Parlamentarii germani vor examina un proiect de lege care vizează uşurarea procesului de restituire a operelor de artă jefuite, a anunţat landul Bavaria, unde a fost descoperită “comoara nazistă” din apartamentul unui octogenar munchenez.
Respectivele opere, 1.406 la număr, provin, cel mai probabil, din jafurile organizate în perioada nazistă, inclusiv confiscările din muzeele germane.
Propunere
Guvernul regional din Bavaria, unde au fost descoperite sutele de opere semnate Chagall, Cezanne, Delacroix, Toulouse Lautrec, Otto Dix şi alţii, propune eliminarea în anumite cazuri a prescrierii, care este în general de 30 de ani, dincolo de care proprietatea unei opere de artă nu poate fi contestată.
Textul va fi prezentat în Bundesrat, Camera Superioară a Parlamentului german – reprezentantul regiunilor – la 14 februarie.
Reparaţie
El vizează să îi oprească pe cei care posedă opere furate de nazişti de la colecţionarii de artă evrei, în timpul Celui de-al Treilea Reich, să poată continua să invoce această prescriere, pentru a-şi păstra comorile.
Abolirea acestui termen de prescriere nu se va putea face decât în cazul în care cel care deţine o operă de artă furată de nazişti este considerat “de rea credinţă”, adică “ştie exact provenienţa acestei opere” sau “a avut informaţii tangibile în legătură cu provenienţa operelor atunci când le-a obţinut”, potrivit ministrului bavarez al Justiţiei, Wilfried Bausback.
Este vorba, potrivit lui, de a împiedica ca un deţinător al unei opere jefuite în timpul regimului lui Adolf Hitler să poată spune în final: “Îmi pare rău, există prescriere”, chiar şi când aparţinătorii de drept au furnizat documente care dovedesc că opera le-a aparţinut înaintaşilor lor şi au trecut toate etapele juridice în vederea unei restituiri, de exemplu.
Reacţie la descoperirea “comorii”
Guvernul regional din Bavaria intenţionează astfel să reacţioneze după spectaculoasa descoperire făcută în banalul apartament dintr-un bloc din cartierul Schwabing din Munchen. Cel în posesia căruia se aflau cele 1.406 tablouri se numeşte Cornelius Gurlitt, are 80 de ani şi este fiul unui negustor de artă cu un trecut foarte tulbure în perioada nazistă, Hildebrand Gurlitt.
Această “comoară nazistă” a fost regăsită în 2012, când apartamentul lui Gurlitt a fost percheziţionat, iar tablourile au fost confiscate pentru verificare, dar numai în urma unui articol publicat de revista germană Focus în noiembrie 2013 s-a aflat despre această comoară a cărei poveste este demnă de un film.
Verificări
Originea a 977 dintre operele descoperite dosite în apartament este acum verificată. Numeroase tablouri au fost confiscate din muzeele germane, pentru că erau considerate ca aparţinând acelei categorii de artă denumită “degenerată”, opere pe care naziştii le considerau deviante de la linia impusă de regim, iar altele ar putea aparţine unor victime ale spolierilor din timpul Celui de-al Treilea Reich.
Germania a decis să facă publice pe Internet sute dintre aceste opere, în încercarea de a-i descoperi pe eventualii aparţinători de drept ale acestora.
Preşedintele Congresului Evreiesc Mondial, Ronald Lauder, a solicitat în noiembrie ca această prescriere de 30 de ani să fie eliminată.
Sub tutelă provizorie
Cornelius Gurlitt a fost plasat sub tutelă provizorie din motive medicale, în preajma sărbătorilor, potrivit preşedintelui tribunalului din Munchen, Gerhard Zierl, citat de Focus.
Solicitarea în acest sens a fost depusă de medicii unui spital în care octogenarul primeşte îngrijiri în mod curent. Întrebarea este dacă familia sa a fost înştiinţată şi dacă şi-a dat acordul, Gurlitt având rude în Germania şi nu numai.
Urmărit pentru fraudă fiscală şi tăinuire, dar lăsat în libertate, Gurlitt face obiectul unei anchete judiciare, dar, potrivit unor surse oficiale, punerea sa sub tutelă medicală nu are legătură cu problemele sale judiciare.
Un tribunal din Munchen, competent în materie de tutelă, a fost cel care a răspuns solicitării venite din partea medicilor, deoarece domiciliul lui Cornelius Gurlitt se află în capitala bavareză.
Presiunile americanilor
Statele Unite au cerut Germaniei o anchetă "rapidă" privind originea celor 1.406 opere de artă confiscate de nazişti şi descoperite la Gurlitt, a anunţat Departamentul de Stat.
Această solicitare a fost făcută de emisarul special american pentru chestiunile referitoare la Holocaust, Douglas Davidson, cu ocazia vizitei sale în Germania, de la 11-14 decembrie, potrivit unui comunicat al diplomaţiei americane.
Davidson "a felicitat autorităţile germane pentru că au descoperit şi confiscat aceste opere de artă, solicitându-le să stabilească rapid şi de manieră transparentă provenienţa acestor opere, conform principiilor Conferinţei de la Washington aplicabile operelor de artă confiscate de nazişti", care a avut loc în decembrie 1998, a scris Departamentul de Stat.
Surpriza din Parlamentul german
Cotidianul german Bild a relatat, la 30 decembrie, că în cadrul colecţiei de artă din Parlamentul german, care cuprinde circa 4.000 de opere de artă, s-ar putea afla şi opere care să fi fost confiscate de către nazişti.
Mai precis, Bild a semnalat că există 108 opere de artă de proveninenţă necunoscută. Mai mult decât atât, aceste lucrări ar putea avea legătură chiar cu Hildebrand Gurlitt, tatăl lui Cornelius, negustorul de artă preferat al naziştilor, care a comercializat mare parte din arta jefuită.
Bild susţine că un istoric de artă a fost însărcinat cu studierea respectivelor opere şi că 108 dintre cele cu trecut pus la îndoială sunt acum în studiu, dintre care două reprezintă un interes aparte.