x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Bogdan Camelia, cu patalama și de „procesomană”

Bogdan Camelia, cu patalama și de „procesomană”

de Dan Constantin    |    30 Apr 2020   •   10:47
Bogdan Camelia, cu patalama și de „procesomană”

Hotărârea nr. 60 din 26 martie 2020 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privește direct un articol din Jurnalul, al cărui conținut a fost reclamat de Bogdan Camelia, magistrat suspendat din funcție, care s-a simțit lezată și a făcut o cerere de apărare a reputației profesionale și a independenței justiției. Hotârârea CSM, publicată miercuri, 22 aprilie, relevă o mare problemă pentru petentă care, din postura de judecător suspendat, are, cu repetiție, greutăți în interpretarea legislației și a sensului noțiunii de „procesoman”.

 

 În ediția din 7 noiembrie 2019 publicam articolul „Magistrații, clienții fideli ai instanțelor”. El era cuprins în pagina Justiție a cotidianului, fiind subsumat unei preocupări constante a publicației pentru abordarea jurnalistică a subiectelor de interes din domeniu. Deci nu făcea parte dintr-o campanie de presă sau ar fi reprezentat o abordare aleatorie, la comanda cuiva, un subiect în afara tematicii ziarului nostru, impus conjunctural. Facem această precizare pentru că, în susținerea cererii făcute de Bogdan Camelia către CSM, eram învinuiți că articolul a apărut în aceeași zi cu emiterea unei citații trimise ANTENEI 3 și ar fi fost „o formă de presiune asupra magistraților cauzei”. În lipsa de logică a petentei, ziarul ar apărea „instant”, articolul era scris și trimis spre tipar când citația, care nu are legătură cu ziarul, era pe drum! Deci articolul ar fi rodul unei „conspirații” infernale între editori, tipografi și justiție pentru a fi „atacată” la reputație judecătoarea suspendată din magistratură.

 

Care e, de fapt, supărarea?

 Camelia Bogdan s-a simțit, probabil, vizată chiar din startul articolului care punea cititorul în temă: ”Cine sunt cei mai profesioniști clienți ai instanțelor, dacă nu magistrații care apelează la justiție pentru propriile cauze?” Apoi a fost chiar cu musca pe căciulă când citește ”Câțiva magistrați au devenit obișnuiții instanțelor, făcând abuz de drept, fiind asimilați cu procesomanii”. Când ai pe rol zeci de procese, cu termene care greu mai pot fi urmărite, cum să nu te simți vizat? De altfel, această stare de fapt era menționată în articol, având un subcapitol distinct cu subtitlul „Pârlog, aceeași Mărie cu altă pălărie!” Supărarea judecătoarei suspendate din magistratură venea poate din situația că era amenințată să piardă supremația în competiția pentru titlul de procesoman, aflând de la noi că ”Prin numărul de procese aflate în derulare la Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul Pârlog Bogdan Ciprian se află în concurență cu o „celebritate” a instanțelor - Bogdan Camelia. Judecătoarea care a reușit să monopolizeze multe din ședințele de plen ale CSM cu cererile ei tot mai îndepărtate de logică deține încă recordul prezenței în instanțe cu zecile de procese în cauze proprii. ”Privind acum, după jumătate de an de la publicarea articolului, am apreciat atunci, cu destulă exactitate agitația lui Pârlog în instanțe, unde, una din cauzele la care ne refeream, se judeca la ÎCCJ  ”Decizia este importantă pentru cariera lui Pârlog, care vizează funcții de conducere în marile Parchete; o sancțiune, ca o tinichea de coadă, i-ar bloca visurile de mărire”. Pârlog a ajuns între timp în conducerea Parchetului Militar București. Pentru moment, desigur, nu putem face asocieri cu titlul din dramaturgia lui Brecht ” Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită”.

 

Definiție din dicționar, cu exemple

În dicționar, termenul PROCESOMAN este definit ca ”persoana care are mania de a intenta procese”. Ca exemplu, am găsit un personaj prezentat la TV în ianuarie 2010 ca un record în materie, posibil inspirațional. ”Pasiunea mea sunt procesele!” spunea bărbatul, un bătrân din Gorj care avea la activ nu mai puțin de 180 de procese. Cine erau pârâții? De la simpli vecini și funcționari publici până la primarul comunei. Bărbatul spune însă că nici președintele României nu va scăpa de un proces!

 

Pandemia a oprit-o pe Bogdan la sol

Judecarea reclamației Cameliei Bogdan care ne privea era inclusă în ordinea de zi a plenului CSM din 26 martie 2020 . Cu o zi înainte, petenta solicita amânarea cererii de apărare a reputației profesionale pentru că se afla în imposibilitatea de a fi prezentă la ședință, fiind suspendate zborurile din Franța și Germania, singurele care o puteau aduce în țară. Procedura nu impunea însă prezența fizică a petentei care avusese acces la rapoartele Inspecției Judiciare, realizate separat pentru Secția judecători (19-5269/06.01.2020) și Secția procurori (19-5332/05.02.2020). Din motivația Hotărârii nr 60, dată în 26 martie 2020, redactată pe 13 pagini, redăm câteva aprecieri care privesc prestația noastră jurnalistică, incriminată de Camelia Bogdan.

”Plenul reține că documentarea completă a jurnalistului a condus la emiterea unor afirmații cu suport și justificare faptică și care privesc chestiuni de interes. Maniera în care ziaristul a înțeles să prezinte situația reală a dosarelor existente pe rolul ÎCCJ, în care mai mulți judecători și procurori sunt părți, context în care a făcut comentariile jurnalistice folosind chiar cuvântul «procesomanii», nu poate reprezenta un atac la adresa sistemului judiciar, cu consecința afectării credibilității și prestigiului justiției, ci constituie o modalitate de prezentare a informației opiniei publice prin folosirea unui ton ponderat, informativ și a unui limbaj excesiv specific jurnalismului de investigație. Or, o asemenea abordare, care se circumscrie libertății de opinie ca formă de manifestare a libertății de exprimare, nu este de natură a aduce atingere independenței sistemului judiciar, a defăima corpul profesional al magistraților și nici de a crea o stare de pericol în raport cu specificul atribuțiilor pe care îl are această categorie profesională. Ținând cont de principiile deontologice ale profesiei de ziarist ce implică drepturi și obligații, libertăți și responsabilități, precum și faptul că mass-media are o răspundere morală față de cetățeni și societate, deoarece joacă un rol important în ceea ce privește atât formarea atitudinii individuale a cetățeanului, cât și în evoluția societății, se reține faptul că libertatea de exprimare a jurnalistului, prin articolul publicat, nu este confundată cu arbitrariul și tendențiozitatea, nedepășind limitele admisibile ale acestui drept, așa cum este protejat de dispozițiile articolului 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În raport de considerentele de mai sus, Plenul va respinge cererea de apărare a independenței sistemului judiciar, formulată de doamna Bogdan Camelia, judecător suspendat din funcție”.

„Maniera în care ziaristul a înțeles să prezinte situația reală a dosarelor existente pe rolul ÎCCJ, în care mai mulți judecători și procurori sunt părți, context în care a făcut comentariile jurnalistice folosind chiar cuvântul „PROCESOMANII”, nu poate reprezenta un atac la adresa sistemului judiciar”

 Din Hotărârea nr 60 a Plenului CSM, 26 martie 2020

 

 

×