x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Suedia a încheiat anul 2017 cu un surplus bugetar de 7,5 miliarde de dolari

Suedia a încheiat anul 2017 cu un surplus bugetar de 7,5 miliarde de dolari

09 Ian 2018   •   15:38
Suedia a încheiat anul 2017 cu un surplus bugetar de 7,5 miliarde de dolari

Creşterea veniturilor din taxe a făcut ca surplusul bugetar înregistrat de Suedia în 2017 să fie dublu faţă de ceea ce preconiza Agenţia de Gestionare a Datoriei Statului.

 

Cea mai mare economie scandinavă a încheiat anul 2017 cu un surplus de 61,8 miliarde de coroane (7,5 miliarde de dolari), cu mult peste surplusul de 28,3 miliarde de coroane estimat în luna octombrie de Agenţia de Gestionare a Datoriei Statului. Această diferenţă semnificativă este explicată parţial prin faptul că deficitul pe luna decembrie a fost de 69,6 miliarde de coroane, cu 20 de miliarde de coroane mai puţin decât estima agenţia.

Analiştii de la Danske Bank au catalogat aceste cifre drept "nebuneşti", adăugând că Agenţia de Gestionare a Datoriei Statului "nu ştie sigur de ce conturile statului se umflă: plata anticipată a taxelor sau o bază mai puternică de impozitare?".

Economia Suediei a înregistrat o creştere susţinută în ultimii ani, stimulată de afluxul de imigranţi, dobânzile extrem de reduse şi revenirea economiei globale. În luna decembrie 2017, Guvernul de la Stockholm estima un surplus de 1% pentru anul trecut şi unul de 0,9% pentru acest an.

Cu toate acestea, surplusul bugetar înregistrat de Suedia în 2017, de 61,8 miliarde de coroane, a fost mai mic decât cel de 85,3 miliarde de coroane înregistrat în anul anterior, unul dintre motive fiind şi faptul că veniturile din taxe au fost influenţate în 2016 de depozitele în exces din conturile agenţiei de administrare fiscală. AGERPRES.

×