Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Contul curent al balanţei de plăţi externe şi-a micşorat deficitul la 1,5 miliarde de euro în 2013, cel mai redus nivel din ultimii 13 ani. Iar în măsura în care deficitul extern e considerat a fi suma dintre deficitul neguvernamental şi cel guvernamental, el a fost realizat exclusiv de către stat. Pentru că, dacă deficitul de cont curent s-a situat la 1,05% din PIB, iar cel bugetar la 2,5%, rezultă că statul e responsabil pentru întregul sold extern negativ, în timp ce sectorul privat a înregistrat excedent. Aşadar, în vremea în care companiile private se confruntau cu insolvenţa, statul - asistat de FMI - făcea eforturi limitate, în special în zona administraţiilor locale, dominate de baronii care câştigă alegerile. Şi nu doar că se străduia mai puţin decât sectorul privat, dar mai şi “măcina” mediul economic cu taxe locale majorate, reiterând ideea că proprietatea privată e un moft. Dar aici mai merită semnalat un aspect. Excedentul sectorului privat pare să surprindă că românii au ajuns să consume atât de puţin încât echilibrează balanţa de plăţi externe cu preţul sacrificiului suprem. Din fericire însă, ei nu-s firi sinucigaşe, aşa că reducerea drastică a cererii reprezintă, de fapt, o virare în economia subterană, ce se observă, de regulă, în contul de erori şi omisiuni.
Deficitul extern poate fi interpretat ca o sumă între deficitului neguvernamental şi cel bugetar, dar şi ca o diferenţă între investiţii şi economisiri. Iar în vreme ce rata de investire a stagnat la 26,1% din PIB în anul 2013, rata economisirii a crescut de la 21,6% la 25%. Ceea ce explică, fireşte, îngustarea semnificativă a deficitului de cont curent, dar şi faptul că banii s-au strâns în bănci, pentru că actualele dobânzi, aşa reduse cum se văd, sunt de preferat unei economii reale suprataxate, care nu permite realizarea de câştiguri. Dar chiar dacă economisirile în creştere nu s-au materializat în investiţii în economia reală, ele au finanţat bugetul statului la preţuri în scădere, pentru că în timp ce creditul guvernamental a crescut cu 3,5% în 2013, creditul neguvernamental s-a micşorat cu 3,3%. Deci, statul a contractat datorii, cu care şi-a alimentat deficitul bugetar, şi a “întreţinut” deficitul extern, în vreme ce sectorul privat n-a beneficiat de împrumuturi şi, implicit, nici n-a avut vreo contribuţie la soldul de cont curent negativ.
Se mai spune însă că deficitul extern este şi o formă reprimată de inflaţie. Iar din moment ce acesta a scăzut abrupt, era normal ca şi inflaţia să se micşoreze la niveluri “istorice”. Ea va mai urca probabil spre 2,3% la sfârşitul anului, ca şi deficitul bugetar, pe care-l estimez la 2,8% din PIB. Dar nu cred ca rata inflaţiei să ajungă la nivelul prognozat de BNR: 3,5%. Unul dintre motive e acela că deficitul de cont curent se va transforma în excedent: 0,5% din PIB. Asta pentru că economia va continua să vireze “la negru”. Însă nu puternic, fiindcă utilităţile vor rămâne, totuşi, “la vedere”.
