x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Veşti şi poveşti din Grădina cu pisici!

Veşti şi poveşti din Grădina cu pisici!

de Loreta Popa    |    25 Sep 2010   •   00:00
Veşti şi poveşti din Grădina cu pisici!
Sursa foto: Adela Grigoraş şi George Mieluş/

De ceva vreme, România se numără printre ţările care au crescători serioşi, onorabili, care se strădu­iesc să aducă din străinătate exemplare din linii genetice valoroase, ale căror rezultate expoziţionale se fac deja din ce în ce mai cunoscute şi peste hotare. Expoziţia Internaţională Felină de toamnă 2010, de la Romexpo (pavilionul 21-22), din Capitală, din 25 şi 26 septembrie, a subliniat pe deplin acest lucru.



Pisici adorabile, amuzante. Tenace, deosebit de curioase, cu o îndrăzneală nebunească sau enervant de blazate...
Oare ce am afla dacă am putea înţelege ce spun? Cea mai veche superstiţie din lume spune că pisicile negre aduc ghinion dacă taie calea cuiva, iar o altă superstiţie, că pisica neagră aduce noroc dacă merge în aceeaşi direcţie cu persoana care o vede. La noi se spune că pisica, indiferent de culoarea ei, trebuie ţinută departe de nou-născuţi, pentru că "le fură respiraţia".

Sunt nenumărate superstiţiile legate de pi­sici, dar important este că pisica a fost întotdeauna aproape de om. Egiptenii o iubeau atât de mult, încât au introdus pedeapsa cu moartea pentru orice pisică omorâtă, chiar accidental. Prin lege, familiile care plângeau moartea unei pisici trebuia să-şi radă sprâncenele, ca semn al supărării lor. Primul muzeu pentru pisici deschis publicului a fost Katzenmuseum, din Suedia, inaugurat la data de 12 iunie 1982. De-a lungul timpului au mai apărut şi Le musee du chat, Franţa, şi Kattenkabinet, Olanda.

O EXPOZIŢIE DE NOTORIETATE
În acest week-end, are loc Expoziţia Internaţională Felină de toamnă 2010 de la Romexpo (pavilioanele 21-22), din Capitală. Show-ul este cel mai bun din Europa de Est. La acest eveniment participă peste 300 de pisici de rasă din România, Ungaria, Ucraina, Italia, Serbia, Bulgaria, Israel, Rusia, Croaţia, Turcia, Danemarca şi Spania. Prin faţa juriului, compus din cinci arbitri internaţionali, defilează frumoase exemplare de norvegiene de pădure, persane, maine coon, british shorthair, ragdoll, cornish rex, devon rex, singapura, albastre de rusia, bengaleze, burma, exotic shorthair, siberiană, abisiniană, siameză,orientală, chartreux, turkis van, sphinx şi don sphinx. Atât sâmbătă, cât şi duminică au loc numeroase etape preliminare, iar punctul culminant al manifestării este concursul BEST IN SHOW. Finaliştii celor patru categorii de grupe (grupa 1 - persane şi exotice, grupa 2 - păr semilung, grupa 3 - păr scurt şi grupa 4 - orientale şi siamenze) se întrec în marea finală pentru un loc pe podium.

Membrii juriului au fost Mira Fonsen (Finland) cat. III, Lee Selassa (Netherlands) cat. I, II, Eric Reijers (Czech) toate rasele, Ad de Bruijn (Netherlands) cat. I, III, IV şi Anne Paloluoma-Sundholm (Finlanda) cat. II, III. Acest eveniment de amploare este unul bianual, fiind organizat, atât primăvara, cât şi toamna, de cinci ani. Show-ul este deja de notorietate şi are un public numeros, peste 10.000 de vizitatori la fiecare ediţie şi peste 200 de pisici participante venite din toate colţurile lumii. La eveniment participă atât crescători, cât şi proprietari sau iubitori de pisici. Sponsorii oferă premii generoase pentru finalişti, constând în hrană şi accesorii pentru pisici. Însă există surprize şi produse pentru toate pisicile participante la concurs. Vizitatorii au ocazia de a admira graţioasele feline întrecându-se în frumuseţe şi pot achiziţiona o gamă largă de produse şi accesorii destinate atât pisicilor (hrană, igienă, joacă), cât şi iubitorilor acestora (cercei, brăţări, poşete), la preţuri promoţionale.

"POVESTIRI DIN GRĂDINA CU PISICI"
În cadrul expoziţiei există în premieră un colţ de carte pentru copii. Candice Luana Dragotă - vicepreşedintele clubului Sofisticat - şi-a lansat cartea "Povestiri din Grădina cu Pisici", iar scriitoarea Oana Stoica-Mujea a fost la rându-i prezentă cu romanele sale fantasy şi poliţiste.
Povestirile cu tâlc pe care Candice Luana Dragotă le aduce în faţa cititorilor trădează profesiunea de dascăl. "Povestirile din grădina cu pisici sunt rodul iubirii mele faţă de copii şi animale", spune autoarea.

"Sunt nişte poveşti cu tâlc, ce dezvăluie lumea fa­buloasă a unor pisici năzdrăvane, care prin şotiile şi poznele lor îi vor învăţa pe cei mici cum să fie mai buni. Este un univers hazliu, rotund şi egal cu sine însuşi, asemenea ghemului de sfoară cu care se joacă o pisică. Sunt filolog şi fost profesor de li­teratură română şi universală. De peste zece ani cresc pisici de rasă şi lupt pentru drepturile animalelor." În anul 2006, Candice Luana Dragotă a pus bazele "Asociaţiei Felina Sofisticat", împreună cu câţiva prieteni. Această asociaţie este acum una puternică şi are peste 200 de membri.
Cartea "Povestiri din grădina cu pisici" are o gra­fică excepţională, ilustraţiile de genul vintage poartă cititorul direct în lumea fabuloasă a basmului.

"Eu cred în semne şi premoniţii. Întâlnirea mea cu pictoriţa Anca Sârbu a fost definitorie pentru carte. Prin penelul său, personajele cărţii mele au prins contur, culoare, viaţă", mărturiseşte Candice Luana Dragotă. Fascinată de lumea felinelor, Candice Luana Dragotă aduce un suflu nou în literatura pentru copii. "Po­vestirile din grădina cu pisici" sunt amuzante, însă au şi morală, astfel încât micul cititor să poată face diferenţa dintre Bine şi Rău. Ilustraţiile sunt cu adevărat speciale şi pun în valoare întâmplările. Dacă această carte ar fi apărut în oricare altă ţară ar fi fost best-seller încă de la anunţarea ei pe piaţă. Dar eu am convingerea că într-o lume în care părinţii nu mai au timp să-şi audă copiii, cartea aceasta va veni ca o adevărată revelaţie", mărturiseşte la rându-i scriitoarea Oana Stoica-Mujea.

Cartea mai are şi o altă poveste frumoasă. Au­toa­rea ei are o dorinţă ascunsă într-un colţ de suflet, anu­me ca un exemplar din cartea sa să circule peste tot în lume şi să fie citit de cât mai mulţi copii. Primul exemplar care va vedea lumina tiparului îşi va începe că­lătoria din Centrul de plasament "The Door" din Mo­goşoaia şi astfel vom vedea cum va continua povestea, căci cuvântul din poveste înainte mult mai este!
Copiii de la acelaşi Centru de plasament "The Door" din Mogoşoaia, în frunte cu designerul (de 14 ani!) Betty Scarlat au pregătit pentru această ocazie specială o colecţie de hăinuţe pentru pisici...

×
Subiecte în articol: tentaţii