Enigmele comorii naziste din camera cu gunoaie. Germania, pusă la colţ pentru tăinuirea descoperirii

Colecţionari evrei spoliaţi, muzee germane “epurate” de nazişti, moşteniri, colecţionar de negăsit....Povestea descoperirii într-un apartament din Munchen a celor peste 1.400 de opere de artă, cel mai probabil provenind din colecţiile confiscate de nazişti de la evrei, aduce mai multe semne de întrebare decât lămuriri, pe măsură ce acumulează detalii.

Critici de peste tot
Determinarea originii celor peste 1.400 de opere este o muncă titanică pentru autorităţile germane, asta e cert. Acestea sunt criticate însă la foc automat atât de presa locală, cât şi în plan internaţional pentru aparenta lor nonşalanţă cu care au tratat descoperirea “comorii” care valorează un miliard de euro, la prima vedere.
“Funcţionarii care se ocupă de acest caz joacă un rol bizar, au păstrat secretul de peste un an”, scria miercuri cotidianul General Anzeiger din Bonn.
“Timiditatea eforturilor depuse până acum este siderantă”, plusa şi Münchner Merkur din Munchen, capitala bavareză unde au fost găsite din întâmplare capodoperele, în februarie 2012, într-un apartament plin de gunoaie.
Aceste desene, acuarele, litografii sau picturi au fost găsite în apartamentul lui Cornelius Gurlitt (79 de ani), fiul unui mare colecţionar şi negustor de artă, considerat evreu prin bunica sa, care a colaborat cu naziştii, “scurgând” către străinătate operele furate de la evrei sau eliminate din muzee, pentru că nu intrau în categoria “creaţiilor eroice” din perioada nazistă.
“Guvernul nu s-a acoperit de glorie cu această ocazie”, scrie, ironic, Rhein-Neckar-Zeitung.

“Nu-şi dau seama de dimensiunea cazului”
“Dacă e adevărat că o singură expertă lucrează la chestiunea atât de complicată a restituirilor, ne putem îndoi că funcţionarii statului îşi dau seama de dimensiunea cazului şi de seriozitatea situaţiei”, adaugă Merkur.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Steffen Seibert, care a dat asigurări luni că experţii ajută de mai multe luni Parchetul din Augsburg care se ocupă de dosar, a precizat miercuri că sunt luate în calcul “întăriri”, scrie France Presse.
Pentru că nimeni nu se aşteaptă ca soluţia să fie simplă.
În 1938, naziştii au dat o lege pentru a “epura” muzeele de “arta degenerată”, adică operele realizate de cele mai multe ori, dar nu numai, de artişti evrei. Tot ceea ce nu era reprezentare clasică a corpului uman era suspect în ochii autorităţilor, de aici şi respingerea dadaismului, modernismului etc.
“Ca proprietar, Reich-ul german putea decide lider să scape de anumite opere, motivele nefiind importante”, explică pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung, Imke Gielen, avocată specializată în chestiunile referitoare la restituiri.

Chestiuni de legalitate
Dacă tatăl lui Cornelius Gurlitt a cumpărat tablouri cu această ocazie, chiar şi cu preţuri de nimic, moştenitorul său, Cornelius Gurlitt, ar fi proprietarul legitim al tablourilor.
De altfel, după război, Aliaţii şi legislatorul german au decis să nu abolească legea din 1938, pentru a da asigurări pieţei de artă. Americanii, care ocupau sud-vestul Germaniei, au confiscat în 1945 colecţia lui Hildebrand Gurlitt, rezultă din documentele date publicităţii miercuri de Holocaust Restitution Project. Cotidianul german Suddeutsche Zeitung explică faptul că, după mai multe interogări, Aliaţii au decis să-i restituie colecţia lui Hildebrand Gurlitt după cinci ani, în 1950.

Restituire, da. Dar cine o face?
Dar chestiunea evreilor spoliaţi este şi mai complicată, explică France Presse. La finele lui 1998 a fost încheiat “Acordul de la Washington”, prin care statele şi marile muzee se angajau să facă maximum posibil pentru a le reda proprietarilor sau celor care au drepturile legale tablourile care s-ar fi aflat pe simezele lor.
Dar, doar dacă nu este vorba despre o chestiune de voluntariat, acordul nu priveşte şi persoanele private.
“Dacă se dovedeşte că octogenarul Cornelius Gurlitt a moştenit aceste opere, el este proprietarul lor, ca persoană privată”, a explicat pentru France Presse Vanessa-Maria Voigt, specialistă în restituiri, care lucrează cu Stadtmuseum din Munchen. “El poate păstra picturile. S-au făcut restituiri din partea persoanelor private, dar numai pe bază de voluntariat”, a adăugat aceasta.
“Moştenitorii, ale căror familii au fost spoliate în epoca nazistă, pot încerca să-şi anunţe drepturile”, a nuanţat Imke Gielen. În opinia sa, procedura este “variabilă”.

Solicitanţii să se adreseze Pachetului
Marţi, procurorul din Augsburg, Reinhard Nemetz, a lansat un apel în cursul unei conferinţe de presă, pentru ca toţi cei care apreciază că au pierdut opere de artă în timpul regimului nazist să se adreseze Parchetului”, scrie France Presse.
Uwe Hartmann se ocupă de ani de zile cu căutarea şi identificarea furturilor de artă din perioada nazistă. “Multe dintre operele găsite acum au fost cumpărate de tatăl lui Cornelius, Hildebrand Gurlitt personal, la un preţ de cumpărare stabilit de Ministerul Propagandei de la acea vreme. Conform legii, el devenea moştenitorul drepturilor patrimoniale. Operele devin astfel ale lui. Iar statutul acesta legal nu a fost schimbat niciodată. Asta în baza legii naziste din 1938. Legea nu a fost schimbată de Aliaţi, nici de guvernele care au urmat. Acţiunile au fost catalogate drept o barbarie a naziştilor la adresa artei, dar situaţia legală nu a fost niciodată schimbată şi nici nu s-a dorit asta vreodată”, a explicat acesta pentru presa germană. “Cât priveşte operele despre care se dovedeşte că au fost confiscate la presiunea naziştilor de la artişti sau colecţionari evrei, Acordul de la Washington prevede o soluţie legală şi corectă faţă de moştenitori”, a adăugat sursa citată. “În Germania, muzeele publice s-au obligat să caute după asemenea opere şi să le restituie moştenitorilor. Cât priveşte colecţiile şi muzeele private, ele nu se află sub incidenţa Acordului de la Washington, dar din punct de vedere moral ar trebui să recurgă la acelaşi gest. Gurlitt trebuie obligat să restituie bunurile. Moştenitorii au aflat acum că au apărut bunuri care au fost confiscate de la strămoşii lor, dar aparţin unui om care nu poate fi atins de lege. Dacă autorităţile nu vor da publicităţii lista operelor găsite, un fel de lost-art-databank, atunci va fi imposibil să se clarifice provenienţa acestor opere”, mai spune acesta.

Au apărut solicitanţi!
Doi moştenitori ai colecţionarului de artă evreu Alfred Flechtheim au anunţat, prin avocatul lor, Marcus Stötzel, că doresc să se investigheze dacă operele lui Gurlitt includ şi tablouri care i-au aparţinut cândva lui Flechtheim, ale cărui bunuri au fost confiscate de nazişti.
Moştenitorii lui Flechtheim – Michael Hulton, care trăieşte în Statele Unite, şi mama sa vitregă - se referă la un tablou de Max Beckmann, “Dresorul de lei”. Cornelius Gurlitt ar fi încercat să-l liciteze prin intermediul unei case de licitaţii din Koln în 2011. Când experţii şi-au dat seama care sunt originile sale, au încercat să obţină o înţelegere între Gurlitt şi moştenitorii lui Flechtheim.
Potrivit lui Hulton, moştenitorii pot dovedi că pictura a ajuns în posesia lui Hildebrand Gurlitt în 1934. Acest lucru contrazice poziţia Colecţiei de Stat din Bavaria, potrivit căreia Flechtheim şi-a vândut Beckmann-ul în 1932. Moştenitorii s-au lupat cu Colecţia mai mulţi ani, pentru şase picturi de Beckmann. Dacă aceste opere au fost vândute după 1933, atunci s-ar califica la categoria operelor furate de nazişti şi ar trebui returnate.
Reprezentanţi ai Comitetului pentru Proprietăţile Evreieşti au cerut deja Germaniei să returneze bunurile proprietarilor lor evrei. “Autorităţile germane trebuie să dea o explicaţie pentru faptul că au aşteptat doi ani pentru a da detalii despre această descoperire”, susţin aceştia. “Acest incident stă mărturie despre furturile organizate de artă din muzeele şi colecţiile private din timpul regimului nazist”, a declarat Rodriger Malo, membru al Conferinţei pentru Restituiri, potrivit ynetnews.com.

Un cartof fierbinte
Tot acest noian de incertitudini explică marea prudenţă cu care operează Art Recovery Commission, grup creat de miliardarul american Ronald Lauder, preşedintele Congresului Mondial Evreiesc şi mare colecţionar de artă, în “vânarea” operelor furate în timpul Holocaustului.

Consilierul său juridic Charles Goldstein a declarat pentru New York Times că are dubii serioase în legătură cu posibilele restituiri. “Trebuie să poţi să stabileşti cu exactitate dacă operele au fost furate sau luate din muzee”, subliniază acesta, arătând o oarecare indulgenţă pentru autorităţile germane:”S-au trezit cu un cartof fierbinte în mână”. Cazul nu face decât să se complice de la o zi la alta.