x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe A nins în deşertul Atacama, cea mai aridă regiune de pe Terra!

A nins în deşertul Atacama, cea mai aridă regiune de pe Terra!

07 Iul 2011   •   10:12
A nins în deşertul Atacama, cea mai aridă regiune de pe Terra!
//

Un front atmosferic rece a adus zapada in desertul Atacama, din Chile. Localnicii au fost socati sa vada un astfel de fenomen, mai ales ca oamenii de aici nu sunt obisnuiti nici macar cu ploile. Ninsoarea a fost foarte puternica, existand zone in care stratul de zapada a depasit 80 de centimetri, drumurile fiind blocate.

A fost nevoie de interventia armatei pentru a salva mai multe persoane, surprinse de vremea neasteptata.

Uruguay si Argentina au fost de asemenea afectate de acest front atmosferic.

Atacama este un desert de coasta, din America de Sud, format datorita curentilor marini reci ce satureaza aerul, eliminand astfel precipitatiile, potrivit wikipedia.ro. Desertul Atacama este cel mai arid desert din lume, precipitatiile fiind de 1,8 mm la 10 ani. El se afla situat pe coasta de nord vest sudamericana in nordul statului Chile limitat la vest de coasta Pacificului, la nord de Peru si la est de Bolivia si Argentina. Diferentele de temperatura din regiune sunt mari osciland intre zi +30o si noapte -15 °C. (V.M.)

×