x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Gura Humorului are telescaun!

Gura Humorului are telescaun!

de Sorin Anghel    |    30 Dec 2009   •   00:00
Gura Humorului are telescaun!

Fără nici un fel de festivism, autorităţile locale au deschis ieri pentru public telescaunul Leitner, care a fost amenajat pe pârtia Şoimul. Preţul unei călătorii este de 10 lei.



Cum intri în Gura Humorului, ai pate de un panou care îţi urează "Bun venit în staţiunea Gura Humorului". Prin oraş se circulă destul de greu, chiar dacă drumul e perfect. Oricum, e mult mai bine ca la Bucureşti. Dar nu trebuie să vă imaginaţi că puteţi trece prin centru ca prin brânză.

TRASEU SIMPLU
La ieşirea spre Vatra Dornei apare indicatorul Voroneţ. Faci stânga, aşa cum îţi indică săgeata, apoi intri pe un drum judeţean care se prezintă în condiţii foarte bune. Doar trecerea la nivel cu calea ferată este mai greoaie. După aproape doi kilometri ajungi la apa Moldovei, urci podul şi imediat faci stânga. Deocamdată nu e nici un indicator. Cum ai luat-o spre pârtie, parcă eşti în toiul iernii. Asfaltul este acoperit de un strat subţire de zăpadă, suficient încât să aluneci dacă nu ai anvelope de iarnă. Rulaţi cu prudenţă. A fost împrăştiat şi ceva material antiderapant, dar nu şi-a făcut efectul. Şoseaua merge paralel cu albia râului Moldova şi se opreşte chiar la baza pârtiei Şoimul. Parcare generoasă, telescaun modern, instalaţie de zăpadă artificială, nocturnă, exact ce trebuie unui domeniu schiabil.

Pentru că foarte mulţi turişti au ajuns aici în perioada Sărbătorilor de iarnă, autorităţile locale din Gura Humorului au decis să pornească telescaunul, chiar dacă pârtia este impracticabilă. O măsură ce i-a bucurat enorm pe cei care au ales Bucovina pentru această vacanţă. Pentru 10 lei, fiecare turist a avut parte de o plimbare cu telescaunul şi a putut vedea una dintre cele mai bune pârtii pe care le va avea România în următorii ani. Chiar dacă nu va ninge, cele cinci tunuri mobile vor avea grijă să producă zăpadă artificială suficientă pentru ca Gura Humorului să ajungă şi staţiune de schi. De sus, peisajul este unul absolut superb. Practic, se vede toată zona, cu oraşul îmbrăcat în straie de sărbătoare şi satele din împrejurimi, unde gospodinele încă mai robotesc prin bucătării. Oamenii care se ocupă de instalaţia de transport pe cablu, precum şi de întreţinerea pârtiei recunosc că pentru ei începutul va fi foarte greu, deoarece nu au mai lucrat într-un astfel de domeniu. Investiţia, realizată din fonduri europene, la fel ca la Piatra Neamţ, va fi "legată" cu un centru SPA ce va fi amenajat pe malul celălalt al râului Moldova. Practic, de pe pârtie, turistul va putea merge direct la saună, piscină sau masaj. Trebuie doar să traverseze apa pe o pasarelă.

SINAIA ŞI SOVATA, ÎNCHIS

La Sovata nu se poate schia, dar, la fel ca la Gura Humorului, telescaunul funcţionează. Turiştii sunt foarte atraşi de pârtia de săniuş care este amenajată în partea superioară a domeniului schiabil. În schimb, condiţii foarte bune de schi sunt la Băile Harghita şi Băile Homorod, unde iarna dansează de fericire. www.jurnalul.ro transmite imagini live din cele două staţiuni harghitene. Veştile pentru cei care au ales să-şi petreacă Revelionul la Sinaia nu sunt foarte grozave. Stratul de zăpadă în Masivul Furnica măsoară numai 10 centimetri şi se schiază în condiţii grele pe Drumul de Vară. Cea mai bună pârtie de pe Valea Prahovei este cea din Buşteni, în vreme ce milionarii care au ales Poiana Braşov vor fi nevoiţi să se înghesuie pe pârtia Bradul. De mai mult noroc vor avea parte cei care vor urca la Straja. Condiţiile de schi în staţiunea hunedoreană nu sunt dintre cele mai bune, dar măcar nu va fi aglomeraţie. În plus, preţurile sunt cele mai mici din ţară.

×
Subiecte în articol: staţiuni