x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Și americanii se ceartă în familie pe tema alegerilor

Și americanii se ceartă în familie pe tema alegerilor

de Şerban Mihăilă    |    19 Oct 2016   •   11:18
Și americanii se ceartă în familie pe tema alegerilor
Sursa foto: John Minchillo/AP

Aproape 40 la sută dintre americani s-au certat cu prieteni sau membri ai familiei în privința alegerilor pentru Casa Albă, anunță „ABC News”, divizia de știri a rețelei de televiziune „ABC”, care a realizat un sondaj pe această temă în rândul publicului său.

Rezultatele cercetării realizate de televiziunea comercială din Statele Unite arată că 90 la sută dintre americani discută frecvent cu familia și prietenii despre alegerile prezidențiale. Dintre aceștia, 58 de procente dezbat subiectul foarte des, iar 32 la sută „relativ mult”. Doar patru procente dintre cetățenii cu drept de vot nu vorbesc niciodată despre cursa electorală. Concomitent, 37 la sută dintre participanții la sondaj au declarat că discuțiile pe tema alegerilor din 2016 au provocat tensiuni în relațiile cu rudele sau prietenii lor. Mai mult, anunță „ABC News”, atât democrata Hillary Clinton, cât și republicanul Donald Trump sunt doi dintre cei mai antipatici candidați din istoria alegerilor prezidențiale americane. Rezultatul unui alt sondaj, realizat de „ABC” și „Washington Post”, relevă că 63 de procente din electorat îl privesc pe Trump într-o lumină nefavorabilă, iar 57 la sută dintre americanii cu drept de vot nu o plac pe Hillary Clinton. Acesta este cel mai slab rezultat obținut în ultimii 32 de ani de doi candidați la Casa Albă, în sondajul „ABC”/„Washington Post”.

„Indiferent cine câștigă aceste alegeri, va exista o singură consecință: dezamăgirea”. Robert Samuelson, jurnalist american

Donald Trump ar putea fi furat

În același timp, un sondaj realizat de organizația americană de jurnalism politic „Politico” arată că 41 la sută dintre cei intervievați consideră că victoria în alegerile din noiembrie i-ar putea fi furată lui Donald Trump, printr-o fraudă electorală de proporții. Studiul, realizat pe un eșantion format din 1999 de votanți, în perioada 13-15 octombrie, demonstrează că discursul obsesiv al miliardarului american în privința „alegerilor trucate” își face efectul. Astfel, 73 de procente dintre republicani consideră că procesul electoral va fi falsificat, iar 17 la sută din democrați cred în scenariul unor fraude masive în timpul alegerilor pentru Casa Albă. Cu aproximativ 20 de zile înaintea scrutinului prezidențial, sondajele realizate la nivel național de organizații cu un grad ridicat de credibilitate indică un avans al candidatei democrate în fața adversarului ei republican, cu cinci până la 11 procente. Mai mult, doar 33 la sută dintre americani cred că sondajele sunt părtinitoare, în favoarea lui Hillary Clinton. 

Într-un interviu acordat postului de televiziune CNN, Melania Trump, soția candidatului republican la președinția Statelor Unite, a declarat că tratamentul aplicat de mass media americane în campania electorală este părtinitor și a minimalizat afirmațiile vulgare făcute de miliardar în 2005 și difuzate de presa de peste Ocean. La sfârșitul săptămânii trecute, Donald Trump declara: „Alegerile sunt trucate de media corupte, care lansează acuzații complet false și minciuni scandaloase pentru a fi aleasă Hillary Clinton”.

×