! Avea damblalele lui, dar era... era un personaj!".

Tic-tac, tic-tac... "Cum era? Un domn!", începe Ion Cristoiu. "Ca personaj ar fi putut da lecţii celor dintr-o altă generaţie. Cred că şi înainte de Revoluţie, dar şi după s-a creat o imagine falsă, una dintre ele - adică ce una, toate se referă la omul Nicu Ceauşescu. Şi, după părerea mea, a fost şi opera conspiratorilor, care aşa cum s-a văzut în 22 decembrie, prima lor grijă a fost ca nu cumva Nicu şi echipa sa să vină, aşa cum se zvonea, la putere. În zilele Revoluţiei, Nicu Ceauşescu a venit de la Sibiu la Bucureşti pentru a se pune la dispoziţia noului regim. Dar... repet, principala preocupare a conspiratorilor era să-i pună în cârcă teroriştii de la Sibiu", spune Ion Cristoiu. "Ion Iliescu îl antipatiza mult, probabil se simţea concurat pentru viitoarea şefie a partidului..."  

"Una dintre imaginile false se referă la cultura lui Nicu Ceauşescu. Eu am una din dovezi: ceea ce la vremea respectivă circula pe la UTC şi era produsul unei iniţiative a lui Nicu Ceauşescu, respectiv trase la xerox, «Memoriile lui Carol al II-lea»! El făcuse rost de aceste memorii, i le aducea un istoric care colabora la suplimentul literar şi artistic al Scînteii Tineretului, şi anume Stelian Neagoe, şi îi trăsese la xerox vreo câteva volume. La vremea respectivă circulau prin Comitetul Central, Nicu era foarte pasionat de istorie, şi îşi dorise să tragă la xerox aceste memorii ca să citească şi alţii.

Eu nu am fost «nicuşorist». Prin «nicuşorist» înţelegându-se un tip care la vremea respectivă era din anturajul lui. N-am făcut parte din anturajul lui. Sigur că lucrând la suplimentul literar-artistic al Scînteii Tineretului, care era singura publicaţie necenzurată din România, eram considerat de cei de la partid ca fiind din ograda lui Nicu Ceauşescu (inclusiv într-un document de la CNSAS). Nicu era foarte sever în momentul în care cei de la partid (pe care el îi considera idioţi!) încercau să intervină în «domeniul» lui, mai ales în partea de gazetărie. El intervenea şi ne apăra."

Circulă mai multe poveşti vizavi de atitudinea lui mai ţepoasă faţă de părinţi. "«Cabinetul numărul 1», «Cabinetul numărul 2», el numai aşa vorbea despre părinţi", spune Ion Cristoiu. "Sunt istorisiri în acest sens. Una dintre ele ar fi că de UTC răspundea Bobu (un fel de Boc al acelui timp). Există o scenă în care Nicu Ceauşescu, în prezidiu fiind, în timp ce vorbea Emil Bobu îşi ducea mâna la falcă şi le spunea celor din sală ce tâmpit este Emil Bobu!"
SENTIMENTAL
O altă imagine falsă se referă la bărbatul Nicu Ceauşescu şi la raporturile sale cu femeile, după cum subliniază  Cristoiu. "Din câte mi-am dat eu seama, din dosarul penal ce conţine declaraţiile fostelor iubite, Nicu Ceauşescu era un mare sentimental! El chiar se îndrăgostea de femei. Cea mai mare dragoste cred că a fost Daniela Vlădescu. Ca un aspect de telenovelă (şi cei care i-au fost colegi de celulă lui Nicu au fost martori) îi transmitea din închisoare, prin avocaţi, dacă poate să vină la el. Colegii de celulă îi întreţineau iluzia că ea nu poate să vină. Iar ea a fost destul de corectă în ceea ce îl priveşte, faţă de alte iubite!"

Declaraţiile fostelor iubite seamănă care cu romane de dragoste, care cu romane poliţiste de proastă factură, care cu lecţii de socialism ştiiţific, la purtător. În timp ce Daniela Vlădescu povesteşte cum i-a stat efectiv alături lui Nicu până când nu moartea, ci revoluţia i-a despărţit, relatând cu o onestitate rară pentru acele zile fierbinţi postrevoluţionare cum au locuit împreună şi cum Nicu şi-a numit tatăl "dement" atunci când a aflat că ar fi ordonat să se tragă în populaţie, o altă iubită, sibianca Mirela Comşa, este singura fiinţă de pe lumea asta care l-a auzit pe mezinul familiei Ceauşescu ordonând "să se tragă în tot ceea ce mişcă!" şi care a dat cu subsemnatul în acest sens.

Dacă o iubită abandonată ar avea oarece circumstanţe atenuante în a merge cu răzbunarea chiar şi până la sperjur, declaraţiile Elenei Ciocan, rămasă în panoplia relaţiilor ca fiind "iubita din '86" sunt de-a dreptul hilare. Din declaraţii rezultă că domnişoara a fost, de fapt, preocupată de ridicarea nivelul politico-ideologic al prim-secretarului de Sibiu, subliniind că e "adevărat că am discutat cu Nicu Ceauşescu despre perspectiva lui şi chiar i-am reproşat că nu se pregăteşte corespunzător pentru viaţă. El mi-a răspuns că se pricepe mai bine". Mai rezultă că a preocupat-o monitorizarea la sânge a agapelor organizate la Sibiu, despre care "raporta" la anchetă cu o precizie de invidiat până şi de ofiţerii Direcţiei a V-a. "La aceste petreceri participau de fiecare dată între 10 şi 15 persoane şi se serveau gustări (şuncă presată, cârnăciori, salam, brânză, pateuri), fripturi (de porc, pasăre), sarmale, prăjituri, iar ca băuturi alcoolice coniac şi vin (în sticle mai mici de o formă deosebită)". Ce s-ar mai putea spune după această perfectă exemplificare a faptului că dragostea trece prin stomac? Doar faptul că, în mod cu totul justificat am spune, după ani cu parfumuri franţuzeşti, în '89 a primit de la Nicu de ziua ei... o măsuţă cu rotile!   
NEDUMERIREA SOLDATULUI
Care ar fi fost soarta lui Nicu dacă mai era în viaţă acum? "Lui Nicu Ceauşescu i-a făcut un foarte mare rău ieşirea din închisoare", subliniază Ion Cristoiu. "Deoarece în închisoare el a ţinut regim. Era bolnav. Şi după ce a ieşit n-a mai ţinut regim. Cred că ar fi fost acum ales parlamentar şi tare mă tem că putea să ocupe şi o funcţie în stat! Pentru că există un document extraordinar: declaraţia soldatului care l-a păzit la Spitalul Militar Central şi, până în ianuarie 1990, acesta spune cu stupoare că Nicu Ceauşescu i-a zis că o să cumpere nişte fabrici. Şi soldatul i-a spus: «Cum adică? Fabricile sunt ale statului!». Şi Nicu i-a spus: «Nu, dom'le, că vine capitalismul! Şi, dacă o să vină capitalismul, o să putem fi proprietari de fabrici!». Deci, până la urmă, Nicu Ceauşescu era mai capitalist decât sărmanul soldat, care nu înţelegea că vine capitalismul. Din punctul acesta de vedere cred că s-ar fi adaptat perfect la vremurile de acum."

Mai precis, declaraţiile ulterioare făcute de "subsemnatul, sold. Brebău Dan din Comenduirea Bucureşti", arată un Nicu Ceauşescu mai pregătit decât mulţi dintre actualii oameni de afaceri de a deveni capitalist cu acte (de propietate) în regulă. De altfel, ceea ce l-a şocat pe gardianul său din spital nu a fost faptul că fiul lui Ceauşescu a crezut tot timpul că este acolo pentru a fi apărat de terorişti (!!), pe care îi credea a fi grupaţi în comandouri Fatah, şi nici că nu a primit nici o vizită, fiind uitat de prieteni cu viteza fulgerului, ci faptul de neimaginat, la vremea respectivă, că voia să cumpere fabrici şi uzine! "Declaraţia soldatului sună mai mult a diagnostic medical, decât a raport de gardă şi merită redată ca atare: «Personal mi-a lăsat impresia că nu era în deplinătatea facultăţilor mintale. Astfel a afirmat că intenţionează să cumpere două fabrici, întrucât într-o ţară democrată acest lucru este posibil». Cu alte cuvinte, soldatul a fost primul care a anticipat fără să vrea că în ţara aceasta «nebunii» o să ajungă la putere!", afirmă Ion Cristoiu.    

Nu aş putea încheia această înşiruire de cuvinte fără a spune ceva, ceea ce un om politic al acestei ţări a zis cu mult timp în urmă: nedreptăţile pe care mi le-au făcut alţii mie nu cer nimănui să le regrete, căci eu le uit; acelea pe care le-am făcut eu altora nu cer nimănui să le uite, căci eu le regret. Din nou, ceea ce tocmai aţi citit nu ne aparţine. Ceea ce tocmai aţi citit a fost aşternut pe o bucăţică de hârtie (cf. facsimil), cu mâna tremurândă. Tot de Nicu Ceauşescu...

Citiţi în numărul viitor "Nicu ­ «Scrisoare de adio»"    

*Mulţumim domnului Ion Cristoiu pentru sprijinul acordat în realizarea acestui material


"ŞTIA SĂ NU TE UMILEASCĂ"
Ion Cristoiu s-a întâlnit de două ori cu Nicu Ceauşescu, dar una dintre aceste întâlniri e memorabilă: "Era în legătură cu casa. Eu stăteam în Şoseaua Alexandriei şi făceam până la Scînteia Tineretului aproape o jumătate de zi. Aveam nevoie să vin cu casa mai aproape, nu am intervenit la el, ci la cineva care îl cunoştea foarte bine. Mi s-a transmis să mă duc în audienţă. Foarte interesantă această audienţă, în primul rând că, spre deosebire de cârnăţarii de azi, în momentul în care am intrat în birou, Nicu s-a ridicat în picioare! Tot timpul discuţiei el a stat în picioare. Îmi amintesc şi acum cum Nicu a început să caute împreună cu mine în Ghidul Bucureştiului... Asta spune foarte multe despre corectitudinea lui, politeţea lui, buna lui educaţie. Ştia să nu te umilească, un lucru foarte important, mai ales în acele vremuri. Şi un lucru important şi acum. La ora actuală, dacă te duci la un patron de presă, de exemplu, nu cred eu că va căuta împreună cu tine în Ghidul Bucureştiului."

Absolvent al Facultăţii de Fizică, părinţii îi hărăziseră lui Nicu o carieră politică. A fost prim-secretar al CC al UTC, iar din 1987 prim-secretar al organizaţiei de partid Sibiu. Pentru a-i schimba modul de viaţă dezordonat, în a doua jumătate a anilor 1980 părinţii l-au căsătorit aproape forţat cu Poliana Cristescu, o activistă de încredere, şefa organizaţiei pionierilor. Nicu nu a dat prea mare importanţă mariajului şi a continuat să trăiască aşa cum ştia el. Acuzat iniţial, la Revoluţie, pentru genocid, omor deosebit de grav şi subminarea economiei naţionale, a fost condamnat în cele din urmă doar la cinci ani pentru nerespectarea regimului muniţiilor şi armelor de foc. Din cauza modului său de viaţă dezordonat, s-a îmbolnăvit de ciroză. A decedat într-o clinică din Viena în septembrie 1996.

Mulţi au spus şi spun: "Bea, era afemeiat, avea vicii...". Un răspuns la toate acestea l-a dat în cartea sa "Nu regret, nu mă jelesc, nu strig" Mihaela M. Ceauşescu (nepoata lui Nicolae Ceauşescu): "N-am să pot pricepe niciodată, oricât de mult m-aş strădui, de ce se înverşunează uneori «mulţimea», atinsă parcă de o boală contagioasă, să devoreze cu atâta patimă o altă fiinţă umană, împovărând-o cu toate vinile pământului, numai pentru simplul motiv că este fiul tatălui său!". Şi, conform portretului redat cu precizie de domnul Ion Cristoiu, toate coordonatele lui Nicu - educat, politicos, cultivat, plus viciile (care nu sunt cu nimic mai prejos decât ale celor care conduc astăzi destinele ţării) ­ l-ar fi detaşat clar de fauna politică a prezentului, dând clase "cârnăţarilor de azi".