DEZVALUIRI
Nu demult, referindu-se la tablourile Coroanei Romaniei instrainate de fostul rege Mihai, faimosul general Nicolae Plesita afirma: "Noi am incurcat putin borcanele. Ne-a casunat pe Carol al II-lea, insa Mihai a plecat cu ele". In primul rand, ei, alde Plesita, cand ne referim la borcane, nu le-au incurcat putin, ci mult si indelung, timp de peste trei decenii. Si, in al doilea rand, nu putem evita intrebarea: cum a fost posibil? Nu acelasi Nicolae Plesita, in memoriile lui saturate de amnezii, considera institutia Securitatii drept infailibila?
Fireste, nu fostul rege Mihai era vinovat pentru calvarul indurat de Ioan Bibi Popescu, dar interpretarea data de catre acesta evenimentelor din ultimii ani â40 si primii ani â50 nu putea decat sa convina Securitatii. Iar Ioan Bibi Popescu le interpreta cum le interpreta din prudenta, ca sa nu-si aprinda paie in cap.
A DOUA ESCAMOTARE A LISTELOR. Un nou memoriu al sau a fost notat de capitanul Ioan Balint cu urmatoarea consemnare finala: "Agentul a furnizat nota in urma sarcinilor trasate. Este in pregatire pentru marsrutizarea in Austria si Anglia. Conform afirmatiilor, agentul intentioneaza sa se deplaseze la Bucuresti, pentru a lua legatura cu tovarasul Vasile Gliga, adjunct al ministrului Afacerilor Externe, sau sa fie primit in audienta de tovarasul Maurer, pentru a le prezenta personal problema. Legat de aceasta problema, agentului i s-a trasat sarcina sa ne tina la curent cu rezultatele masurilor intreprinse". Marsrutizare era un termen preluat de la rusi si semnifica trimiterea unui agent intr-o misiune asupra careia el nu detinea intregul control, dar din care Securitatea spera sa traga anumite foloase. Efectiv, institutia dorea ca Ioan Bibi Popescu sa-i aduca unele informatii despre fostul monarh si relatiile lui. In rest, fostul mandatar al fostului rege Mihai era agent doar in hartiile manipulate de securisti si, in afara de asta, se apropia de 80 de ani. Ideea "marsrutizarii" unui asemenea personaj nu se putea naste decat intr-o minte bolnava. In sfarsit, ce sa caute Ioan Bibi Popescu in Austria si Anglia, cand fostul rege traia in Elvetia?
Deocamdata, la 14 mai 1967, Ioan Bibi Popescu a mai inaintat un memoriu de completare, de data aceasta adresat lui Grigore Geamanu, membru si secretar al Consiliului de Stat, in care se preciza: "La plecarea regelui, in ziua de 3 ianuarie 1948, dimineata, regina mama Elena mi-a predat documentele alaturate aici in copie din care se poate constata si care contin denumirea tablourilor care au fost depozitate in perioada razboiului, 1944-1946 - la Troias in padure. Mentionez ca, la plecarea respectiva, expedierea din Sinaia a tablourilor, cu destinatia Savarsin, n-am primit nici o lista care sa cuprinda denumirea tablourilor. S-a mentionat numai nr. lazilor, in nr. de 102. Tabloul
l-am primit abia dupa plecarea regelui, cand tablourile erau deja retransportate si asezate la locurile lor vechi". In loc de raspuns, la 4 august 1967, Ioan Bibi Popescu a fost calcat de un emisar al Comitetului de Stat pentru Cultura si Arta, care i-a cerut exemplarul original al listelor de tablouri, lasandu-i in loc urmatoarea chitanta, ca sa-i zicem asa: "Subsemnatul Urseanu Vasile, salariat in cadrul CSCA, am primit de la tov. I. Popescu din orasul Reghin, Str. Vanatorilor nr. 35, un tabel care contine un numar de 27 (douazeci si sapte) file ce reprezinta denumiri ale diferitelor tablouri, tabel scris la masina (partea a doua in indigou). Tabelul insoteste memoriul pe care l-a intocmit tov. I. Popescu si dupa fotocopiere va fi trimis cu posta la adresa sa din Reghin, mai sus mentionata".
Intr-adevar, la 7 mai 1968, cele 27 file cu inventarul tablourilor ce au apartinut Coroanei Romaniei au fost returnate prin posta la Reghin. Din ele rezulta ca tablourile despre care se afirma ca au fost scoase din tara de Carol al II-lea s-au aflat in timpul razboiului in Romania, in padurea Troias de la Savarsin, in grija paznicului de vanatoare Ioan Muresan. Atunci, la ce institutie au ajuns listele respective, de vreme ce inca un deceniu si cativa ani, vina de a fi scos cele 42 tablouri din tara i-a fost imputata tot lui Carol al II-lea? Si numitul Vasile Urseanu era chiar functionar al Comitetului de Stat pentru Cultura si Arta sau purta galoane sub fulgarin?
PRIMUL MEMORIU DIN â68. Insistenta Securitatii de a-l considera tot pe Carol al II-lea vinovat pentru sfeterisirea unor tablouri din patrimoniul statului ne apare pur si simplu inexplicabila. Petru Groza decedase demult, disparuse din scena si Gheorghe Gheorghiu-Dej, fostii sai companioni din establishmentul politic al anilor â50 nu mai aveau putere de decizie sau influenta si, cu toate acestea, Securitatea continua sa se scalde intr-o ambiguitate penibila. Nu putem presupune decat ca institutia represiva si informativa a tarii acelui timp nu apara numai memoria unor persoane anume, ci insusi regimul comunist, in toata splendoarea lui. Nu trebuia sa se stie ca acest regim aruncase lest peste bord, spre a scapa de un rege pe care putea sa-l scoata pe sus din tara, fara a afecta patrimoniul ei cultural. Adica nu trebuia sa se stie ca abdicarea de la 30 decembrie 1947 fusese negociata inca din noiembrie, acelasi an. Insa, din perspectiva zilelor de acum, dupa ce am reusit sa ajungem la unele documente inaccesibile timp de decenii, putem constata ca Ioan Bibi Popescu cam incurca socotelile Securitatii. Insistenta lui de a limpezi adevarul nu era mai prejos de insistenta Securitatii de a-l ascunde.
Intr-adevar, in 1968, dr. Ioan Popescu, tratat in documentele institutiei drept agentul cu nume de cod Hubertus, a predat capitanului Ioan Balint, in casa conspirativa Cerbul, o noua "Nota despre cauzele si motivele care ma silesc sa ma adresez forurilor competente cu rugamintea de a-mi da posibilitatea sa intru in legatura cu mandatarul meu, precum si pentru modalitatea de a-mi deconta gestiunea cu acesta si posibilitatea de a depune mandatul. Azi inca, fiindca sunt convins ca Republica Socialista Romania a ajuns la soliditate, o chestiune ca a mea nu mai poate tulbura mersul treburilor, ba chiar reclama o solutionare. Cred ca a sosit timpul sa ma adresez forurilor in drept, pentru solutionarea ei, motivandu-mi acest pas cu realitatile insirate mai sus si, in primul rand, cu faptul ca nu mai pot amana sa nu ma adresez mandantului meu, direct, cu pretentiile juste si legale ce le am fata de el. Abstragand ca gestiunea indeplinita din ordinul lui si care nu mi-a fost decontata si astfel pretentiile mele banesti sunt inca neachitate, simpla pretentie de remuneratie lunara neridicata, fixata de el prin scrisoarea de la 3 ianuarie 1948, pe durata mandatului, in care, pe langa drepturile si posibilitatile cuprinse in mandat, imi asigura separat, drept plata lunara pentru serviciile prestate, afara de suma fixa de 20.000 lei lunar, intretinere completa (locuinta, lumina, incalzit, serviciu, alimente pentru mine si familia mea si automobilele necesare), pana in ziua cand voi depune sau mi se va retrage mandatul, fapt care pana azi nu s-a produs si care are valabilitate atat pe teritoriul tarii, cat si oriunde in strainatate si pe care exclusiv din vina lui nu l-am putut executa decat partial, reprezentand pentru mine o suma care mi-ar asigura batranetele si mi-ar recompensa putin calvarul purtat din vina lui. Apoi nu inteleg sa menajez si pe mai departe un om ca mandantul meu, care, prin calcarea cu atata usurinta si nepasare a obligatiilor luate fata de mine, mi-a cauzat calvarul prin care am trecut si ma sileste sa traiesc, frustrat de toate bunurile mele achizitionate prin mostenire si munca grea, in mizerie, cu o pensie lunara de 594 lei si aceasta abia din 1963, numai din motiv ca am fost si sunt mandatarul lui - mandat pe care il am de la el si a carui executare a fost si este impiedecata exclusiv din cauza si vina lui, si nu a mea. Acestea sunt singurele motive care ma silesc sa inaintez forurilor in drept cererea mea de a putea lua contact direct cu mandantul meu si de a obtine posibilitatea de a-mi face decontarea cu el si de a-mi depune mandatul." Or, decontarea mandatului ar fi echivalat cu descoperirea fraudei si tocmai asta nu se dorea.
AL DOILEA MEMORIU DIN â68. Deoarece nu primea nici un raspuns de la Securitate, la 4 iunie 1968, Ioan Bibi Popescu s-a adresat direct lui Nicolae Ceausescu. Noul sau memoriu reitera niste doleante expuse deja si evoca un raspuns pe care il primise la un demers anterior: "Situatia expusa de dvs. nu se confirma". Si, legat de respectivul raspuns, ne atrage atentia, cu deosebire, un anume paragraf din ultimul memoriu adresat de Ioan Bibi Popescu autoritatilor statului comunist: "Acest atac la onoarea mea, singurul lucru ce mi-a ramas intact si care sunt gata sa-l apar cu orice pret, m-a constrans sa iau primul contact cu fosta familie regala de la plecarea ei din tara. Adresandu-ma cu o scrisoare fostei regine mama Elena, la Firenze, din initiativa careia s-au dispersat in 1943 tablourile, am primit, in luna martie 1968, raspunsul in care imi confirma veracitatea celor aratate de mine. La 24 martie 1968 am inaintat in fotocopie aceasta scrisoare Comitetului de Stat pentru Cultura si Arta, cu rugamintea de a-mi confirma primirea si de a dovedi ca cele aratate de mine se pot confirma si ca nu am afirmat neadevaruri. Desi au trecut doua luni de atunci, pana azi n-am primit nici un raspuns." Pana la data aceea nu primise nici un raspuns, nici o solicitare a fostului paznic de vanatoare Iosif Muresan, adresata in scris Consiliului de Stat, pentru majorarea pensiei sale de numai 345 de lei, avandu-se in vedere contributia sa la pastrarea tablourilor Coroanei Romaniei.
Trecem peste faptul ca nu din dispozitia reginei-mama Elena au fost dispersate tablourile in timpul razboiului, ci din ordinul serviciului Mobilizarii si Organizarii Natiunii si teritoriului, dependent direct de Marele Stat Major. Si acum sa stam stramb si sa judecam drept: era imposibil ca o corespondenta intre un cetatean roman oarecare si un membru al fostei familii regale sa nu fi fost interceptata de serviciile de resort ale Securitatii. Atunci, de unde pretentia lui Nicolae Plesita ca "noi am incurcat putin borcanele"? Nu exista decat doua posibilitati de luat in consideratie: sau Securitatea era alcatuita din idioti si debili mintal sau se subordona neclintita comandamentului de a-l scoate vinovat exclusiv pe mort, adica pe Carol al II-lea. Tertium non datur. Abia in anii â70 in aceasta afacere tulbure se va deschide un nou orizont: nu ar fi fost exclus ca anumite complicitati din interiorul Securitatii sa fi jucat in favoarea fostului rege Mihai. Si asta in timp ce Nicolae Plesita se scobea in nas, in cautarea adevarului absolut. Ciudat poate sa para si faptul ca regina-mama Elena nu s-a sfiit sa-i confirme lui Ioan Bibi Popescu prezenta in tara a tablourilor Coroanei Romaniei si dupa abdicarea lui Carol al II-lea. Insa cel putin aceasta chestiune era explicabila: statul roman inca nu revendicase nimic din partea fostului rege Mihai si regina-mama Elena era in drept sa considere ca intelegerea oneroasa din noiembrie 1947 continua sa stea in picioare.
![]() |
CAPODOPERA. "Bunul Samaritean" de Adam Ezheimer (1578-1620), tablou "exilat" o data cu fostul rege Mihai I |