x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special În administrația locală, reforma a murit înainte să înceapă: Guvernul dă liber la angajări 

În administrația locală, reforma a murit înainte să înceapă: Guvernul dă liber la angajări 

de Adrian Stoica    |    12 Mar 2025   •   07:20
În administrația locală, reforma a murit înainte să înceapă: Guvernul dă liber la angajări 

Numărul celor care lucrează acum în UAT-uri este aproape dublu față de acum trei ani. Datoriile administrațiilor locale se apropie de 5 miliarde de euro, Guvernul dă liber la angajări

În timp ce pregătește disponibilizări din ministere, Executivul actualizează schema de personal din primării, ceea ce va duce la suplimentarea posturilor. Numai puțin de 240 de posturi vor fi create în unități administrativ-teritoriale din țară. În ceea ce privește primăriile la care, în urma aplicării noilor medii a numărului locuitorilor , aferente anului 2025, s-ar reduce numărul maxim de posturi, acestea își păstrează numărul maxim de posturi din anul anterior. În România sunt 2.862 de primării de comune, iar în aceste unități administrativ-teritoriale trăiește circa 49% din populația țării. De asemenea, sunt 216 de oraşe, dintre care 103 sunt municipii, dar potrivit datelor ultimului recensământ, multe dintre acestea nu se mai încadrează ca număr de locuitori în definiția municipiului sau orașului. Datoria administraţiei publice locale se apropia la sfârșitul anului trecut la 23 de miliarde de lei, după ce în 2019 a fost de circa 15 miliarde de lei.

Luând în considerare populația la data de 01.01.2024, pentru anul 2025 se înregistrează o creștere cu 241 de posturi la 140 unități administrativ-teritoriale, față de anul 2024. Conform legislației în vigoare, media numărului de locuitori, calculată pe baza numărului locuitorilor pe fiecare unitate/subdiviziune administrativ-teritorială la 1 ianuarie 2024, comunicată de către Institutul Național de Statistică, se utilizează de către instituțiile prefectului în vederea stabilirii numărului maxim de posturi, valabil în anul 2025, pentru fiecare primărie.

389 de UAT-uri își păstrează cele 667 de posturi peste numărul maxim

În ceea ce privește unitățile administrativ-teritoriale la care, în urma aplicării noilor medii s-ar reduce numărul maxim de posturi, acestea își păstrează numărul maxim de posturi din anul anterior. Astfel, chiar dacă media ar genera, în cazul a 389 unități administrativ-teritoriale, scăderea numărului maxim de posturi cu 667, acest lucru nu se poate realiza, unitățile administrativ-teritoriale respective rămânând cu numărul maxim de posturi prevăzut în anul anterior.

Numărul angajaților a crescut de 2,4 ori în 3 ani

Conform datelor publicate de către Direcția pentru Politici Fiscale și Bugetare Locale din cadrul Ministerului Dezvoltării erau 193.226 de posturi în UAT-uri la începutul anului 2022. În luna ianuarie a acestui an numărul salariaților din administrația publică locală ajunse la 465.217, cifră care reprezintă o creștere cu 3.896 de posturi față de ianuarie 2023. Dintre acestea, 285.065 de posturi se regăseau în instituţii finanţate integral din bugetele locale (plus 4.010) şi 180.101 în instituţii finanţate integral sau parţial din venituri proprii (minus 114), arată datele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.  

Activitatea multor primării, condiționată de ajutorul Guvernului

Multe dintre primăriile din țară sunt dependente de banii distribuiți de la centru de către Guvern. La sfârșitul anului trecut, acesta trimitea în teritoriu 3,5 miliarde de lei. În lipsa fondurilor necesare pentru continuarea proiectelor de infrastructură locală, aceștia au apelat la Guvern și asta după ce la rectificarea din septembrie, ei mai primiseră 1,2 miliarde de lei. România are cea mai mare cheltuială cu administrația publică din UE: 3% din PIB, la egalitate cu Ungaria. Cu excepția, Ilfovului, toate celelalte județe au în compunere localități cu venituri care nu pot acoperi nici măcar cheltuielile de personal, aici fiind cuprinși și asistenții sociali, dar și însoțitorii persoanelor cu dizabilități. Nu mai puțin de 651 de comune din România (23% din primăriile rurale) nu au avut, în 2022, venituri proprii nici măcar pentru a plăti salariile angajaților, potrivit unei analize realizate de cursdeguvernare.ro pe baza datelor publicate de Ministerul Dezvoltării.

Digitalizarea nu a redus schema de personal

Digitalizarea administrației publice centrale și locale este declarată de Guvern prioritate națională, iar introducerea ei până la nivelul de comună va duce la simplificarea relației dintre cetățean și autorități. Realizarea cloud-ului guvernamental, un proiect cu o valoare investițională de circa 500 de milioane de euro, va oferi cetățenilor un acces facil la o serie de servicii pentru care astăzi trebuie să stea la coadă în fața ghișeelor. De la înscrierea copiilor la grădiniță la eliberarea actelor de stare civilă, de la digitalizarea diplomelor de studii la permisul auto digital, toate aceste aplicații se vor regăsi în viitorul cloud guvernamental. Deja multe servicii care în trecut necesitau prezența cetățenilor la ghișeele primăriilor, astăzi se rezolvă online. Cu toate acestea, schema de personal din primării nu s-a redus în ultimii ani, ba mai mult, a continuat să se umfle.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: executiv schema personal primarii