x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Egipt: Un poliţist ucis şi trei răniţi într-o explozie la Alexandria

Egipt: Un poliţist ucis şi trei răniţi într-o explozie la Alexandria

24 Mar 2018   •   14:40

Un poliţist a fost ucis şi alţi trei au fost răniţi în explozia unui autovehicul produsă sâmbătă la Alexandria, al doilea oraş din Egipt, unde începând de luni vor avea loc alegeri prezidenţiale, transmit Reuters, dpa şi AFP. 

Atacul, produs în apropierea unui hotel, a vizat coloana în care se afla şeful securităţii oraşului, a anunţat Ministerul de Interne. 

Potrivit unor martori oculari, poliţia şi armata au format un perimetru în jurul locului exploziei. 

Atacul nu a fost revendicat deocamdată. 

El survine cu două zile înaintea scrutinului prezidenţial, la care actualul deţinător al funcţiei, Abdel-Fattah al-Sissi, este mare favorit. 

Egiptul a fost scena unui val de atacuri sângeroase după ce armata l-a răsturnat de la putere, în 2013, pe preşedintele islamist Mohammad Morsi, ales în mod democratic. 

Organizaţia jihadistă Stat Islamic a revendicat responsabilitatea în majoritatea atacurilor.AGERPRES

×