Aproximativ 200.000 de imigranţi romi trăiesc în Marea Britanie, probabil una dintre cele mai importante comunităţi din cadrul acestei etnii în Europa Occidentală, relatează postul britanic Channel4 online, citând un studiu.
În 2011, Guvernul aprecia că în Marea Britanie trăiesc "relativ puţini cetăţeni romi", însă în prezent se crede că ţara are una dintre cele mai mari populaţii de etnici romi din Europa de Vest. Potrivit unora, cei mai mulţi au sosit după ce Slovacia şi Cehia, între alte ţări din Europa de Est, s-au integrat în Uniunea Europeană (UE) în 2004.
Acest număr estimat de imigranţi a fost avansat de un studiu efectuat de cercetători de la Universitatea Salford, care conchide că populaţia de imigranţi romi din Marea Britanie este "semnificativă", "în creştere", iar numărul de 200.000 este aproape sigur o "estimare prudentă".
Potrivit statisticilor, în Marea Britanie se estimează că există 197.705 romi, dintre care 183.297 în Anglia, 3.030 în Scoţia, 878 în Ţara Galilor şi 500 în Irlanda de Nord. În proporţie de 64,3%, autorităţile locale cred că numărul romilor în zona lor creşte, iar doar 1,8% sunt de părere că scade. Un studiu din 2009 aprecia că în Anglia exista o populaţie minimă de romi de 49.204 persoane, potrivit postului.
Romii reprezintă cea mai mare minoritate etnică din Europa, însumând aproximativ 12 milioane de persoane care trăiesc în principal în Europa de Est, adesea într-o sărăcie extremă. Cercetătorii au citat "condiţiile dificile" printre factorii hotărâtori care-i determină pe romi să vină în Marea Britanie şi apreciază că această creştere rapidă a migrării romilor reprezintă o provocare considerabilă pentru autorităţile locale, al căror personal este adesea "copleşit".
În zona Page Hall din Sheffield, Gulnaz Hussain, care conduce un centru de consiliere pentru imigranţi, afirmă că numărul de familii de romi a crescut în mod vertigions de la una-două în 2004 la câteva sute în prezent. "A venit o populaţie uriaşă", apreciază ea, adăugând că "acest lucru nu s-a întâmplat dintr-o dată, a fost un proces treptat. A tot continuat şi au venit tot mai mulţi". "Şcolile sunt pline, mai mult sau mai puţin. Nu cred că am putea să primim noi veniţi", a adăugat Hussain.
Yorkshire and Humber este doar una dintre regiunile identificate ca având o populaţie semnificativă de romi. Un număr mare de romi a fost identificat de asemenea la Londra, în nord-vest şi în zona centrală. "Romii trăiesc în zone specifice în întreaga ţară, în anumite comune şi oraşe, dar nu în altele", a declarat David Brown de la Migration Yorkshire, care a contribuit la cercetare. "De obicei, ei urmează prima familie care vine şi de aceea te întâlneşti cu aceleaşi grupuri etnice în aceeaşi regiune", a adăugat el.
În Page Hall, majoritatea membrilor comunităţii romilor au emigrat doar din câteva sate din Slovacia. În alte părţi ale ţării, există alte comunităţi semnificative de romi bulgari, români, cehi, unguri şi polonezi. Miroslav Sandor a venit în Marea Britanie de la Bystrany, în zona central-estică a Slovaciei, în 2004. În prezent, este lucrător comunitar la Sheffield, unde îi ajută pe nou-veniţi să se instaleze. "Am venit aici pentru o viaţă mai bună, să avem un loc de muncă, educaţie pentru copii", a declarat el. "nu aveam niciun viitor în Slovacia", a adăugat Sandor.
Un lucru necunoscut este cât de mult va creşte populaţia de romi în Marea Britanie după anularea restricţiilor impuse imigranţilor bulgari şi români începând din ianuarie. Autorii raportului afirmă că există o "incertitudine" cu privire la impactul potenţial al acestei măsuri, dar notează că majoritatea reprezentanţilor autorităţilor locale consideră că "anularea anumitor restricţii asupra unor drepturi va conduce la o creştere a numărului celor care vor migra în Marea Britanie".